Mă urmăreşte un gând, de fiecare dată când oamenii, cu ochii legaţi şi absolut dezinformaţi, vin să protesteze împotriva homosexualităţii. Mă întreb, ce fel de societate vrem să vedem şi să promovăm dacă noi oamenii, nu putem comunica unii cu alţii şi nu putem păşi bariera fricii din noi? Înainte de a se face critici aspre la adresa gailor şi lesbienelor, precum că ar fi nişte desfrânaţi sau păcătoşi, au încercat aceştia să se apropie de vreun homosexual să-l asculte şi să comunice? Cred că nouă ne lipseşte bunele intenţii atunci când aruncăm cuvinte lipsite de realitate, fără a încerca, mai întâi de toate, să-i cunoaştem pe cei diferiţi de noi…
Mi s-a întâmplat odată să ofer ajutorul unei fete cu care ne întâlnisem la un meci de fotbal pentru femei. Era un jucător foarte bun, însă se simţea oarecum izolată. M-am apropiat să o felicit că a jucat minunat. În cele din urmă, mi-a explicat că era abătută pentru că nu poate locui împreună cu sora ei şi că s-ar fi certat. Era în căutarea unei alte locuinţe. M-am gândit să-i ofer un sprijin şi am invitat-o să locuiască o vreme la mine până îşi găseşte ea un loc potrivit.
Era o fată care se deosebea de celelalte prin caracterul ei foarte bărbătesc. Deoarece i-am obţinut încrederea, mi-a mărturisit că era lesby şi că acesta fusese motivul certului. O alungase, de fapt, pentru că se vedea cu prietena ei şi că soră-sa ar fi avut suspiciuni în privinţa relaţiilor lor. Fără părinţi în viaţă, aceasta nu ştia ce drum să aleagă în continuare… Dacă şi cele mai apropiate persoane nu pot accepta o fiinţă doar pentru că ar avea o orientare sexuală diferită, mă întreb, ce predomină totuşi în relaţiile dintre oameni: stereotipurile care nu le putem controla sau dragostea necondiţionată promovată de aceeaşi biblie, la care majoritatea creştinilor fac referinţă?
Tot biblia mai zice că e păcat să te asupreşti, pentru că fiecare om este creat în chipul lui Dumnezeu. „Cine eşti tu omule, ca să te răzvrăteşti împotriva lui Dumnezeu? Nu cumva vasul de lut va zice celui ce l-a făcut: pentru ce m-ai făcut aşa? NU ESTE OMUL STĂPÂN PE LUTUL LUI ca din aceeaşi fărâmitură să facă un vas pentru întrebuinţare şi altul pentru ocară” (Romani 9:20-23).
Acum 8 luni, durerea acestei fete de a nu fi înţeleasă şi acceptată de propriile surori şi din cauza că nu a reuşit să găsească un loc de muncă pentru menţinerea existenţei, a detereminat-o să plece în Italia, cu speranţa că va scăpa de această lume nenorocită. Mă întreb cât de mulţi cunoaştem cu adevărat consecinţele a ceea ce azi protestatarii vorbesc… pentru că a discrimina un om, este mai întâi de toate un păcat, pe care aceştia nu l-au conştientizat şi nici nu vor să cunoască unde este până la urmă adevărul.
Natalia Ghilascu
328 de răspunsuri la “O LEGE ANTI-DISCRIMINARE FĂRĂ HOMOSEXUALI?”
Sint crestinii toleranti cu acei care constientizeaza ca sunt bolnavi si depun efort mare pentru vindecare, dar nu si cu cei care ,,insista in prostie”, si mai ales cu ce momeala vin homo scris pe frunte, Europa e munca si rodul nostru, toleratine si va mai lasam sa cistigati moldovenilor la noi in tara. Sincer va spun la toti, sint atitea aspecte de discutat….. ma enervez cu voi. Da cum ne trateaza europenii acolo vati intrebat canalii ce sinteti, cita munca murdara fac parintii nostri, pentru ce ma? Sau vrei sa spui ca toti lucreaza la banci, institutii, universitati cretinule. Vrei sa minti lumea cu bunatatea homosexualilor si catolicilor. Si apoi cititule, ce incurci Biserica Ortodoxa cu Stalin. Dac esti citit macar asimileaca, ca se uita o natiune la prostiile care le scrii, nu spune timpenii.
