Lustraţia fiind imposibilă am putea face ceva real – prin intermediul presei să facem lumină asupra unor evenimente şi personalităţi. Nu e lucru mic, nici simplu…
Din păcate la noi nu se face chiar nimic. Exemplu. Lumea nu ştie practic nimic despre esenţa regimului fost şi a organelor represive aferente. În două cuvinte: era vorba de dictatura unui partid PCUS, KGB-ul, uniunile de creaţie erau derivatele acestui sistem. Încontext cum răspundem la întrebări gen: A colaborat Lucinschi, Hadîrcă; Vieru cu fostul regim? Simplu : Nu au colaborat. Corect e să zicem: au laborat, au fost parte a sistemului opresiv. Adevărat ei nu au torturat etc.
Nu este o acuzare. Să zicem Kirilîci: Ce trebuia să facă tînărul Petru, cu vădită vocaţie politică pomenit în situaţia de unic partid? Să schimbe situaţia? Deci era normal să între în sistem. A făcut şi lucruri bune şi mai puţin bune….
Ion Hadîrcă la fel poate fi înţeles. Omul cu vocaţie dublă – oleacă poet, oleacă politician a mers pe calea de aur a tuturor mediocrităţilor, făcînd ba poezie politică, ba politică poetică. Cu vădit folos pentru sine, în dauna societăţii: a profanat ambele sfere. Fără perestroică Ionică tot ajungea sus – are vocaţia parvenirii. Era la CC un post pentru scriitori, foarte rîvnit. Ţin minte pe la 1987 îl ocupa Gheorghe Ciocoi cu bilet de membru a colhozului USM, zvenoul poezie./şi scrie omul nu pur şi simplu poiezioare, ci poiezioare şi poiemaşe despre Eminescu!/. Şi săracu Dinu Mihail /pe atunci sub Dabija/ a trebuit să-şi ceară scuze pentru că a greşit titlul acestuia.
Cazul Vieru e mai complex – şi cei mai bine informaţi au dreptate, dar în lipsa lustraţiei nu o pot dovedi. Dar există şi argumente de ordin general, despre care – cu altă ocazie.
Iurie Ţurcanu