Zilele trecute am fost rugat de şefii de la redacţie să merg la una dintre staţiile de alimentare Petrom şi să ridic tichetele de benzină. Am mers la staţia de pe strada M. Viteazu, mai la vale de Bucuria. Am intrat la doamna care era responsabilă de eliberarea tichetelor şi la cuvîntul meu de salut madam a răspuns în rusă, am încercat să-i explic de ce am venit de căteva ori însă ea nu m-a înţeles, a arătat cu degetul la uşă în semn să plec. Am ieşit ea m-a urmat, apoi a găsit pe cineva din angajaţii staţiei ca să fie translator, am vorbit cu domnul şi el i-a tradus, ca apoi, în cîteva minute, să pot pleca cu tichetele spre redacţie.
Petrom din cîte ştiu este o companie românească, oare nu au găsit o persoană în toată Basarabia care să cunoască limba de stat?
Cît oare voi fi nevoit în ţara buneilor mei să am nevoie de translator pentru a vorbi în limba mamei cu ocupanţii, care nu doresc să ne respecte ni-ci limba şi nici poporul!?
8 răspunsuri la “Angajaţii Petrom nu înţeleg româna…”
nashpa!
Am lucrat la compania respectiva si pot confirma ca aprocsimativ 50% la suta din administratia acestei companii nu cunosc romana si nici nu doresc sa faca vriun efort nu ma mira faptul ca de cind Petromul a fost vindut altei companii straine la statiile acestei companii vom trebui sa ne deplasam cu traducatori chinezi nu numai in Moldova ce si in Romania…
Pai astai la noi la Romani asai ! In Estonia Si Letonia rusilor care nu cunosc „limba de stat” nu li se permite sa ocupe nici o functie si nic sa invete in institutiile de invatamant la noi totul invers !!! Desteapta-te Romane !
Foarte naspa intradevar.
E o experienta zi de zi a fiecaruia.
Trebuie de luptat pentru limba noastra. Si trebuie sa impunem respect.
Eu am renuntat la limba rusa. Unde ma duc si cu cine vorbesc, vorbesc doar romana. In general nu e o mare problema. Mai sunt conflicte dar nu trebuie sa dam inapoi.
GUVERNANTII SUNT DE VINA ALTFEL CUM DE TINERI SUB 18 ANI CUNOSC LIMBA RUSA,AR TREBUI SCOASA DEFINITIV DIN PROGRAMA SCOLARA,IARFAMILIILE ROMANESTI SA NU O VORBEASCA
Sunt de acord, dar rusii tot sunt oameni. Iar Domniile Voastre sunteti nationalisti si mai mult nimic!
Sunt de acord dar rusii tot sunt oameni iar Domniile Voastre sunteti nationalisti
mda serghei, rusii sunt tot oameni,problema e de care oameni sunt, ma uit la televizor si vad ce fac tineri rusi nationalitatilor conlocuitoare din Rusia, ii tortureaza,in discrimineaza de cele mai multe ori ii omoara, a se vedea ce se intampla in armata rusa cu cei care-s de alta nationalitate decat cea rusa ! cum comentesz asta ! pai sigur, probabil vei face o piruieta si-mi vei spune ca acolo e altceva, oarecum tradus „acolo e voie”. Raspuns gresit ! voi sunteti venetici in Basarabia, asa ati fost mereu, asa veti fi mereu, niste nepoftiti, ce ma intriga este nesimtirea si tupeul nerusinat care-l aveti de ai numi pe romani nationalisti, pai cum ai vrea sa fie in tara lor,hmm, slugi in tara si casa lor. mai ce baiat destept e rusnacul asta, mai ai frati acasa !??..