Desi homosexualii sunt haituiti in societatea noastra patriarhala si, probabil, nimeni nu-si doreste sa aiba parte de o viata de gay in una dintre cele mai libere si mai democratice tari din lume care este Republica Moldova, totusi eu am extras pentru mine niste avantaje din aceasta stare de fapt. Primul dintre ele este ca, astfel, am reusit sa evit casatoria si procrearea, in capcana carora as fi cazut mai mult ca sigur, in cazul in care aveam macar o farama de heterosexualitate in mine. Mi-e groaza numai sa ma gandesc la noile obligatii si relatii – cu sotia, cu rudele ei numeroase, obligativitatea respectarii a tot felul de ritualuri: botezarea copiilor, cumatrii, cununii etc. De fapt, cam asta ar insemna integrarea in societate, atat de dorita de cei multi.
Din fericire, mi-au venit mintile la cap. Cu toate ca nu mi-am dorit niciodata in mod deosebit sa fiu om in rand cu lumea, acum nu numai ca nu jinduiesc la acest statut, ci dimpotriva fug de el ca dracul de tamaie. Iar faptul ca homosexualitatea, relatiile homosexuale nu au fost inca reglementate de stat nu face decat sa ma incante. Este mult mai misto sa te misti incognito prin societate, cu aerul ca esti heterosexual, decat sa fii nevoit sa asimilezi nu stiu ce subcultura marginala, care ma oripileaza la fel de mult ca si inaltatoarele spectacole ale confratilor mei heterosexuali, ale caror instincte sunt insotite in mod obligatoriu de tot felul de ritualuri si ceremonii.
Fratilor, sa stiti ca nu e rau deloc sa fii homosexual! Daca nu credeti, incercati si voi, si o sa va convingeti.
263 de răspunsuri la “Despre bucuria de a fi homosexual (Dedic acest text marii sarbatori a Bisericii si Neamului – Duminica Mare)”
PULL, nu ti supara, da shi nhii ni-i greati di chizda ta!
Putea-i sa dai titlu si fara dedicatie…
oare sunt si homo-zoofili? :))))
Esti doar un exbitionist caruia ii place sa fie f…t online, vad ca iti place Gheorg
La com. 48. Dar pe tine ce te determina sa fii hetero? ªi de ce simti necesitatea sa te casatoresti?
Tara perversa e natura omului…da multi sar gardul
PULL, de ce te intereseaza? S-au trezit in tine instinctele animalice?
o intrebare retorica, n-am chef sa raspund, pune-ti mintea la contributie
Sa inteleg ca s-au trezit?
unde esti Tepes Doamne …Gheorg pun pariu ca ti-ar place tziapa
nu s-au trezit, dar de ce sa fie pe planeta noastra doar homo-istii, mai diversificati-va, sa ne amuzam si mai mult pe seama voastra!!! 😛
La com 60. Da, mi-ar placea, daca, bineinteles, ar fi a lui George Clooney…
nu raspunde intreband. daca vrei sa te faci inteles explica-ne , reda -ne sentimentele, trairile, gandurile (poate astea mai putin ca le stim).
Eu care credeam ca esti homo necrofil…
Pentru a-ti reda sentimente si trairi, ar trebui sa ne aflam in acelasi pat. Asa ca, sorry baby, sorry…
Cati pute tare gura gheorg…
Zimbaretule, vrei sa spui ca ai dat deja ortul popii?
oare daca as fi in patul tau? as muri de scarba :))))
Eu parca ti-am mai spus o data, zambaretule, curata-ti nasul macar o data in viata, si n-o sa-ti mai puta nimic. O sa crezi ca totul in jur e doar parfum de viorele…
Da tu Gheorg vrei sa spui ca iti place de mine…Ca vrei sa mi-o s..i
Vai draga, asta ti-e raspunsul???…..Se reduce la pat…??? Doamne, mare ti-e gradina si multi…. se plimba prin ea. Hai, lasa-ma ( la NAIBA)
Bineinteles ca o sa mori, PULL, daca vei cobori ochii in jos si o sa-ti vezi vaginul…
🙂
La com. 71. Am putea incerca pe o pajiste, in mijlocul naturii, daca patul te oripileaza in asa hal…
esti prost baaaaaa ..la naiba 😛
sunt de acord cu comment-ul 71, maladets!
