Nemuritoare cuvinte, sfinte cuvinte ale poetului neamului nostru,
Vrei sa le repeti la infinit, cu mandrie si satisfactie patriotica,
Pentru ca sunt cuvinte alese, cu un adevar al timpurilor si anotimpurilor,
Cuvinte ce au devenit Imnul tarisoarei noastre,
Cuvinte ce se cer pronuntate cu o deosebita dragoste,
Ba chiar cantate cu inimile si sufletele noastre crestinesti!
Deci, sa le cantam in glas, cu totii, dar absolut cu totii:
„Limba noastra-i o comoara / in adancuri infundata, /
Un sirag de piatra rara / Pe mosie revarsata…”.
Nu-i asa, e spus frumos, convingator,
in traditia neamului nostru blajin si binevoitor!
E spus – cine se mai indoieste?! – inaltator,
Cu inspiratia intregului popor…
Atunci de ce, ma intreb si va intreb,
O stalcim cum ne vine prin minte si pe limba.
Cand ii auzi pe unii, zau ca ti se vestejesc urechile:
„Traim horoso, muncim precrasno, murim naprasno…”,
Pai daca „agatam pe veriovca belioul”
ªi „cheltuim zdorovo, ca nacealnicii”.
Doamne, oare chiar nu intelegem ca imburuienim limba noastra intr-atat,
Ca mai sa nu ne intelegem unii pe altii.
ªi o mai trista poveste, ca limba aceasta stalcita, pocita
Se numeste oficial moldoveneasca, de stat.
in constitutia tarisoarei noastre e scris negru pe alb
Ca e identica cu cea romana.
ªi de ce sa nu o numim asa cum am numit-o
Lingvisti cu renume mondiale –
Limba romana!
Uite americanii vorbesc in limba engleza
ªi nu se rusineaza sa recunoasca aceasta.
Noi, adica o parte din noi, mai ales parlamentarii, politicienii,
(ªi iarasi o neinsemnata parte)
Continua sa insiste, in detrimentul invatatilor si scriitorilor,
Ca vorbesc o limba… moldoveneasca,
Ce difera de cea romana.
Prin ce?! Doar prin agramatizme…
„Limba noastra-i limba sfinta, / Limba vechilor cazanii, /
Care-o plang si care-o canta / Pe la vatra lor taranii…”.
intr-adevar, e dulce si sfanta limba noastra,
Asa ca nu ar fi cazul s-o stalcim rusinos,
Pana o sa rada de noi si copiii si nepotii nostri
Care, la ora actuala, fapt foarte imbucurator,
O studiaza si o vorbesc tare frumos,
Chiar o canta.
Pai daca „limba noastra-i o comoara…”.
Comoara si sa ramana!
Azi, maine, pe vecie!…
Vorba sfanta a poetului limbii sfinte:
„Nu veti plange-atunci amarnic,
Ca vi-i limba prea saraca, / ªi-ti vedea cat e de darnic /
Graiul tarii noastre draga…”.
La o adica, sa „nu ne prostudim, nici sa casleim”,
Ci sa fim sanatosi – tun, cu minte treaza,
Cum au fost stramosii nostri in toate pornirile lor
Omenesti, crestinesti,
Cu limba frumoasa a mamei pe buze
ªi a autorului imnului limbii noastre sfinte:
„limba noastra-i vechi izvoade, / Povestiri din alte vremuri
ªi citindu-le-nsirate – / Te-nfiori adanc si tremuri…”.

Boris COVACI
Pensionar