Apropo…


Am fost deseori invinuit ca abordez tematici care nu prezinta interes pentru nimeni, ca textele pe care le scriu sunt goale de continut, fara sens si finalitate. Reprosurile au fost facute de persoane inteligente, erudite sau cel putin avand despre sine o parere stralucita, cocotate printre elita locala, asa provinciala cum este ea. Nu prea inteleg ce ar trebui sa scriu ca sa le fiu si lor pe plac, in schimb stiu ca nu am avut niciodata pretentia ca i-as reprezenta pe toti, ca afirmatiile mele ar fi universal valabile si ca toti ar trebui sa-si plieze pe ele viziunea despre lume, preferintele de orice gen, comportamentul… Cred ca putine persoane care au un dram de cultura s-ar mai incumeta sa nege ca lumea in care locuim este una pluralista, foarte diversa, ca oamenii nu seamana unul cu altul ca doua picaturi de apa, ca au interese sau preferinte specifice, care nu se mai preteaza interpretarilor ori imperativelor patriarhale sau religioase. Nu am venit pe Curaj ca sa confirm intelepciunea milenara a stramosilor, nu stiu ce pretinse legi ale firii, ci pentru a ma manifesta asa cum simt, cum vad lumea, reactiile fata de un eveniment sau altul, persoane, ideologii etc. Exteriorizandu-ma, ofer lumii un tipar uman pe care aceasta, poate, nu il vede in viata de zi cu zi, din cauza cenzurii si oprelistilor pe care le construieste puterea pentru a ne controla viata de la un capat la altul, dar totodata am ocazia sa ma cunosc mai bine pe mine insumi, sa stabilesc relatii cu oameni interesanti, diferiti de mine, sa-mi imbogatesc experienta…

 Iar cei care vor adevaruri vesnice si linistitoare degeaba haladuiesc pe acest blog care nu e biserica sau ziar de partid, menit sa satisfaca orizonturi de asteptare, nevoi mistice sau apucaturi dictatoriale. intelegeti ce vreau sa spun?


87 de răspunsuri la “Apropo…”

  1. Cei care spun ca subiectele tale nu intereseaza pe nimeni uita sa precizeze ca ele au cel mai mare numar de comentarii si de vizualizari! Nimic mai comic decat aceasta critica ipocrita: „plecati de aici cu subiectele astea ca nu intereseaza pe nimeni”, cand cei care afirma aceasta minciuna se straduiesc sa posteze cat mai multe opinii sau injuraturi!

  2. Consider ca prin exprimarea unor simple opinii care nu sunt impuse celor din jur nu se aduce atingere drepturilor nimanui. Fiecare e liber sa se exprime in limitele decentei si a respectului celuilalt. Iar cei ce nu sunt de acord cu opiniile prezentate isi pot expune si ei punctul de vedere in acelasi stil urban sau pot ignora postarea pentru ca nimeni nu ii obliga sa o citeasca. Si mai ales e lipsa totala de educatie si bun simt sa se treaca de la topicul pus in discutie la atacuri inutile la persoana de multe ori mai mult decat suburbane. Asa ca Gicu poate e in mod natural si legal liber sa scrie ce vrea in stilul pe care il doreste pentru ca, asa cum am spus si la inceput, nu afecteaza drepturile nimanui. Cine nu poate fi tolerant si nu se poate abtine e liber sa paraseasca situl.

  3. As vrea sa adaug totusi ceva la cele scrise de Bogdan U. In toata lumea civilizata se considera ca a ataca pe cineva pe motivul existentei unor prejudecati mai vechi este un act suburban, o lovitura sub centura. Nu acelasi lucru se intampla aici: cele mai aberante si agresive atacuri sunt prezentate ca „pareri”. Nu cred ca exista cineva pe acest site care sa inghita zilnic atatea insulte gratuite ca minoritatile sexuale. De altfel exista un talmes-balmes in mintea celor care confunda homosexualii cu transexualii iar pe acestia cu heterosexualii care sufera de o boala numita „travestitism”. (da, travestitismul heterosexual este o boala, intrucat acestia nu sunt fericiti in pielea lor! Ii vezi cu copii si neveste, dar se imbraca in rochii si apar si la parazile gay, unde sunt confundati cu homosexualii!

