Ieri, pe situl oficial al Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost publicate primele trei hotărâri pe cazuri intentate de ONG Hyde Park împotriva Republicii Moldova, în care reclamam încălcarea dreptului la liberă întrunire, apărat de Constituţia RM, dar şi de articolul 11 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, act internaţional specializat, pe care statul nostru l-a ratificat şi el prevalează chiar asupra legilor interne, dacă acestea intră în contradicţie cu CEDO.

Chiar dacă Agentul Guvernamental a pretins că Asociaţia Civică Internaţională Hyde Park nu poate fi considerat succesor al ONG Hyde Park, deoarece ea nu este înregistrată la Ministerul Justiţiei, CEDO a constatat corect că suntem aceeaşi fondatori, acelaşi nume, aceeaşi petiţionari, deci a recunoscut ca organizaţie legală şi un grup organizat neformal. Instanţa europeană a acceptat explicaţia noastră că am autodizolvat ONG-ul, pentru că eram hărţuiţi.

Constatăm cu regret că în instanţele interne de judecată n-am putut să demonstrăm că avem dreptul de a ieşi în stradă, judecătorii acceptînd mai degrabă pretextele inventate de funcţionarii municipali, decît argumentele noastre. În unul dintre cazuri (nr. 45095/06), chiar colegiul de la Curtea Supremă de Justiţie a comentat la argumentul nostru că actul emis de primărie este legal şi „conform cu art. 11 al CEDO”. Numai că decizia judecătorilor de la Strasburg a demonstrat contrariul, astfel trebuie să înţelegem că judecătorii noştri sunt fie rău intenţionaţi, incompetenţi, sau departe de a înţelege ce înseamnă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Iar din cauza lor, şi statul Republica Moldova e încă departe de standardele europene şi sunt necesare măsuri urgente, radicale pentru a schimba situaţia.

Mai regretăm că doar indirect şi într-o măsură insuficientă vor plăti cei vinovaţi de aceste condamnări (vedeţi pe verso numele lor evidenţiate cu negru), dar şi contribuabilii majoritari ar trebui să ştie că nu e bine să stea de-o parte cînd semenii lor sunt nedreptăţiţi. Ei ar putea fi mîine următoarea victimă, sau vor trebui să plătească pentru indiferenţă cu buzunarul (prin impozitele plătite la bugetul public).

Noi promitem că aceşti bani, cînd vor ajunge la Hyde Park, vor fi utilizaţi pentru proiectele noastre de promovare a libertăţii cuvîntului, apărarea drepturilor omului şi pentru lupta cu cenzura. Îi vom considera drept contribuţia benevolă a concetăţenilor noştri la activităţile publice ale ACI Hyde Park.

1 aprilie 2009

Comunicatul în format word

Parascovia Topada,
preşedinte

___________________________________________________

• Primul Dosar Hyde Park la CEDO

La 30 decembrie 2004, viceprimarul Gheorghe Susarenco a interzis ONG Hyde Park să picheteze Ambasada României pe 5 ianuarie 2005 în semn de protest faţă de atitudinea Autorităţilor române pentru persoanele din RM aflate la studii în România. Motivul invocat a fost opinia reprezentanţilor Procuraturii, SIS şi MAI, care la şedinţa din 29 decembrie 2004 a Comisiei convocate de Autorităţile Locale, au considerat inoportune şi nefondate cerinţele protestatarilor. S-a mai luat în consideraţie faptul că «finanţarea studiilor în România este suportată de către Guvernul acestei ţări, iar soluţionarea cerinţelor invocate în declaraţia prealabilă ţine de organele de drept din România».

Judecătorul Mihai Ciugureanu de la Curtea de Apel a respins pe 21 februarie cererea noastră. Iar pe 8 iunie 2005, Colegiul CSJ condus de Anastasia Pascari, judecător Dionisie Vition şi Eugenia Fistican au trimis dosarul la rejudecare în prima instanţă. La 6 octombrie 2005, judecătorul Valeriu Arhip respinge iar cererea noastră ca fiind nefondată. Pe 14 decembrie 2005 Colegiul CSJ : Nicolae Clima, Ala Cobăneanu, Mihail Nicolaev au respins recursul nostru numărul doi. Plîngerea ONG Hyde Park a fost înregistrată la CEDO pe 21 august 2006 cu nr. 33482/06

• Al doilea Dosar Hyde Park la CEDO

La 21 februarie 2006, primarul interimar Vasile Ursu ne-a interzis să protestăm pe 25 februarie, orele 11-13, în faţa sediului Parlamentului împotriva modului de organizare a concursului EuroVision. Pe 24 februarie, judecătoarea Domnica Manole a respins cererea noastră de chemare în judecată, iar pe 28 iunie 2006 Colegiul de la Curtea Supremă de Justiţie compus din judecătorii Vasile Tătaru şi Ala Сobăneanu, condus de Nicolae Clima, a respins recursul nostru ca nefondat. Pe 13 noiembrie 2006 cererea noastră a fost înregistrată la CEDO cu nr. 45094/06.

