Desi homosexualii sunt haituiti in societatea noastra patriarhala si, probabil, nimeni nu-si doreste sa aiba parte de o viata de gay in una dintre cele mai libere si mai democratice tari din lume care este Republica Moldova, totusi eu am extras pentru mine niste avantaje din aceasta stare de fapt. Primul dintre ele este ca, astfel, am reusit sa evit casatoria si procrearea, in capcana carora as fi cazut mai mult ca sigur, in cazul in care aveam macar o farama de heterosexualitate in mine. Mi-e groaza numai sa ma gandesc la noile obligatii si relatii – cu sotia, cu rudele ei numeroase, obligativitatea respectarii a tot felul de ritualuri: botezarea copiilor, cumatrii, cununii etc. De fapt, cam asta ar insemna integrarea in societate, atat de dorita de cei multi.
Din fericire, mi-au venit mintile la cap. Cu toate ca nu mi-am dorit niciodata in mod deosebit sa fiu om in rand cu lumea, acum nu numai ca nu jinduiesc la acest statut, ci dimpotriva fug de el ca dracul de tamaie. Iar faptul ca homosexualitatea, relatiile homosexuale nu au fost inca reglementate de stat nu face decat sa ma incante. Este mult mai misto sa te misti incognito prin societate, cu aerul ca esti heterosexual, decat sa fii nevoit sa asimilezi nu stiu ce subcultura marginala, care ma oripileaza la fel de mult ca si inaltatoarele spectacole ale confratilor mei heterosexuali, ale caror instincte sunt insotite in mod obligatoriu de tot felul de ritualuri si ceremonii.
Fratilor, sa stiti ca nu e rau deloc sa fii homosexual! Daca nu credeti, incercati si voi, si o sa va convingeti.
263 de răspunsuri la “Despre bucuria de a fi homosexual (Dedic acest text marii sarbatori a Bisericii si Neamului – Duminica Mare)”
PuULL voyerista. I s-a umezi fofoleanca numai cand si-a imaginat niste scene mai fierbinti…
wofule nu ma mai bagi in seama? adevarul doare?
da si …
te-am ofensat cumva…saracutul de tine, nu prea ti-a placut
PULL, citeste cu atenti comentariul de mai sus. O sa convingi ca te bag in seama…
pai daca tu nu poti sa le faci, da’p sa imaginezi, o fac eu in locul tau! iti usurez viata de homo-lau 😛
oare daca ai ramane fara dovada homo-… tale, ce ai face?
Deci sa rezumam daca vrei sa fii poponaut „ciocul mic” si faci caca la tine in curte… ca vorba aia e proprietatea ta inviolabila…
Deci, zimbaretule, fii tu heterast cat vrei, dar eu nu te oblig sa te bagi pe textele mele. Ia si scrie si tu ceva pe teme heterastice, ca n-o sa ma supar. S-ar putea chiar sa ti le citesc…
wulfule esti cumva frustrat ca ai ramas „acolo”, si nimeni nu te vrea in tarile calde?
De ce ma intrebi PULL, ti s-au teminat fantasmele erotice si nu le mai poti reincarca? De ce, totusi, esti ahtiata dupa negri? Te-a violat vreo unul in copilarie?
homo e suparat pe cur de mult, suparat fiind a pornit razboi, si zise rastit homo curului, ba ..la naiba 🙂 … cat de tare in cur ai fi tu, eu nu ma las, tot te dau gata odata 😛 si de atunci se tot chinuie sa-l bata 😛
:))) bai wulfule maladets ai fi tu, dar tot prost ramai cat de homo n-ai fi, nu m-a violat, m-a ferit Dumnezeu de asha ceva
Dar un negru, totusi, a facut-o?
bine frati crestini hetero…v-am lasat in continuare sa luptati cu balaurul din Sodoma si Gomora.
mdea, las ca intreb eu pe oleg unde sta domnia sa homo, si vin intr-o dimineata sa-ti rup dovada de homoist, ca tare prost esti de incurci religia in balivernele tale infecte
Dati-i la fundulet si peste bot ca nu-l doare…
Mergi cu Dumnezeu, frate! Te mai asteptam…
PULL, sa vii neaparat. Voi pregati pentru tine special ceva negru. Nu conteaza ce, macar si un holodilnik…
La tribunal, un homosexual este intrebat de judecator:
– Inculpat, de ce ai violat-o pe biata calugarita? Doar tie nu-ti plac femeile!
