Circ nocturn la CMC. Cernei abandonat de unii şi penalizat de alţii



Azi a continuat şedinţa Consiliului Municipal Chişinău la ora 21,30, după ce a fost întreruptă ziua, din cauza unor neînţelegeri. În sală au intrat doar consilierii comunişti, creştin-democraţi şi social-democraţi, plus consilierii neafiliaţiaţi Klimenko, Cireş şi Onişcenko.
Ultimul a şi fost ales preşedinte de şedinţă în locul lui Pavel Caba, care a fost destituit. Colegul fostului preşedinte CMC, AMN-istul Oleg Cernei, prezent în sală, dar care refuza să voteze pentru că considera asta un spectacol ilegal şi de prost gust, a avut imprudenţa să-i numească trmă pe cei 26 care votau unanim pentru tot ce şi-au propus să facă în lipsa celorlalţi. Unii au sărit revoltaţi să-l apostrofeze, iar liderul fracţiunii PPCD, Alexandru Corduneanu a propus chiar ca acesta să fie lipsit de dreptul de a cuvînta la următoarea şedinţă. Toţi ceilalţi l-au susţinut.
Şedinţa a fost importantă şi necesară celor care au convocat-o, deoarece s-a votat în ceasul al 12-lea componenţa birourilor electorale din municipiu, dar şi alte chestiuni, care nu puteau fi votate cu prea multă presă sau cu ceilalţi consilieri în sală.
Urmăriţi ştirea de la Pro TV din seara asta şi, vineri dimineaţa, vedeţi ce am filmat io pentru Jurnal TV.


3 răspunsuri la “Circ nocturn la CMC. Cernei abandonat de unii şi penalizat de alţii”

  1. in dictatura e posibil de toate numai ca aici e o problema SI mare ,mare de tot .

    adica pe langa votul dictatorial mai aveti si oameni straini voua si dusmani voua ;klimenko,oniscenko etc .ameni ce sunt intrati in istoria poporului roman ca uni din cele mai negre,rosi si criminale natiuni si unele ca cele mai rusinoase si la inceputul secoluli !

    nume si oameni vizavi de popoarele criminale care nici odata nu au stiut sa se afirme ca natiuni cilivizate !

    piuuuuuuuuuu ,ducase in tara lor !!

  2. aaaa, de aia am inceput eu sa observ chioscuri de tigari aparaind pe la fiecare intersectie, ca dimineata nu erau, la amiaza hop a rasarit, pe Stefan cel Mare, vizavi de Libraria Eminescu, si uinca in alte zone, sau mai nou , tot observ prin oras o multime de chioshcuri frumoase, noi MegaPress, dar de unde-s, ale cui sunt, cine le detine, e secret, top secret, altele cu fructe, bere, etc, dar nu au aparate de casa si nu se stie ale cui sunt :)), interesant orash mai aven !!! :))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.