Mi s-a intamplat deseori sa discut cu persoane interesante, cu un orizont larg, deschise spre nou, tolerante, care ma incantau cu modul lor de a accepta diferenta, pluralismul, diversitatea. insa cu atat mai mare imi era dezamagirea cand realizam ca toata larghetea lor de spirit are anumite limite, pe care nu mi le puteam explica si pe care nici acum nu o pot face. Piatra de incercare pentru ei sunt preferintele sexuale. Imediat ce aud de cuvinte gen homosexuali, lesbiene, bisexuali etc. li se intuneca chipul, devin rezervati, discursurile lor nedeosebindu-se prea mult in acest domeniu de al unul membru nescolit al comunitatii traditionale sau al unui habotnic fanatic.

Poate ca la noi soarta minoritatilor sexuale nu a ajuns inca sa fie problematizata, pe larg discutata, constientizata, insa nu prea am intalnit heterosexuali care sa simta usoare mustrari de constiinta pentru ca apartin unei categorii sociale/sexuale care nu permite celor diferiti de ei sa se desfasoare la bunul lor plac, sa-si traiasca viata din plin, sa se exteriorizeze in public. in opinia lor, starea de lucruri actuala din societate e una naturala, iar cei care urmaresc sa o schimbe atenteaza la bunul mers al societatii, la legile naturii sau, daca sunt credinciosi – si la cele divine. Faptul ca intregi categorii umane sau o fiinta concreta de langa ei isi rateaza viata din cauza presiunilor exercitate de majoritari nu sensibilizeaza pe nimeni, de parca ar fi firesc sa-i interzici unui om accesul la placerile elementare ale vietii, sa faci tot posibilul ca sa-l transformi in obiect, in fiinta care-si sacrifica simturile, de parca viata ni s-ar da de nenumarate ori, nu o singura data.

Personal, nu pot intelege egoismul majoritatii heterosexualilor inzestrati cu creier, fiindca nu pot cere prea mult de la acei majoritari, a caror inteligenta nu le-a permis niciodata sa depaseasca perceptiile simtului comun. Mi-as dori mult ca heterosexualii sa simta direct experientele traumatizante pe care sunt nevoiti sa le suporte homosexualii in societate, si nu din auzite sau transfigurate estetic. Exact ca in cazul unui alb care, acum cateva decenii, s-a transformat in negru pentru o anumita perioada de timp, ca sa inteleaga cu adevarat cum este tratat si ce simte un om de culoare din societatea americana, si care a ramas cu sechele toata viata dupa experienta sa de nigger. Sau a unui ziarist ahtiat dupa senzatii tari, care vroia cu tot dinadinsul sa afle ce emotii incearca un condamnat la moarte in ultimele zile inainte de executie. Astfel, acesta a semnat o intelegere cu seful unui penitenciar sa fie amplasat in una din celulele in care sunt detinuti condamnatii la moarte. Dar, la scurt timp dupa ce a fost intemnitat, i s-a adus la cunostinta ca responsabilul care i-a permis sa se documenteze a decedat si ca el urmeaza sa fie executat a doua zi. Nu a reusit sa convinga pe nimeni ca prezenta sa acolo este mai degraba o farsa. O singura zi a fost suficienta ca bravul si curiosul jurnalist sa incarunteasca, devenind aproape dement. Ulterior a aflat ca totul a fost aranjat, dar, i s-a explicat ca seful inchisorii nu a facut decat sa-i satisfaca doleanta si sa-l faca sa inteleaga cu adevarat ce simte un condamnat la moarte, nu de la o parte.

Dragi heterosexuali (ma refer la cei inteligenti, desigur), v-ar placea sa aveti si voi parte de asemenea experiente, macar cateva zile, nu toata viata?

Anghel Vasilencu