– Pai, domnule judecator, de la spate semana cu Zorro.
PS homosexualilor li se mai spune si Analisti 😛
bleaaa, lumeeee, hai sa facem o organizatie anti homoisti! si sa-i taiem capu lu wulf si sa fie dovada luptei noastre impotriva gunoiului de pe pamant!!!
pregateste-mi, imi place mobila neagra
PULL, rabda putin, sa-ti arat mai intai holodilnikul, si dupa aia poti macar si capul sa mi-l tai…
Cred ca, totusi, un negru ar iesi mai bine in evidenta pe fondul mobilei albe…
cel mai bine i-ar sta cu flegme-n ochi
ca iar intri in victimizari si jale mare pe capul tau cu .. ma bate 🙂
Testing…
Domnule Anonim (Codru Zeleanu), ai dreptul sa te exprimi, ai dreptul sa fii homosexual, dar nu chema public pe altii sa incerce a fi ca tine, fii serios, si sterge sau modifica ultima fraza „[…] Daca nu credeti, incercati si voi, si o sa va convingeti.”.
ªtefane, intr-adevar, e neserioasa invitatia de a te face homosexual. Ei ca si heterosexualii nu aleg sa fie astfel pentru ca ar fi la moda (aici tocmai nu este decit periculos sa fii deosebit de majoritatea, de turma), ei se nasc asa si pot doar sa se pre-faca altfel decit sunt. in materie de sexualitate oamenii au de ales doar cum sa-si manifeste sexualitatea ori s-o mascheze, in dependenta de regim, de mentalitate, situatie sociala.
Nu-s deloc expert in asta, de aceea am incredere ce spun specialistii. Nu stau sa polemizez pe ce au cercetat secole de-a rindul medicii.
Poate ca autorul va invita sa descoperiti ipostazele in care si voi sunteti minoritari, de exemplu diametrul capului, al burtii, inaltime, greutate, lungimea nasului, culoarea parului, a pielii, preferintele culinare, artisticem etc. Astfel o sa intelegeti ce inseamna altfelitatea, dispretul celor care stau gramada si se tem, resping pe oricine e de-o parte.
Sunt dezamagit de ce au scris mai sus unii dintre comentatori, mai ales unde au amenintat cu violenta si au acuzat in nestire de cauza. Sper sa aiba toti rabdare sa asculte si argumentele celor care nu le plac din inertie.
Oleg, sunt total deacord cu tine, da, intr-adevar sa fi fost vorba despre ceva mai abstract si spus metaforic ==> ([…] Poate ca autorul va invita sa descoperiti ipostazele in care si voi sunteti minoritari, de exemplu diametrul capului, al burtii, inaltime, greutate, lungimea nasului, culoarea parului, a pielii, preferintele culinare, artisticem etc. […]), dar a fost o chemare concreta, poate chiar putem spune o minipropaganda, nu sunt pentru violenta si amenintari contra lor, ci dimpotriva, cum am mai spus au dreptul la viata, la libera exprimare, dar ultima fraza deloc nu a fost binevenita.
Ma Brega cui ii trebuie sa si-o ia la buci o ia si singur, da ca sa faci propaganda e un cacat pentru cineva care ii urata treaba asta, pricepi tu ori ba, ori doar te faci ca pricepi ca de obicei ….
daca nu pricepi incearca draga TU cu un homo sa vezi, poate iti PLACE si sade bine mai stii .. 🙂 cand ai trecut de experienta asta sa ne spui, ok ?
Cu dedicatie pentru biserica si alea ale exact cam ce le-ar tebui o bataie buna.
dar sunt anti bataie, flegme, moral e o chestie mult mai buna decat bataia umpluti de scuipat sa vezi ce se linistesc si isi vad de curul si muia lor
😛 love peace si flegme
E tare, hahaha , daca incercati cu homo de ce sa va opriti aici, incercati si cu o vaca, satisfactie garantata.
cine se baga ?
nu fiti jenati, nu are cum sa fie neserioasa invitatia 😛
fiti democrati, (vorba lui Brega) „nu alegeti sa fiti turma pentru ca ar fi la moda 😛 (aici tocmai nu este decit periculos sa fii deosebit de majoritatea, de turma)
(e foarte periculos daca nu incercati si cu vaca 🙂 )
continuam ideile geniale – in materie de sexualitate oamenii au de ales doar cum sa-si manifeste sexualitatea ori s-o mascheze, in dependenta de regim, de mentalitate, situatie sociala.”