Mai sint salvatori ai neamului de acest gen? Mai era una care nu a inteles cei cu invierea, comenteaza si ea in limita posibila la care intelege, ca marog trebuie sa intevina si ea ca sa intre in atentie.
Fii bine venita ca aici pe acestea ii toleram, poti si sa rizi dac iti permite simtul umorului tau ingust.
Dragi moldoveni, vă plac opiniile acestui plugar cvasi analfabet selaru vitalie, pentru care limba română e un mare mister?
Ce părere aveți domnule Brega, de un individ care în anul 2008 consideră homosexualitatea o boală?
De ce nu interveniți (de altfel n-am citit niciodată poziția dumneavoastră cu privire la homosexualitate) în dezbatere?
Dumnevoastră care sunteți campionul auto-proclamat al apărării drepturilor omului tăceți mâlc când pe acest forum se face apologia discriminării și se incită la ură?
Sau vă e teamă că pierdeți o bună parte dintre cititori care sunt la fel de ignoranți și plini de ură ca acest selaru vitalie?
De ce tolerați limbajul obscen pe care-l folosește acest individ?
Da ce ceri ba ajutor? nu esti sigur de pozitia care o ai? sau esti incurajat din spate, miroase a spirit de turma din ce spui tu. Inca odata iti spun ca te invirti intro schema de care nici tu nu esti sigur. Hai cinta mai departe despre poponarii tai. ce nu cinti, sau tu prinzi curaj numai cind apare un coment. in favoarea voastra. hai toti cititii impotriva unui taran cum spui tu.
Striga dupa ajutor ca am perturbat linistea si libera promovare a culturii homo. Democratule
Si nene vrei sa spui ca acei care au dat legi in favoarea homo, erau sanatosi? Eu spun ca nu, acele legi au fost cumparate cu bani murdari, ca stim noi din experientele istoriei ca cei care ajung sus uita de cultura, acolo cititule e alta lume, care va favorizeaza voua prostiile.
si cind vezi ca nu ai ce raspunde nu te lega de greselile care le fac gramaticale ca nu le dau nici o importanta, conteaza adevarul care il spun despre voi. Iar adevarul vostru pus in prezervative multicolore si infoliate in legi democratice ca fiind un viitor si bunastare pentru Moldova e scirbos, si scirtie.
Pentru Selaru V.
Domunle…… ca sa u insult am si o intrbare , ce vei face daca un copil de al tau miine iti va zice ca e gay sau lesbiana? O/il vei alunga de acasa? ok.. si miine o sa il/o vezi fericit/a undeva in parc poate si cu un copilas de mina (ca in Moldova se face totul pentru bani buni) si atunci ce o sa zici? Si daca e singurul copil in familia ta , alungat , la batrinete cine te va ajuta sa duci o lingura de bors la gura? Acesl copil izgoni, batjocorit de tine si de intreaga societate ca sa nascut altfel decit vreti voi?
Poti raspunde la asemenea intrebari? dar imagineazati situatia in realitate?
Si cine ma, ti-a zis ca tu ai voie sa ponegresti asa Biblia????. chiar astept de la tine raspuns.
Va vreti dreptul homosexualilor? atunci luati si stangul in gura. Ce tot o tineti cu discriminarea… ciocul mic si n-o sa stie nimenea cine sunteti si ati scapat nedescriminati…
olesea la tratament cu asa copii… boala e mai usor de prevenit decat de tratat… Vitalie sper ca nu te superi dar tare blonda e olesea de da astfel de intrebari…
da nu-ti pare ca ar trebui de tratat parintii intii ? ca sa nu faca asemenea copii?
nu vom permite ca pe pamant sfant sa se instaureze desfranarea (mai ales legalizata).
Acest selaru trebuie luat și dus la grădina zoologică, arătat copiilor, ca un exemplar de troglodit. În anul 2008 el gândește (impropriu spus, de fapt nu gândește) ca în anul 1948 sau de fapt, 1408, având aceeași opinie despre homosexualitate ca și Stalin sau Biserica Ortodoxă.
Vă întreb domnule Șelaru, ce părere aveți despre:
1) faptul că Republica Moldova e cea mai săracă țară din Europa, cu 1/3 din produsul intern brut format din banii trimiși acasă de oameni care lucrează în străinătate, majoritatea în țările Uniunii Europene?
2) În RM fiecare al treilea copil crește fără un părinte, fiecare al nouălea fără ambii părinți?