• Al treilea Dosar Hyde Park la CEDO

La 7 octombrie 2005, primarul Vasile Ursu a semnat dispoziţia 924-d, prin care se refuză autorizarea întrunirii sub formă de miting anunţată de ONG Hyde Park în Grădina Publică Ştefan cel Mare pe 14 octombrie 2005, deoarece”în ziua de 14 octombrie se va sărbători Hramul Oraşului şi, conform programului municipal, vor avea loc mai multe manifestaţii culturale, inclusiv şi în Grădina Publică”. La 2 decembrie 2005, judecătorul Valeriu Arhip de la Curtea de Apel a respins cererea noastră de chemare în judecată. Abia pe 3 mai 2006, colegiul CSJ, format din judecătorii Dionisie Vition şi Iuliana Oprea, condus de Vera Macinski, a respins şi recursul nostru, explicînd şi că actul emis de primărie este legal şi „conform cu art. 11 al CEDO”.

Cererea noastră adresată Înaltei Curţi de la Strasburg pe 25 august 2006 a fost înregistrată în luna noiembrie cu nr. 45095/06.

În toate aceste cazuri am fost reprezentaţi la CEDO de Alexandru Postica,
avocat din cadrul Asociaţiei Promo-Lex.

_________________________________________________
Hyde Park a avut câştig de cauză la CtEDO în 3 cereri depuse contra Moldovei

La 31 martie 2009, Curtea Europeană a pronunţat hotărârile

1. Hyde Park şi alţii c. Moldovei (cererea nr. 33482/06),
2. Hyde Park şi alţii c. Moldovei (cererea nr. 45094/06) şi
3. Hyde Park şi alţii c. Moldovei (cererea nr. 45095/06).

În aceste cauze, reclamanţii sunt organizaţia neguvernamentală Hyde Park, care era înregistrată la momentul evenimentelor la Ministerul Justiţiei, şi 5 membri ai organizaţiei, Gheorghe LUPUŞORU, Anatol HRISTEA-STAN, Mariana GĂLESCU, Alina DIDILICĂ şi Oleg BREGA. La 2 iunie 2008 organizaţia Hyde Park a încetat să existe de drept. Ea a activat în continuare ca asociaţie obştească neînregistrată. Aceasta din urmă şi-a exprimat intenţia de a menţine cererea depusă de predecesorul său.

Reclamanţii s-au plâns de refuzul autorităţilor de a autoriza demonstraţii paşnice, şi anume, la 5 ianuarie 2005, în faţa Ambasadei României, pentru a protesta împotriva politicii României în privinţa studenţilor moldoveni (cererea nr. 33482/06); la 14 octombrie 2005, într-un parc din Chişinău, în susţinerea libertăţii de exprimare (cererea nr. 45094/06); şi la 25 februarie 2006, în faţa Parlamentului, împotriva modului „netransparent” în care a avut loc selectarea în 2006 a reprezentantului Moldovei la concursul de muzică Eurovision (cererea nr. 45095/06).

În primul caz Consiliul municipal Chişinău a respins autorizarea întrunirii pe motiv că carerea este „neîntemeiată şi nedorită, deoarece Guvernul Român decidea supra finanţării studiilor cetăţenilor Republicii Moldova în România şi, prin urmare, acesta trebuia să decidă asupra cererii de autorizare în întrunirii”. Cea de-a două cerere de autorizare a întrunirii a fost respinsă pe motiv că, pentru în aceiaşi zi,  care era o zi de sărbătoare, în centrul Chişinăului, inclusiv în parcul vizat, au fost programate mai multe evenimente. În ultima cauză autorizarea întrunirii a fost refuzată pe motiv că Parlamentul nu era responsabil de organizarea preselecţiei şi deoarece selectarea a avut loc deja.

În toate cele 3 cauze, reclamanţii au invocat violarea art. 11 CEDO (libertatea de întrunire şi asociere) şi a art. 6 § 1 CEDO (dreptul la un proces echitabil).

