Procesele cu TeleRadio Moldova la final


Astăzi, 06 martie 2009, ora 11, la Curtea de Apel (sala 8, et. II, jud. D.Manoli) instanţa de judecată urmează să se pronunţe pe cele două cauze de contencios administrativ intentate de Gh.Brega contra „TeleRadio Moldova”.

………………………………………………….
Astăzi am două procese de judecată cu „TeleRadio Moldova”

Astăzi, 04.03.2009, ora 10.30, la Curtea de Apel Chişinău – contencios administrativ, sala 12, et. II, jud. D.Manoli – vor avea loc două procese de judecată intentate de Ghenadie Brega contra IPNA „TeleRadio Moldova”.
Cele două materiale vor fi examinate în a doua şi a treia înfăţişare

Procesele de judecată sunt publice, deci poate asista oricine.

În procesul iniţiat în 14.01.2009 am  solicitat:

  • anularea Hotărârii nr. CO – 1/65, din 25.11.2008, emise de CO (prin care se încearcă oficializarea şi perpetuarea practicii ilegale de desfăşurare a şedinţelor CO cu uşile închise)

În procesul iniţiat în 14.01.2009 am  solicitat:

  1. anularea hotărârilor 1/69 – 1/72 emise de C.O.
  2. suspendarea executării acestora până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ asupra fondului cauzei
  3. suspendarea activităţii CO până la votarea şi aprobarea mandatelor de către Parlamentul R.Moldova pentru alţi trei noi membri în acest consiliu

………………………………………………

[26.02.2009] OSCE recomandă Consiliului de Observatori şă secretizeze unele şedinţe?

În timpul procesului de judecată de astăzi, reprezentantul CO al „TeleRadio Moldova” a spus că au primit o  analiză/recomandare din partea Consiliului Europei, din care au înţeles că ar putea face şedinţe şi cu uşile închise. Acesta mai zicea că ei nu fac decât să se conformeze sugestiilor şi recomandărilor experţilor străini şi a insinuat ideea că fraţii Brega ar putea să-i susţină în acest demers.

Am primit şi eu o copie a analizei despre care vorbea juristul CO. Observ că este semnată de Katrin Nyman-Metcalf, în calitate de expert al OSCE şi nu al Consiliului Europei. Recomandarea este din 2007 şi conţine o referire la şedinţele cu uşile închise. Am spus în instanţă că acel text are caracter de recomandare, şi că este foarte important să se ţină cont şi de interesul cetăţenilor contribuabili. Îmi doresc să am acces fără restricţii la toate şedinţele consiliului de aministrare al IPNA „TeleRadio Moldova” tocmai pentru că este o instituţie finanţată din bani publici, programele audio-vizuale difuzate de aceasta fiind difuzate pe întreg teritoriul R.Moldova.

……………………………………

Astăzi am proces de judecată cu TeleRadio Moldova

Astăzi, 26 februarie, ora 10.00, la Curtea de Apel Chişinău va avea loc procesul de judecată intentat de Ghenadie Brega contra Consiliului de Observatori al “TeleRadio Moldova” prin care solicit anularea ultimilor 5 hotărâri şi suspendarea activităţii CO până la votarea şi aprobarea mandatelor de către Parlamentul R.Moldova pentru alţi trei noi membri în acest consiliu.

Procesele de judecată sunt publice.

Referinţă:

……………………………………….

Am dat încă o dată în judecată “Teleradio-Moldova”

La datele de 16 ianuarie şi 05 februarie 2009 au avut loc două şedinţe ale Consiliului de Observatori al “Teleradio-Moldova” la care s-au luat decizii importante deşi la ele au participat: la şedinţa din 16.01.2009 – cinci persoane şi la cea din 05.02.2009 – şase din nouă membri cu drept de vot.

La ambele şedinţe s-au pus în discuţie texte şi proiecte importante, fiind aprobate grilele de emisie ale posturilor publice TV „Moldova 1” şi “Radio Moldova”, concepţia reflectării la IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 05 aprilie 2009, iar la discutarea acestor documente nu au avut posibilitatea să participe un număr semnificativ de membri ai Consiliului de Observatori.

Consider că deciziile care au fost luate la aceste şedinţe sunt ilegale deoarece a fost încălcată în mod flagrant legislaţia prevăţută de Codul Audiovizualului şi Constituţia R.M, şi anume: Codul Audiovizualului al R.Moldova stipulează clar şi fără posibilitate de interpretare: „Consiliul de Observatori este compus din 9 membri” (art. 56(1)); „Conducerea companiei este exercitată de: Consiliul de Observatori, preşedintele companiei, directorul radiodifuziunii şi directorul televiziunii” (art. 55).

Consider că Hotărârile luate pe 16 ianuarie şi 05 februarie 2009 de către Consiliul de Observatori în componenţa sa incompletă contravin prevederilor legale în materie, deaceea, în baza Legii Contenciosului Administrativ a Rep.Moldova,

solicit:

  1. admiterea plângerii
  2. anularea Hotărârilor: nr.C.O. – 1/69; nr.C.O. – 1/70 – din 16.01.2009, emise de Consiliul de Observatori al IPNA “TeleRadio Moldova”
  3. anularea Hotărârilor: nr.C.O. – 1/71 şi nr.C.O. – 1/72 – din 05.02.2009, emise de Consiliul de Observatori al IPNA “TeleRadio Moldova”
  4. suspendarea executării acestor Hotărâri până la pronunţarea instanţei de contencios administrativ asupra fondului cauzei
  5. suspendarea activităţii Consiliului de Observatori până la votarea şi aprobarea mandatelor de către Parlamentul R.Moldova pentru alţi trei noi membri în acest consiliu.