    Cand exista teorii stiintifice clare, necunoscute de majoritatea (teorii confirmate de practica) atunci continuarea insultelor sub forma de „pareri” este o marsavie, care trebuie atacata.

    Cu ce vorbe frumoase putem noi sa-i atacam pe acesti ticalosi?
    Cand ei sustin ca au parerea ca pamantul este plat, majoritatea rade de ei. Dar cand aceiasi oameni sustin „pareri” infirmate de stiinta in domeniul social, ei sunt imbratisati de cei care propaga prejudecatile. Cu ce cuvinte crezi ca putem sa-i combatem?

    Trebuie sa fii inger ca sa nu-ti iesi din pepeni cand toata lumea, zilnic te injura!
    Cum crezi ca se poate realiza asta?

  4. Gicu!
    Daca-i sa glumim apoi pe mine m-ai satisface doar prin neaparitie pe blog. La serios: ma vizeze pe mine, de ce nu ai indrazneala/curajul sa o spui. Cei carte sint mai noi iti vor da crezare-ai dreptul la exprimare, de la o vreme esti indrumat sa te exprimi si iata un careva chinez incearca sa te caluseze.

  5. Dle turcanu, nu crezi ca dai dovada de lipsa de modestie cand crezi ca faci parte din elita intelectuala indigena. Eu pe ei i-am avut in vedere, la tine nici macar nu m-am gandit…

  6. Continuare.
    Eu insa stiu povestea relatiilor noastre, pe mine nu ma minti si nu-ti permit eu sa-ti bati joc de inocenti. La un articol serios/pentru mine/al meu despre icoane/ e locul lor in scoala?/ cu argumentul spiritual, nu numaidecit biblic, tu ai raspuns cu indecenta, m-ai declarat homofob etc. A urmat un material al tau provocator ” Dumnezeu este gay”. Este problema ta sa crezi sau ba. Este dreptul tau. Dar sa scuipi in fata inocentilor/cuvintul nu e intimplator/ care cred, este un cinism, in cel mai bun caz. Au fost articole despre masturbatie/ Antosca nu l-a citit, ce pacat/; iarasi e problema ta , dar de ce anume in public?A urmat altul despre legiferarea drogurilor. Tu consumi droguri, te priveste aceasta personal, sau scrii de dragul scrisului? La incercarea mea de a te aduce la realitate ai trecut la limbajul tau oralo-anal, iar la amenintarea cu Legea ai sters totul, pentru mine fiind dovada ca mai esti si ticalos pe de asupra.
    Am temeri reale ca vei anihila comentariul, ma opresc, dar voi reveni.

  7. Patzanul, n-ai de unde sa cunosti motivele plecarii de pe site ale lui Gh. Lupusoru. La textul sau a avut dreptul sa stearga orice, inclusiv balelele tale comunisto-crestine. Prea te iei in serios, dar crede-ma nu merita. Esti ridicol, frate. Las-o balta!

  8. Gicu o faci si pe prostu. Cine din elita citeste aiurelile astea? Modestia ti-o las tie, ca altceva nu prea ai. Este vorba, din partea mea de o suparare veche si sint ranchiunos. E vina mea ca pierd niste timp cu tine, dar o fac din principiu. Sunt cu vocatie de gunoier: vad un gunoi, nu ma las pina nu-l vad la cos. Asta-i!

  9. Nu frate, ESENtA TA e de gunoier. De ce nu dai linkuri la textele tale geniale, unde activezi. intr-o seara am crezut ca crap de ras citindu-ti creatia…

  10. mare noroc pe capul tau 🙂
    wolfy atat timp cit nu se dicuta teme sexuale cine le starneste draga ? 🙂 si inca expres la asuprirea homo, si ce daca nu sint de aceiasi parere ? accepta comentariile asa cum sint, reflecta o realitate indiferent ca-ti place sau nu.

  11. Respectiv, nu-mi ramane decat sa va indemn sa-mi acceptati textele asa cum sunt ele, indiferent daca va plac sau nu. Nu sunt de neglijat nici realitatile descrise in ele.