🙂 A innebunit lumea
O PROPUNERE PENTRU FRATII BREGA (daca nu sunt homesexuali, desigur) FACETI O DISPARTITURA A SITE-ULUI DESTINATA INDIVIZILOR HOMO, SA SE ADUNE TOTI ACOLO.
CA NU DE ALTA DA PESTE FIECARE NOUTATE APARE KITE O PROSTIE.
Si deja e timpul sa adaugati in KEWYWORDS la site ceva de genul HOMO, CURCUBEU MD… Sa adunati mai mult gunoi pe linga site.
sugestie
CUR_ASS.MD sau CUR_CU_BEC.MD
Sa-mi spuna cineva daca ma gresesc, dar, dupa stilul de vorbire, o. brega, codru zeleanu, anonymous (in unele cazuri), Gheorg Wolfovitz,robintel, etc. sunt una si aceeasi persoana, obsedata sa aiba rating la site, si care provoaca conflicte doar pentru asi face un numar de vizite.
Lui ªtefan si celor care s-au inspaimantat de indemnul de a deveni homosexuali. E chiar atat de subreda heterosexualitatea voastra, de nu va puteti reveni din soc? Sunteti atat de supusi riscului de a deveni homosexuali? Sa stiti ca incepeti sa deveniti interesanti. Am aflat ceva nou…
GOMICI, SUNTEtI NIªZE TiRFE, BATJOCURI NEFERICITE, CREAtI-Va O FANILIE SANATOASa, ªI NU BaGAtI iN POPONEAtA NISPaLATa PUFULEtU CU MINUNI.RiSURILOR NECONFORMAtI, ZaZBOI VOUa TUTUROR.TICALOªI CE SUNTEtI VOI NU AVEtI LOC PE PAMiNT.
Cum sa-si creeze familii sanatoase, daca mariajurile gay sunt interzise? Chiar ca esti cretin, mai Vasile!
RaZBOI BULANGIILOR
Ce oameni rai sunt crestinii! Numai ei vor sa se bucure de viata. Oare de ce?
pentru ca e vorba doar de viata lor, iaca de aia, ailalti n-au decat sa o suga cum vor, nui opreste nimeni dar pot sa o faca doar cu neamul lor de muisti, pricepi cum vine vorba railor crestini ?
Anonimule, de ce decizi tu pentru toti? Te-a insarcinat restul heterosexualilor sa o faci? Sunt multi hetero care isi doresc relatii homo pasagere. Tu de ce te bagi peste ei, ca musca in curul calului? N-ar fi cazul sa raspunzi doar de moaca ta?
ba cur de oaie (sau de caine) daca pe cineva il va interesa va va cauta, dar voi insusi habar nu aveti cati sunteti cum p mea poti sa spui tampenii despre altii ca vor ceva ?
le citesti gandurile, ca nu vor se vede mul mai clar.
Daca nu stiti cati sunteti si nu aveti parteneri faceti voi frumusel un recensamant si uite asa va veti gasi curul dorit fara sa mai aruncati cacaturile voastre oricui si peste tot, atunci Si atunci vi se vor deschide si ochii la cati aiuriti sunteti. nu ?
Chiar nu vezi ca orice cuvant care iti iese din gura este cacat? De ce nu accesezi situri crestine evlavioase? De ce te bagi pe cele de libera exprimare? Rugaciunile te plictisesc?
cum poti sa spui unuia care are ca scop asta ?
rahat ? rahatilor
Sunt o multime de situri exclusiv crestine, unde va puteti reculege, iar homosexaulii nu se pot exprima. Mergeti acolo si va relaxati, bateti matanii, cititi rugaciuni, iar aici lasati lumea sa se exprime liber, ca e un site de libera exprimare, nu de calusare.
🙂 e tare si aia cu, CUR_CU_BEC biogaz gratis, energie pentru o viata 😀
Mai dau si eu o sugestie – KARDAN MD 🙂
🙂 haha
hyhy
neintarcatilor, sugative de p ce sunteti 😀
Lingatori de pissda ce sunteti
cacat cu ochi ce a iesit direct.. pe cur 😛