am impresia ca lumea se plictiseste la munca, si mai comenteaza pe aici, asha ca d-le homo, dupa ora 4 sau 5, cum e programul de munca la foecare, lumea va uita de tine, si vei ramane in singuratatea ta homo-ista
Da tu cine esti, George Clooney, nataraule de zambaret? Sa ti-o suga coasa…
si homo .. la naiba 😛
Bai … Gheorgica propun sa ti-o tragi singur zi si noapte si sa mori de placere…Ca daca ai timp te apuci si postezi si prostii pe net
Oleeegggg, taie din prostiile scrise mai sus, mi se usuca ochii cand vad asha vorbe urate! (com. 72 si 77)
Cred ca trebuie pus filtru pe cuvintele lui Gheorg ca democratie democratie…da cum ramane cu bunul simt si simtul realitatii…
Decat sa-ti timpul postand pe aici Gheorg mai bine ai face o telenovela despre poponauti..ca cred ca o sa ai suces in rolul principal…poate il angajezi si pe George Clooney in rol secunar…
Wolfule, mai ai 10 minute sa fii bagat in seama, hai desfasoara-te, da-i bataie !! :)))
Oameni buni, aproape o suta de comentarii si nimic despre textul de mai sus?!
Poate chiar are rost sa le stergem pe toate si sa incurajam autorul sa lase numai ce se refera la tema abordata?
Mi-e rusine de felul cum va pierdeti timpul, io n-am atata timp liber si inca cu web access de sa moderez toata avalansa de invective si atacuri murdare!
Poll, dar chiar dumneata ai declansat o serie de atacuri, de ce imi ceri sa intervin?!
Te plictisesti la servici?
Lasa-l bai POLL sa se manifeste in sinea lui… ca e popo e problema lui personala , dar sa faca cruciada pentru noi adepti tine deja de bun simt…Incearca sa postezi in alta parte…aici nu veigasi sustinatori Gheorg
ei na! ma mai distrez, nu ma certa 😛
M-am uitat la comentariile indicate si n-am gasit decit cuvintele vagin si suga, asta te oripileaza?! Dar ce ai, esti mironosita? Fugi de aici ca te vede maica-stareta, asta e un sit de oameni liberi… de prejudecati si dogme, sau pentru acei care vor sa se lase de chingi.
Brega cum poti sa permiti asa ceva pe siteul tau…
Nu vezi ca omul isi bate joc de cei sfant pe acest pamant…
Zimbaretule, posteaza si tu aici, lasa-l si pe Anonim. Cum sa nu gasesti sustinatori, numai daca stai in casa nu dai de altii ca tine, uite Codreanu l-a gasit pe Wolfowit, pot sa ma includa si pe mine printre sustinatori, poate mai gasim lume rezonabila.
Nu dispera, incearca si tu!
daca se schimba titlul postului „De ce sunt flustrat pe acest pamant” si nu s-ar lua de lucruri pe care cineva le considera mai speciale poate sa se manifest mult si bine GEO
bfeeee :)))) multumesc pt circ!
Fii pe pace, va urma si un post cu acest titlu. Merci pentru sugestie!
Speciale or fi lucrurile alea, dar nu teme interzise, pe Curaj interzicem doar sa se interzica, inclusiv tabuurile.
Despre familie, nunti si botezuri cred si eu ce scrie autorul mai sus, nu cumva o sa-mi interzici si mie sa ma exprim?
Brega, cum adica 100 de comentarii si nimic in legatura cu textul de mai sus? Ce vorbesti? Da indemnul lui de a incerca sa fii homo? Da intrebarile noastre la care refuza sa raspunda? Da invitatia lui de ne intalni in pat sau pe o pagiste??? Cum naiba n-au legatura???
Ai vazut, zambaretule, ca si un hetero poate sa nu aiba sentimente prea evlavioase pentru familie? Quod erat demonstrandum!
Codru Zeleanu, Anonym, Gheorg ,o.brega sau cum te-or fi chemand . Familia si botezurile nu sunt lucruri sfinte pentru mine ci niste lucruri normale. „Despre bucuria de a fi homosexual (Dedic acest text marii sarbatori a Bisericii si Neamului – Duminica Mare)” este o bataia de joc la adresa tuturor crestinilor si nu sunt extremist de felul meu dar tare mi-ar placea sa te castraz daca te-as intalni.
La com. 94. Paralelule, dupa cum e buna ziua, asa e si multumita. Vrei sa spui ca am reusit sa te corup, sa te pervertesc?
Wolfule problema ta vine din copilarie, cine te-a suparat micutsule?
Pai nu va lasa-ti fraieriti de vorbele mierloase, ca obrega pe care eu il cunos nu ar sustine asa ceva
intr-adevar, zamaretule fascist, casatoria (heterosexuala, homosexuala) e un lucru normal, pe care nu-l bagi nimanui pe gat…