  12. Wolfovitz aM citiT ultimul articol de pe blogu tau”Relatie ratata” ,mare curva esti

  13. Aici vad ca te dai mare homo,dar acolo scrii cu totul altceva ,iti plac brunetele 😉

  14. omule eu le iau ca atare 🙂 nici prea prea nici foarte foarte
    cind raspunzi la ce v-am intrebat in „Ecoul articolului “Cu sarbatoarea pi voi” astept foarte curios, ptr ca din toata sarada asta cu homo starnita de voi (nu si-a bagat nimeni altcineva nasul in homosexisme, nu intereseaza)
    dar ptr ca tot ati pornit campania asa agresiv desi am vaga certitudine ca nu duceti lipsa de nimic, faceti butaforie cuiva ?, sau pentru ceva ? de ce va e mereu gura asa de agresiva si mereu teme de asuprire homo cind ele practic nu exista ?
    nu mai vedeti si altele ? sau totusi nu va simtit prea bine in pielea voastra.
    trebuie sa va spunem ca sinteti normali desi nu credem ?
    nu, si nici nu o sa vezi ca incepe unu postari pe teme homo, dai la cap sau altele, sau asta asteptati ?
    mai uitativa si in jur nu totul e sex.

  15. Ai perfecta dreptate Gheorgh W, toti suntem diferiti.

  16. Anton, eu consider ca vinovati de aspectele suburbane de limbaj pe cei care ataca si o tin „langa” chiar daca sunt total off-topic. Conform tuturor normelor legale si morale, cel atacat se poate apara, fara ca prin aceasta sa fie vinovat. Cer scuze pentru off-topic dar vreua sa-ti povestesc ceva. La instalatia mea de apa s-a defectat un robinet mai deosebit pe care nu am reusit sa-l gasesc. Din acest motiv sambata dimineata am plecat cu fratele meu in zona Lipscani unde sunt mai multe magazine de sanitare si mai bine aprovizionate ca, in functie de ceea ce exista sa incropim o improvizatie viabila (care se pare ca va ramane definitiva, pentru ca nu prea sunt sanse sa mai gasim robinet din tipul original). Mergam in linie, umar la umar cu o oarecare distanta intre noi, asa cum mergem din copilarie de cand ne plimbam cu tata si discutam la un nivel al vocii normal probleme strict tehnice despre niplu, reductie, prelungire, etc. La un moment dat un individ sare in fata noastra si ne apostrofeaza „poponarilor”. Dupa un prim moment in care am ramas perplecsi, ne-am continuat drumul si discutia. De ce ti-am povestit? Pentru ca si aici pe site sunt astfel de indivizi, probabil cu probleme nu stiu exact de ce natura. Nu stiu daca ai remarcat cum am fost combatut pentru faptul ca am observat ca mai exista barbati care considera ca locul femeii e la cratita exclusiv. Nu au inteles nici macar ca aceasta cratita e o metafora uzuala si au lut-o ca atare. Nu sunt in stare sa inteleaga ca intr-o familie autoritatea nu insemna dictatura si ca delicatetea e si ea o manifestare a fortei. Nu inteleg ca alaturi de o sotie imparti inclusiv treburile gospodaresti Si fara egalitate perfecta exprimata insa in limitele normalitaii nu ajungi la armonie. Eu la gatit sunt un antitalent inascut dar in schimb pot face altele (sunt mecanic, instalator si elctrician de interventie de exemplu). Si ca sa ma laud putin am noroc de o sotie care stie la o adica sa folosesca surubelnita si cheia printre alte scule si cand am nevoie de a doua persoana la diverse reparatii e un ajutor de nadejde. A le explica toate acestea consider ca este inutil pentru ca nu vor vrea sa inteleaga si aplic acea linie data de Evanghelia pe care se lauda ca o cunosc „nu arunca margaritare la porci”. De ce am scris toate acestea? Pentru ca tu esti o persoana echilibrata si inteligenta si stii proverbul „cel mai destept cedeaza primul”. Te inteleg perfect ca nu mai poti rabda pentru ca si eu vad cateodata rosu cand citesc bazaconiile unora. Dar daca as raspunde unor indivizi gen Carolina Pamfil ar insemna sa ma cobor in proprii mei ochi iar pe de alta parte i-as oferi si prilej sa-si desfasoare ineptiile si obscenitatile. Poate ca, in scopul de a nu le mai da prilej sa-si expuna enormitatile, ar fi bine ca si tu sa-i ignori dupa ce ti-ai expus clar si concis punctul de vedere. Sa vedem ce vor face cand vor vedea ca sunt ignorati. Vor continua sa posteze singuri, ei pentru ei? Nu cred. Orgoliul lor e satsfacut doar atunci cand cineva ii ia in seama. Cu speranta ca si tu si ceilalti „postatori” normali m-ati inteles corect.

