Am asistat ieri la o sedinta convocata de Ministerul Economiei si Comertului. E acolo o Directie noua, „complet independenta”, cum s-a exprimat viceministrul Munteanu, structura formata din 3-4 oameni, din care numai sefa e pe post acum, dna Bizgu, contestata de toata lumea, dar care se va ocupa de elaborarea politicilor de stat pentru protectia consumatorilor. ceilalti membri ai echipei trebuiesc recrutati. Dar nu s-a anuntat despre asta un concurs public, probabil persoanele vor trebui alese pe sprinceana de agreata guvernarii numita ca sef. Mai au vreo 20 de locuri vacante si in cadrul Inspectoratului de metrologie, standardizare si protectia consumatorilor, structura nou creata, la fel de „independenta”, subordonata direct ministrului, dar de unde lumea pleaca pentru ca un inspector superior ajunge sa primeasca lunar mai putin de 200 USD. Despre asta a marturisit dl Fokin, inspectorul-sef, care vorbea exlusiv ruseste. Tot ruseste vorbeau si citiva dintre participanti, lideri sau doar reprezentanti ai ong-urilor specializate, dar unii dintre ei erau contra guvernarii. ªi cei care vorbeau romaneste erau impartiti in cel putin trei tabere: unii exprimau intentii de colaborare cu noile structuri si de implicare in noul plan al doamnei Bizgu, altii criticau tot ce s-a facut si isi exprimau scepticismul ca se va schimba ceva spre bine, o a treia parte au tacut pur si simplu sau incercau sa fie cit se poate de neutri. Mai ales pentru ca ministrul si subalterna lui au pomenit de mai multe ori despre posibilitatile de finantare a activitatilor ong-urilor, chit ca nu s-au alocat pentru asta bani din bugetul public si inca nici nu au venit granturi de afara.
Am observat cu stupefactie ca si ministrul adjunct si o angajata a lui care se ocupa de relatiile publice ne tratau familiar cu voi, cu tu, cu el sau ea, si chiar in debutul intrunirii dl Muntean s-a aratat mirat ca sunt atitea asociatii care apara drepturile consumatorilor, si a mai scapat o pasarea, ca el stia numai de ong-ul lui Piotr Gutul, despre care colegii spuneau ca a fost agresat recent, probabil din cauza activitatilor sale civico-politice (anunta tot recent ca isi va transforma asociatia intr-o formatiune politica), si ca ar fi fost aproape de semnarea unui acord bilateral de colaborare cu ei.
Dupa trei sferturi de ora viceministrul a plecat cu scuze, dar a precizat ca putem vorbi cit vrem. Totusi peste inca o ora doamna Bizgu s-a grabit sa opreasca dezbaterile, probabil pentru ca se grabea la masa.
M-am mirat ca m-au lasat sa filmez intimplarea, astfel am putut sa pun pe web doua reportaje video, dar le-am reprosat ca fac astfel de intruniri cu liste intocmite din timp si cu masuri de securitate exagerate, si au acceptat ca pe viitor sa anunte presa si sa cheme publicul larg in sala mare de la parterul cladirii Guvernului, fara contact cu politistii de la poarta.
Alta opinie despre eveniment