3) RM este în primele 10 țări de origine ca număr de persoane traficate?
4) Părinți care își vând copiii în prostituție?
5) Oameni care își vând rinichii pe câteva mii de dolari din cauza sărăciei?
6) Violență conjugală?
7) Violuri?
8) Mafia omniprezentă?
Astea sunt probleme grave, nu homosexualitatea.
Văd că scrieți dintr-un stat membru al UE, dacă nu vă convine acolo, de ce nu vă întoarceți acasă la coarnele plugului și la mânatul porcilor la jir?
Hai Selaru aparate, ca altceva nu stii , ai pina si creerul plat
bai Clej da tare destept te mai crezi de ne aburesti ca cu mafia trebuie de luptat nu cu homosexualii…
Uite asa a crescut mafia ca nu i-au fost taiate radacinile de la inceput… asa ca macar homosexualitatea sa n-o scapam de sub control…
Total deacord cu tine olesea… pacat ca parintii tai nu s-au tratat la timp…ca si prostia este boala…
Si cine a zis ceva de orientarea mea sexuala???? ma cunosti?? Da nu vrei sa-ti arat eu tie ce lesbiana sint eu ??? sa te tratez poate eu pe tine??
Ce zici?
Eu sunt un slab crestin, mai si insult, dar, dar tu igor esti citit in sustinerea prostiei, si mai ales ai alergat repede sa arati ca stii prostii si din antichitate. Foarte bine uite acum cit de mare prost esti, -din antichitate pina acum-, mai adauga un hard si pentru viitor ca sigur iti va prinde bine la dezvoltarea ei. te tolerez succes
Clej pensioneazate… dinozaurii au disparut… e timpul ca si tu sa-ti urmezi destinul…
Lașul anonim două-puncte-paranteză-închisă scrie și el dintr-un stat membru al UE, unde discriminarea e interzisă, lucruri pe care în public și sub adevărata identitate n-ar avea curaj să le spună.
În toate țările UE, unde relațiile sexuale consensuale între persoane de același sex sunt de mult legale, societatea e mult mai decentă decât în pitecantropica Republică Moldova.
Întrebați-i pe sutele de mii de moldoveni de ce se înghesuie la muncă în aceste țări dacă e așa rău cum scriu ignoranții și agramații de pe acest forum?
Homosexualitatea e văzută ca o orientare sexuală ca și cea heterosexuală, iar a afirma în 2008 că e o boală e o dovadă de imbecilitate (boală incurabilă).
repet pentru olesea:
Total deacord cu tine olesea… pacat ca parintii tai nu s-au tratat la timp…ca si prostia este boala…
…ca si prostia este boala…
Cat despre orientarea ta sexuala nu o cunosc nici nu ma intereseaza… nu-mi plac „blondele” spalate pe creier…
pT S.V.
S.V. Stii dece te inervezi cu noi? Pt n-ai argumente cu care poti intretine i discutie!
APA America psychologic Association http://www.apa.com acum 30 ani a scos homosexualitatea din lista bolilor psihice. Si tot OMS (org mondiala sanatati).
“Si nene vrei sa spui ca acei care au dat legi in favoarea homo, erau sanatosi?” REPET: Cine este neculturat? Tu S.V.? sau oameni din organizatii acestia?
bai poponarule saracia din moldova se datoreaza comunismului care va asternut voua calea sa va promovati acum prostiile voastre, nu din cauza Ortodoxiei. Tu numai te ascunzi in spatele europei si tolerantei ei fata de voi, dar europa nu a inflorit din munca voastra cretinule, mincati si voi oase pe sub mesele lor, dansati la cintecul lor si acum te crezi succesul moldovei, lingaule
Pt S.V.
ar fi de folos daca te documentezi in locul sa dechizi gura.
In Asia iubirea homosexuala era un aspect central al vietii cotidiene, in China cel putin de la anul 600 i.H., si la aceasta practica se implicau toti barbatii, spre ex. de la imparat pina la pescari. In Japonia, timp de cel putin o mie de ani aceasta iubire a fost o parte esetiala din viata preotilor, samurailor, sogunilor, şi in ultimele veacuri, a mic burghezilor. Aceste relatii (numite shudo) erau in general intre adulti si tineri, deci marcate prin diferenta de virsta atit cit si prin diferenta de clasa sociala. Ele au facut parte integrala din opera artistica si literara a Japoniei pina la sfirsitul anilor 1800. In Asia Centrala, cele doua traditii a orientului si a occidentului s-au intilnit si au dat voie la nasterea unei culturi locale de iubire masculina. Aceasta a fost mediata de muzicienii si dansatorii tradiionali (numai barbati). Desi aceasta traditie a fost suprimata de fortele staliniste si obiceiurile apusene, exploratorii rusi de la inceputul secolului XX au putut sa o documenteze.