  17. Gresesti bogdan U, in privinta caroliciului. De mult o urmaresc, la inceput nu m-am amestecat, apoi am luat-o cu frumosul, acum o batjocoresc. O creatura ca aia, nu intelege daca e ignorata sau injurata, doar batjocura o poate cit de cit potolii. Nu-i de loc proasta, si trebuie atinsa acolo unde o doare. Batjocura sa o arda la ficat, ca altfel nu o atinge. Ura i-l distruge pina la urma pe individ, de aceia i-i servesc suficient, ca aiba lemne la foc. Sunt convins ca face spume, cind i-mi citeste replicile, si cu timpul poate se dileste, si scapam de ea. Ziceai ca sunt transant, poate-i adevarat, eu i-ti spun ca nu e forum pentru domnisoare, si trebuie sa nu ai scrupule de ai spune unui dobitoc, ce e. Limbajul elevat si scrupulele tale nu-l impresioneaza.

  18. Lupusor esti deja dublu ennervant ,ti-ai mai tras un blog ❓

  19. Bogdane, ca sa-ti raspund tot printr-un exemplu off-topic, sa stii ca metoda cea mai buna de a urmari efectele injuriileor gratuite lasate fara raspuns consta din a urmari alegerile americane, unde lucrurile au o miza uriasa si efectul public al unei afirmatii este cantarit „la a patra zecimala”! . Este un lucru constatat si discutat acum de catre observatorii politici ca motivul pentru care doi candidati democrati nu au castigat alegerile in trecut consta in faptul ca nu au raspuns la propaqganda negativa, sustinand ca nu se coboara pana acolo. De aceea la aceste alegeri fiecare atac este punctat de un contraatac!

    Dupa cum vezi si aici s-au adunat mazetele obisnuite (din care lipsesc deocamdata Brewer si Carolina) ca sa sustina din nou aceleasi minciuni si de fapt aceleasi insulte. De aceea am considerat normal sa incerc sa expun si adevarul alaturi de gogomaniile agresive ale lor. De aceea este necesar cred sa nu raspundem numai daca suntem vizati la marlaniile altora, ci sa raspundem in bloc la toate, chiar daca unele sunt indreptate specific contra homosexualilor.

    A fost si este foarte obositor si consumator de timp sa raspund numai eu sau sa raspundem in doi numai la o gasca infama care stie ce vrea sa spurce. Cred ca ar mai fi cazul ca si heterosexualii de caracter sa aiba o pozitie.

    Nu pentru mine, ci pentru tinerii care acceseaza acest site si simt ca intolerantza a devenit …intolerabila!

    In plus: ai vazut pe pielea ta cum se leaga homofobii de tine in plina strada …sa te acuze ca esti homosexual cand tu nici nu esti! Pentru leprele care sustin ca „nu exista homofobie” singur exemplul tau ar fi suficient!

    Dar gandeste-te acum ce simte o persoana care…chiar este homosexual!!!! In ce tara de rahat traieste, daca nici nu are voie sa deschida gura sa se planga de homofobie!!!

