Sunt student la master si imi fac lucrarea de disertatie in teatru absurd. Ceea ce studiez eu, sa nu credeti cumva ca tine de domeniul fantasticului, irealului sau al prostului gust. Teatrul absurd vrea sa exprime trairi, idei si fenomene numai ca nu in mod traditional (asa cum eram obisnuiti pana nu de mult), ci intr-um mod neobisnuit de frumos si anume speculand absurdul, ducandu-l la extrema, la extrema extremelor.
\nSi vai, observ ca teatrul absurd e atat de actual, e atat de prezent peste tot, incat il poti vedea “cu ochiul liber” chiar si acolo unde poate te asteptai mai putin: in politica.
\nActuala conducere a Republicii Moldova este de mult timp scena unde se joaca adevarate capodopere de teatru absurd. Parlamentul, Guvernul si Presedentia sunt principalele trupe de maestri in domeniu, in frunte cu cativa artisti emeriti ai poporului.
\nIn piesele lui Eugen Ionescu personajele sunt sclerozate, lovite parca de trasnet si naucite; ai senzatia ca se uita in gol si vorbesc numai ce isi aduc aminte din vis.
\nRomania inaintase Republicii Moldova de cateva luni bune o cerere prin care solicita deschiderea a inca doua consulate, la Cahul si Balti. Si nimic. Tacere. O tacere filosofica. Nu mai era cerneala in Cancelaria de la Chisinau pentru a fi semnata cererea. Vladimir Voronin nu vedea ce se face la sediul unicului consulat romanesc din Moldova. Dintr-o data insa apare in scena Traian Basescu, un personaj-supriza. Hai, dom’le, ca am adus noi cerneala de la Bucuresti! Ei, daca ati adus voi cerneala, semnam, cum sa nu. “Situatia nu-i normala”(!) Vedem bine ce se intampla. Oamenii se chinuie. Nu putem sta indiferenti. Vom deschide inca doua consulate. La drept vorbind, noi de mult ne dorim consulate romanesti, cat mai multe chiar, dar nu avem timp, avem atatea treburi, ne doare capul; si nici spatiu destul nu-i pe la noi, chiar ne intrebam: unde sa le gasim un loc? Ei, nu-i nimic, platim noi spatiul, aducem arhitecti de seama si ridicam niste consulate, sa reziste in timp sute de ani. Iaca nu-i bun, de ce sa le facem pe viata? Mai bine “in regim temporar”. Ce parca o sa le trebuiasca si nepotilor? Si-or face!
\nAcesta este un fragment dintr-o piesa destul de recenta. Dar sunt opere deja clasice, care se joaca incontinuu si vine lumea, dom’le. De remarcat un lucru interesant: unele personaje reale devin pe parcurs actori, iar unii actori sunt luati drept personaje reale. Un personaj important, spre exemplu, chema intr-o vreme spectatorii in strada (ca asa e in teatrul nou, piesa o joaca toata lumea; spectatorul traieste si se implica in actiunea operei); si acest personaj le promitea specatorilor subiecte interesante, despre demnitatea nationala, depsre limba si istoria romanilor, etc. (si eu eram spectator atunci). Ei, dar intr-o buna zi, apare o piesa noua in care acest personaj “pozitiv” trece de partea celui “negativ”. Deceptie mare in randul spectatorilor. Unii au incercat sa-l inteleaga la inceput, dar cand s-a introdus in scoli o istorie absurda, nu l-a mai inteles nimeni. Personajul devenise actor. Isi juca rolul. Nu puteai sa-i mai pretinzi nimic.
\nAsa e in teatru absurd. Pe unde vesel, pe unde trist. Pe unde si vesel si trist, ca in piesa aceea cu un dictionar tare absurd: moldovenesc-romanesc. Cica s-a dus atunci lumea la spectacol ca nicioadata. Si radeau unii de se prapadeau, pana le curgeau lacrimile. Asa incat, daca te uitai la ei, nu puteai sti daca rad de tristete sau plang de prostia altora.<\/p>\n
Articol de : Vascan Ruslan<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Sunt student la master si imi fac lucrarea de disertatie in teatru absurd. Ceea ce studiez eu, sa nu credeti cumva ca tine de domeniul fantasticului, irealului sau al prostului gust. Teatrul absurd vrea sa exprime trairi, idei si fenomene numai ca nu in mod traditional (asa cum eram obisnuiti pana nu de mult), ci […]<\/p>\n","protected":false},"author":1,"featured_media":0,"comment_status":"open","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":[],"categories":[7],"tags":[],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/1789"}],"collection":[{"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/users\/1"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcomments&post=1789"}],"version-history":[{"count":0,"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=\/wp\/v2\/posts\/1789\/revisions"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fmedia&parent=1789"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Fcategories&post=1789"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/www.sergiubrega.com\/curajnet\/index.php?rest_route=%2Fwp%2Fv2%2Ftags&post=1789"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}