………………………………………………

N.69 din 16.01.2009 N.72 din 29.01.2009
N.70 din 16.01.2009 N.73 din 05.02.2009
N.71 din 29.01.2009

Anexe: Copia Hotărârilor C.O. – 1/69 şi nr.C.O. – 1/70, din 16.01.2009

09 februarie 2009

Reclamant – Ghenadie Brega

Pentru Curtea de Apel Chişinău, Str. Teilor n.4, sect. Botanica

Reclamant: Ghenadie Brega, Chişinău, MD 2012, căsuţa poştală 2347 | tel. 069801212

Pârât: Consiliul de Observatori al IPNA “TeleRadio Moldova”, Str. Mioriţa nr. 1, Chişinău, Rep.Moldova

Referinţe:

[14 ianuarie 2009] Va anunţăm că Ghenadie Brega, reprezentantul Hyde Park, candidat pentru una dintre funcţiile vacante din Consiliul de Observatori al IPNA “TeleRadio Moldova”, a decis să apeleze în instanţa de judecată, pentru a cere anularea unei Hotărâri emise de CO, prin care se încearca oficializarea şi perpetuarea practicii ilegale de desfăşurare a şedinţelor CO cu uşile închise.

Acest document, publicat recent pe pagina oficială a TRM, prevede următoarea modificare în Regulamentul C.O., la punctul 38: „Sedintele Consiliului de Observatori sunt publice. In unele cazuri, anumite parti ale sedintelor sau sedintele integral pot avea loc cu uşile inchise, la decizia majorităţii simple a membrilor Consiliului de Observatori”.

, ,

16 răspunsuri la “Procesele cu TeleRadio Moldova la final”

  1. e mai comod sa voteze cinci din noua, iar astfel propunerile pentru reflectarea campaniei electorale la postul propagandistic Mu1 sa nu fie discutate nici de consiliu, nici de societate.
    a vazut cineva la stiri acest subiect?
    nici n-o sa vedeti degraba!

  2. felicitari voua !

    dacai nevoie si de 20-30 de ori,dar nu le cedati,ca numai asa ,prin oameni ca voi ,si legile au sa devina legi !

    HUMAN HARASSMENT IS ILLEGAL AND PROHIBITED ,THE RIGHTS OF THE PEOPLE MUST BE RESPECTED AND THOSE THAT DON’T , MUST PAY FOR !!

  3. Dl-e Brega ,daca justitia este dreapta veti invinge.
    Rezistenta -scacrificarea fata de criminalitate si incalcarea legilor ,este dreapta.

    Dumnezu sa va ajute !!

  4. Astăzi am proces de judecată cu TeleRadio Moldova

    SA fii sanatos…

  5. Si nu e unicul caz pt care ar trebui sa fie da-ti in judecata. Au mai multe incalcari si sper sa inteleaga cei de la TRM ca informeaza o tara intreaga si sa nu duca lumea in eroare… Succes d-le Brega!!!!

  6. De fapt, în sala 6 de la et. 2, judecătoarea D.Manole va examina ambele cereri înaintate de Ghe.Brega contra CCA & CO al TeleRadio. Un proces e acum, la 10, şi altul la 10,30

  7. punctul 38. Şedinţele Consiliului de Observatori sunt publice

    Consiliul trebuie să aibă posibilitatea să-şi desfăşoare unele părţi ale şedinţelor sale cu uşile închise.

  8. cu usile inchise este dictatura pura si nici decum un stat de drept sau cilivizat !

    soarta Basarabenilor [moldovkilor] sa facut numai cu usile inchise,iata rezultatele !

    un popor si o tara fantoma ca cel mai sarac ,primitiv,napasator ,betivan,abuziv si hotoman si propagat popor din europa !

    bine inteles ca nu toti,dar in proportie de 93% iar 7% cilivizat ,gospodar si intelept atunci intra in aceasi OALA,Oala Ciumei dictatoriale -mizerabile ,lasand moldovki CANCERUL SI KURU lumii !!!

    m am scarbit de asa tara,o fac pe mine in fata acelor ce ma intreaba de unde vin ,iar cand ma gandesc acolo mi se umfla capu !

    Rokil Vasile-v, California USA.

  9. rokile, cand dumneata scrii, scrii tot cu capu umflat.

    nene sau baete, mai lasa-ne cu porcarii de astea, si vedeti de treaba!

  10. Multa bafta d-ul brega!! Ma bucur ca mai sunt oameni care vad realitatea si incearca sa schimbe ceva!! TRM este cel mai degradat post de tel si duce o societate intreaga in eroare!!! Jos intrtgul colectiv este o companie nationala si nu dictatoriala si trebuie sa informeze cetatenii corect si fara minciuni!!! Jos Comunistii!!!!!

  11. Votati PL sau PLDM !

    Forza PLDM si PL !

    … cripto-comunistilor si tradatorilor de neam si de tara,ppcd-isti !

    Votati PL sau PLDM !

    Forza PLDM si PL !

  12. bravo lui !

    numai ca aproape lau falimentat umbland prin tot felul de judecati aparand legile si oamenii !

    putea sa mearga de 10 ori pe an in Grecia la soare,fete faine si la masaje cu banii cheltuiti sa nu se supuna teroarei rosii comuniste staliniste !

    cati oameni fac asta ca acesti tineri curajosi si cu o mare sete de libertate ,democratie si drepturi ?

    in moldovka prea putini pentruca saracia ,batjocura ,umilinta ,teroarea si tradarea pentru maldavi comunisti si stalinisti[generatia treia] nu este o noutate !

    saraci,umiliti si batjocuriti au fost si in timpurile de glorie militara rosie ruseasca stalinista ,saraci au fost dar nu umiliti si batjocuriti in timpul scurt din epoca regelui !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.