  20. Anton nu stiu daca comentariile la acest articol sunt locul cel mai potrivit pentru discutia care o propun dar atitudinea homofoba, ajunsa cateodata chiar exacerbata, mi se pare ca este una din sechelele propagandei comuniste care propaga ura fata de cel diferit fie si numai prin gandire si conceptii, ce nu se inregimenta in pozitia oficiala. Se pare ca a prins foarte puternic si la persoane ce se incadreaza in normalitate din punct de vedere psihiatric. De indivizii cu probleme psihice, cum se pare ca a fost cel care ma „atacat” pe mine, ce sa mai vorbesc. Persoanele normale observa barbati si femei care se saturuta intre ei fara a se ataca si fara a-i cataloga. Mai degraba aud comentarii de genul „pevremea noastra…” de la persoane de varsta mai inintata referitoare la perechile tinere care se saruta mai exagerat inlocuri publice. Ma rog asa sunt tinerii vor sa epateze. Pentru mine din punct de vedere social valoarea suprema este respectarea dreptului celuilalt si acesta este motivul pentru care repet, poate obsesiv, problema respectarii acestuia. Atata timp cat o persona nu afecteaza dreptul celorlati si respecta legile penale si morale general valabile pentru mine este o persona normala. Sexualitatea este de regula un dat ce nu pote fi controlat. Si nu inteleg de ce trebuie sa invinovatesti o persoana pentru un fapt care nu ii este imputabil din nici un punct de vedere si nu afecteaza viata celorlalti. Si daca exista, se pare, o minoritate infima de perversi, problema acestora este diferita si trebuie tratata diferit si nu generalizata. Din pacate nu exista surd mai mare decat cel ce ce nu vrea sa auda si poate exista si din cei carora le face placere sa se certe si la adapostul anonimatului se defuleaza. Lupta cu astfel de indivizi poate duce eventual la constientizarea altora, caci pentru ei totul este pierdut. Si poate ca voi discuta odata si despre aspectul religios al problemei. Eu care am citit singur Noul Testamnet am inteles ca virtutea capitala a crestinismului este toleranta si nu incrancenarea (bravo mie, am ajuns sa-l citez pe tov. Iliescu).

  21. Daca e vreo lege care interzice sa nu-ti placa ceva crezi ca are sanse sa se aplice sau cu asta s-a rezolvat totul ?
    Nu poti sa impui asta e cuvantul, nu ai sa vezi pe nimeni apreciind tiganii, cum ii evita lumea pe ei la fel si pe cei ca voi.
    Daca legea o impune, lumea o va inlatura discret si diplomatic, nu e nevoie sa afisezi homofobia, motive (altele decat cele reale) nu lipsesc.
    O stiti si voi foarte bine, boboru nu va simte nevoia si nici lipsa.

  22. Si daca exista, se pare, o minoritate infima de perversi, ….

    nu conteaza ce ai spus mai departe, imediat vei fi atacat pentru ca
    tocmai ai jignit pe cineva

  23. Reprosurile au fost facute de persoane inteligente, erudite sau cel putin avand despre sine o parere stralucita, cocotate printre elita locala, asa provinciala cum este ea. Nu prea inteleg ce ar trebui sa scriu ca sa le fiu si lor pe plac,

    Nu esti clovn ca sa placi tuturor
    dar daca tot nu vrei sa fii jignit nu mai scrie. Mai bine picteaza.

  24. intelegeti ce vreau sa spun?

    Inteleg ce vrei sa spui. Intradevar nu e blogul bisericii din sat.
    Dar sper maine sa n-o luam de la capat cu injuraturile.

  25. Merci, Topor. Vezi ca poti sa fii si rezonabil cand vrei. De fapt, am vrut sa spun mai degraba plictisitor decat scarbos, dar pe Internet se mai intampla…

  26. Pee de alta parte, nici comparatia cu clovnul nu este prea reusita. Clovnii nu plac in mod necesar tuturor.

    🙂 Iar te legi de cuvinte.

    Da vad ca ai invatat cum sa iti schimbi IP-ul. Mai devreme postasei de pe un IP din USA. Progress

  27. Luputule, te legi de vorbe. Imdiferent de modul in care eu sint gunoier, tu te vei pomeni la locul potrivit, din unghiul meu acolo de fapt si esti. Daca ai pretentii la ceea ce scriu eu in alta parte, nu ai decit sa te adresezi acolo, daca cu adevarat te pricepi in astfel de lucruri. Daca vei incerca sa-ti arati fundul, dupa obicei, o sa suporti niste consecinte.
    Reactia la partida ta este o alta partida, feminina, cu comentarii respective. Vorba cintecului „i mene i tebe haraso”. Voua, poate da. Ia faceti o partida comuna, o sa fie …voobsce! vezi cum ma prostesc si eu cu voi, vezi ce inseamna exemplul rau?