De scos au scos-o …”dar gaurile tot au ramas”…
Si pedofilia in Grecia Antica era considerata normala igor…
clej ce are sula cu prefecura?
ce hidosi mai sunteti…
ori komunist ori poponar tot una-i
bieti tarani din doua rele trebuie sa ne dezicem de amandoua
unde esti tu dolfi doamne ca sa pui mana pe ei?
arata-mi unde am ponegrit biblia? referitor la copii cu orientari schimbate, trebuie sai toleram si sai aducem la normalitate, nu trebuie alungati in strada. Desigur daca si ei colaboreaza pentru integrarea lor.
VA ROG NU CONFUNDATI TOLERANTA PINA LA A EMITE LEGI CARE AR FAVORIZA DEZVOLTAREA ACESTEI MALADII CARE ESTE DE 2 FELURI: HOMO CARE NU SUNT MULTUMITI DE ORIENTAREA LOR,
SI CARE SUNT MULTUMITI DAR, DAR EI FRECVENTEAZA ORICUM MEDICII PENTRU TRATAMENT
http://www.orthodoxphotos.com/readings/trupul/homosexualitatea.shtml
Ori cm, homo/lezbi/sex trebue să înceapă activitatea numai după ce este aprobat de populaţie prin REFERENDUM.
Nu aveţi dreptate cînd încurcaţi lucrurile descriminînd basarabenii faţă de occident.
Da, în occident sa primit legea pentru homo/lezbi/sex, în mod democratic.
În basarabia se înterzice înmod democratic.
Şi oamenii de orientare homo/lezbi/sex încalcă legile basarabenilor.
Îcă nu a fost convinsă populaţiea ca aceste manere sunt bune, şi nimeni nu vă acceptă. Şi nu cred că agresivitatea d-stră vă va aduce succes.
Eu sunt în potriva astfel de stil de viaţă. Şi tot odată eu nu sunt judecătorul suprem.
Dar vă îdemn să vă opriţi a ne murdări cu vorbe murdare…
Pentru SV si 🙂
Eu va zic La revere , ca daca te pui cu prostii mai prost te faci.
Nu meritati sa imi pierd timpul cu cineva care e limitat de tot.
Toleranti cu cei ce ne calca in picioare valorile… niciodata…
Corect olesea vad ca ai avut de furca cu multi prosti la viata ta…
Adio olesea… sper sa nu ne mai revedem… noi nu iti vom simti lipsa…
Mai ai de carat prostie bai igor, depe alta planeta nu aduci dovezi, ce te framinti numai cu continentele si anii? nu tiam spus omule sa similezi ce cunosti? sau iti trebuie un antivirus pe creierul tau. cauti si cauti, da ce vrei sa spui cu ele?
Corect plus sau minus 2 nu e mare problema :))
corect daca asta te-ar face mai desteapta…
Apropo olesea … nu plecai… noi nu te retinem…pa
Pt S.V.
Mai traiesti in anii 1800? In 2008 lumea cea mai normala isi ridica incetisor, incetisor, nivelul cultural(iar tu nu esti de acest grup). De fapt persoanele cele mai normale (marea majoritate) se deosebesc de la persoane xenofobe (mai putine care se bat cu pumnii in piept ca tine) pentru ce folosesc creierul.
Acuma imi aduc aminte ca xenofobie este clasificata de psihologie ca mare disturb mintal de felul narcisist, ca tine. Felicitari.
XENOFOBIE este frica sau ura fata de straini si de necunoscut si neconoscuti
PSIHOLOGIE este stiinta care studiază comportamentul uman, inclusiv funcţiunile psihice şi procesele mentale ca inteligenţa, memoria, percepţia, precum şi experienţele interioare şi subiective cum sunt sentimentele. (mi se apre ca pt tine cuvintul STIINTA este necunoscut)
clej da tu crezi ca homo au primit ro. in UE. si dupa tine toti romanii sunt homo? ba tu vezi ce cretin esti si cum te invirti fara nici o noima, crezind ca are efect vrajeala ta.
uite omule ca nu ai argumente adevarate despre normalitatea homo. mai zi ceva sau ti sa stricat apetitul. vine el cu gradina zoologica, bai puslama nenorocita. vai de viata ta.
pt S.V.
multumim pt situl ortodoxphotox. Ce vrei sa scrie un situl cristin?? Este ca intrebi la voronin ce gindeste de comunisti! Nu te dai seama cat de naiv esti?
da in China tot exista lege antidiscriminare Clej?