  28. turcanelule, cel mai mare macho mioritic care esti, nu ti-ar strica sa te tratezi de grandomanie. ªi inca ceva. De fapt, ti-am mai spus-o data: lasa omule invidia, ca te roade rau dupa cum vad. Pe urma o sa te plangi ca suferi de boli de inima, de migrene…

  29. Ultimul comentariu nu-mi apartine, s-a inclus un retardat pe fir. Urmatoarele comentarii care vor aparea cu numele meu vor fi sterse fara niciun drept de apel, fara niciun fel de somatie…

  30. Anton,

    Ai scris “ca sa sustina din nou aceleasi minciuni si de fapt aceleasi insulte”

    Arata-mi cu cuvintele mele unde eu am spus o minciune si o insulta. Vino cu dovada si un argument bine argumentat si nu doar ideile tale, omule de stiinta si dovada!!!

  31. Anton

    Ai scris “A fost si este foarte obositor si consumator de timp sa raspund numai eu sau sa raspundem in doi numai la o gasca infama care stie ce vrea sa spurce. Cred ca ar mai fi cazul ca si heterosexualii de caracter sa aiba o pozitie.”

    Se vede mob mentality, care promoveaza homosexuali. Vor sa insele pe multi ca ei sa fie de acord cu homos fara sa-si dea seama de adevarul!!!!

  32. Ca sa intelegi si tu Topor: Spui: „Si daca exista, se pare, o minoritate infima de perversi, ….”

    Tie nu ti se pare ca este o jignire?

    Intreaga lume stiintifica iti spune ca a fi homosexual nu este o perversitate, asa cum nici a fi moldovean nu este o perversitate, faptul ca persisti in insulte te face…demn de dispretul altora.

  33. Brewer nu merita nici un raspuns, pentru ca timp de un an am raspuns si eu si i-au raspuns si medici celebrii, si organizatii medicale si tot acolo e cu intelectul. Nu ma mai obosesc cu el. Mai ales ca il detest pentru criminalitatea sa, cand spune ca ” Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei ca nu au ucis suficienti canaaniti” bla bla bla. Si cand adauga ca „vinovatii” trebuie ucisi, prin vinovati el intelege chiar si copiii din burta mamelor lor, cum spune biblia.
    Cu ce sunt sugacii de un an vinovati, mai Brewer? Si totusi eu au fost ucisi cu sabia, conform bibliei, mai Brewer mai.

    Bogdan U: Spui: „Anton nu stiu daca comentariile la acest articol sunt locul cel mai potrivit pentru discutia care o propun dar atitudinea homofoba, ajunsa cateodata chiar exacerbata, mi se pare ca este una din sechelele propagandei comuniste care propaga ura fata de cel diferit fie si numai prin gandire si conceptii, ”

    Este de fapt o sechela crestin-comunista sau comunist-crestina.

    Locul cel mai potrivit pentru a discuta despre luceruri vitale in viata unor categorii de oameni mult mai largi decat cred unii este acolo unde se poate.

    Am pornit sa discut pe acest site lucruri legate numai de posibila unire a Basarabiei cu Romania. Treptat mi-am dat seama ca asa-zisii unionisti (sau cea mai mare parte) sunt in acelasi timp si legionari si homofobi inraiti. In aceste conditii cred si eu ca Lupusoru ca trebuie sa punem pe locul intai lucrurile cele mai importante pentru noi. Pentru mine nu mai este atat de important daca homofobii din Basarabia se unesc cu cei din Romania. Eu pun problema ca Mos Ion Roata: daca dupa unire acest stat va fi si mai nedemocratic decat este, atunci am castigat numai dureri in plus in loc sa castigam drepturi in plus. Nu mai sunt de principiul unirii neconditionate.

    Daca ne unim, trebuie sa avem si noi garantia, cum o cerea si Mos Ion Roata, ca toate greutatile sa fie impartite echitabil si toate minoritatile aparate.

    Si sa cer si garantia modernitatii! Nu vreau sa fim guvernati de biserici care sustin de fapt o doctrina si mai gretoasa decat cea …musulmana!