Domnule Ion de la Criuleni, opiniile dumnevoastră anacronice sunt binecunoscute, la fel ca și faptul că gândiți în rusește și traduceți în românește (Da, în occident sa primit legea pentru homo/lezbi/sex, în mod democratic.).
Ceea ce este la fel de vizibil este că HABAR n-aveți despre legislația țării de două parale în care trăiți.
În RM relațiile homosexuale au fost dezincriminate iar discriminarea e ilegală.
RM este membră a Consiliului Europei, iar Constituția (care e legea supremă în stat, nu Biblia) scrie la articolul 4:
Drepturile şi libertăţile omului
(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.
Cu alte cuvinte, Republica Moldova, ca semnatară și ratificantă a Convenției Europene a Drepturilor Omului – care interzice discriminarea de orice fel – trebuie să o respecte, dacă nu, va fi exclusă din Consiliul Europei, pierzând implicit și firavele șanse pe care le are de aderare la Uniunea Europeană.
Ceea ce din punctul meu de vedere, dar și din cel al pitecantropilor homofobi, nu e nicio pagubă.
pt 🙂
argomentul este DISCRIMINARE GAYI.punct.
Nu este politica ro/md, nu este copiii, nu este pedofilia.
Bai Clej ce treaba ai tu de promovezi asa darz homosexualismul in Republica Moldova… oare nu ai treburi mai serioase… parca esti Castro… numai el vroia comunism prin revolutie in toata lumea…
Iată, o idee nouă: modelul chinez pentru RM sugerat de lașul anonim care câștigă o pâine albă în occident, dar îl înjură.
Trebuie sugerată și reintroducerea pedepsei cu moartea și execuțiile publice, ca în China, precum și cenzurarea internetului, tot ca în China, și avorturile forțațte pentru femei care au mai mult de un copil.
Felicitări, domnule laș anonim, pentru comparația genială pe care ați făcut-o.
igor…te ei de mine dar vezi ca clej al vostru iar se abate de la subiect…
Ignorantul laș anonim habar n-are că Fidel Castro a fost unul dintre cei mai îndârjiți homofobi. Dar dacă numai despre asta habar n-ar avea lașul anonim…
Bai Clej da tu poate ai fi britanic get beget…nu alta..tot dupa paine alba ai plecat tu din Romania…
Pt S.V.
scrii: “Mai ai de carat prostie bai igor, depe alta planeta nu aduci dovezi, ce te framinti numai cu continentele si anii?”
Nu iti spun imbecil pt ce sunt rabdator. Ce am scris nu sunt prostii dar ISTORIE. L-am scris pt sa invati sa te documentezi. Dupa o ducumentare generale poti sa ai in gand echilibrat. Dar tu singura documentatie sunt 2 versete din biblia vechi de 4000 si 2000 de ani! Cuvintele tale scris in ultimele sms-uri sunt vorbe de un om obsedat.
Nene nu se bate nimeni cu pumnii in piept, ca sa raspund la prostiile care le aduci tu care inconjori cu mare grija Adevarul Crestinismului Ortodox, nu imi cere mare efort sa stii, ma distrez, pe cind unii pleaca deja. Sunt toleranti oare? Pe dracu nu le merge vrajeala, nu au priza, da o fac pe tolerantii, is smecheri sa stii, stiu sa moara frumos macar cu aspect de toleranta, talentati oameni pina la urma eu credeam cas numai prosti.
pt ION
este corect: RM este membră a Consiliului Europei, iar Constituția (care e legea supremă în stat, nu Biblia, si REFERENDUM care ve place asa de mult, nu va schimba datoriile RM la UE
igor tu chiar esti naiv… daca ipotetic s-ar promulga legea discriminarii cu formula orientare sexuala tu chiar crezi ca o sa mergi pe strada si o sa strigi in gura mare ca esti gay fara sa ei peste bot… Trezestete… esti in Moldova… nu-ti convine … emigreaza in Olanda.