    Poti sa faci si tu o experienta pe „you tube”: sa vezi cat de multi tineri homosexuali discuta in mod civilizat. Si pune „men kissing…” say „boy kissing…” la „cautare” si vei vedea cate clipuri gay sunt. La care mai vezi din loc in loc cate o reactie de tzaranoi (penalizata cu puncte rosii de majoritatea celor care posteaza…)

    Cand analizezi lucrurile vei vedea ca jumatate din tzaranoii care sunt in contratimp cu lumea (neintelegand nici macar in ce epoca traim) sunt….romani, iat cealalta jumatate….musulmani. Nu ne face cinste aceasta tovarasie!

  34. mai taie putin cu intreaga lume stintifica.
    poate v-as mai crede atunci.

  35. eu cred ca nu conteaza.

    absolut..

    daca ai ceva de spus – spui..
    esti criticat? bine!! inseamna ca le-ai aratat si o alta parte a lucrurilor..

    eu vreau sa fii criticat de exemplu..
    mie imi place asta..

    sau paote ca sunt selfmazo..

  36. Da, intreaga lume stiintifica se comporta uman cu homosexualii…chiar si cei care sustin pareri dezavuate de majoritate.
    Nu trebuie sa fii un savant de renume mondial ca sa-ti respecti vecinul sau cum spuneti voi….”aproapele”…

  37. Anton,

    Ai scris “Brewer nu merita nici un raspuns, pentru ca timp de un an am raspuns si eu si i-au raspuns si medici celebrii, si organizatii medicale si tot acolo e cu intelectul. Nu ma mai obosesc cu el.”

    In primal rand tu nu ai adus dovada curata, ai adus ceea ce spun unii dar nu toti medici sunt de acord cu tine. Sunt unii influintati de rau si incerc cu orice pret sa argumenteze pentru rau. De exemplu este o tabara de medici care promoveaza homosexualitate dar nu sunt toti medici de acord cu ei, nici 50%. Homosexuali vor sa creeze o impresia ca toata lumea este de acord cu ei cand de fapt este doar o mana de oameni. Acelasi lucru incerc ei cu procentajul homosexualilor in lumea, este o minciune recunoscuta de ei (homosexuali).

    Ai scris „Mai ales ca il detest pentru criminalitatea sa,”

    Deci ai ura fata de mine. Eu nu am ura fata de nimeni. Iubesc pe toti si vrau sa ajut pe toti. Recunosti ca ai ura fata de unii (cei care nu cred ca tine, adica nu esti tolerant).

    Ai scris „cand spune ca ” Dumnezeu i-a pedepsit pe evrei ca nu au ucis suficienti canaaniti” bla bla bla.”

    Se vede maturitatea ta cu „bla bla bla”. Ti-am spus o mie de ori ca Dzeu pedepseste pe cei rai pentru ca se merita. Tu pui mai mare pret pe viata raului decat pe viata victimei si din cauza asta te nervezi cand Dzeu pedepseste pe cei rai!!!

    Ai scris „Si cand adauga ca “vinovatii” trebuie ucisi, prin vinovati el intelege chiar si copiii din burta mamelor lor, cum spune biblia.”

    Nu conteaza pentru tine, acei copiii care erau violati si arsi cu foc de cei rai? Sau pentru tine viata lor era un nimic si viata railor era scumpa, asa se pare in scrisul tau!!!

  38. Ce ar defini normalitatea ?
    daca ma apuc sa fac sex cu un stalp dar in rest judec bine … sint normal ?
    in loc sa tragi la rame unde trebuie de deviat ce esti vezi ramele in dosul altora.
    Ori ca e in dos ori ca pe garduri ratze, matze sau magari e totuna, simtiti altceva decat ar fi normal la o specie. daca v-ati putea inmulti singuri v-as da crezare 100% dar cu sexul vostru nu puteti.
    Ceva care in mod normal ar trebui sa il vedeti simtiti nu mai exista
    nu m-as mira sa intre in dezbateri de legalizare si zoofilia.

  39. Brewer, ma obligi sa intervin: te citez: „Ai scris „Mai ales ca il detest pentru criminalitatea sa,”

    Deci ai ura fata de mine. Eu nu am ura fata de nimeni. Iubesc pe toti si vrau sa ajut pe toti. ”

    Am pus ca te detest. Nu am spus ca te urasc pe tine. De fapt te compatimesc!!!!!!Mi-e mila de tine!!! Nu te urasc!
    Nu as fi crezut ca unii oameni pot cadea la nivelul tau!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.