În ceea ce priveşte admisibilitatea, Curtea notat că organizaţia Hyde Park nu mai există ca o organizaţie înregistrată. Totuşi, acest fapt nu constituie o piedică pentru a examina cererile şi în privinţa acestui reclamant, deoarece nu s-a contestat niciodată faptul că organizaţia nou-creată are dreptul să ceară menţinerea cererii, iar Curtea nu găseşte vreun motiv pentru a decide altfel, şi deoarece faptul neînregistrării asociaţiei nu poate afecta prin sine dreptul reclamantului de a menţine cererea (mutatis mutandis, Christians against Racism and Fascism v. the United Kingdom, nr. 8440/78, decizia Comisiei din 16 iulie 1980, Decisions and Reports 21, p. 138).

Curtea a constatat, în toate cele 3 cauze, în unanimitate, violarea art. 11 CEDO.

Curtea a notat că deciziile de respingerii a cererilor Hyde Park de organizare a întrinirilor a constituit o ingerinţă în drepturile garantate de art. 11 CEDO. O astfel de ingerinţă va constitui o violare a art. 11, cu excepţia cazului când ea a fost „prevăzută de lege”, a urmărit unul sau mai multe scopuri legitime prevăzute de paragraful 2 şi a fost „necesară într-o societate democratică” pentru atingerea acestor scopuri.

În privinţa legalităţii ingerinţei, Curtea a notat că, potrivit art. 14 al Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21 iunie 1995, Consiliul municipal Chişinău era obligat de a expune în scris motivele refuzului de a permite organizarea manifestaţiilor. Potrivit art. 12 (6) al Legii cu privire la întruniri, o cerere poate fi respinsă doar dacă Consiliul municipal avea dovezi că art. 6 şi 7 ale Legii cu privire la întruniri puteau fi încălcate cu consecinţe grave pentru societate. Deciziile Consiliului municipal nu par să se bazeze pe motivele prevăzute de art. 6 şi 7 ale Legii cu privire la întruniri. Aceasta în sine poate constitui un temei suficient pentru a constata că măsurile nu erau „prevăzute de lege”. Totuşi, Curtea a considerat că această chestiune este legată de chestiunea dacă ingerinţele erau „necesare într-o societate democratică”. Curtea nu a considerat necesar de a examina dacă ingerinţele urmăreau un scop legitim şi a trecut imediat la examinarea proporţionalităţii ingerinţei.

Referindu-se la caracteristicile unei „societăţi democratice”, Curtea a acordat o importanţă specială pluralismului, toleranţei şi viziunilor largi. În acest context, ea a statuat că, deşi uneori interesele individuale trebuie subordonate celor ale unui grup, democraţia nu înseamnă pur şi simplu că opiniile majorităţii trebuie întotdeauna să prevaleze: trebuie să fie găsit un echilibru, care să asigure un tratament echitabil şi adecvat al minorităţilor şi să evite orice abuz al unei poziţii dominante (a se vedea Young, James and Webster v. the United Kingdom, 13 august 1981, Seria A nr. 44, p. 25, § 63 şi Chassagnou and Others v. France [GC], nr. 25088/95 şi 28443/95, ECHR 1999-III, p. 65, § 112).

Atunci când Curtea efectuează controlul prin prisma art. 11 CEDO, sarcina sa nu este de a substitui opiniile autorităţilor naţionale relevante cu opiniile proprii, ci mai degrabă să revizuiască în conformitate cu articolul 11 deciziile pe care acestea le-au emis în exercitarea discreţiei lor. Aceasta nu înseamnă că ea trebuie să se limiteze la stabilirea faptului dacă statul pârât şi-a exercitat discreţia sa în mod rezonabil, atent şi cu bună-credinţă; ea trebuie să examineze pretinsa ingerinţă în lumina cauzei în ansamblu şi să determine dacă aceasta a fost „proporţională scopului legitim urmărit” şi dacă motivele invocate de autorităţile naţionale pentru a o justifica sunt „relevante şi suficiente”. Făcând acest lucru, Curtea trebuie să se convingă că autorităţile naţionale au aplicat standarde care au fost în conformitate cu principiile prevăzute în articolul 11 şi, mai mult, că ele şi-au bazat deciziile pe o evaluare acceptabilă a faptelor relevante (a se vedea, United Communist Party of Turkey and Others v. Turkey, 30 ianuarie 1998, § 47).

Curtea a observat că Consiliul municipal a respins cele 3 cereri ale Hyde Park de organizare a demonstraţiilor pe următoarele motive: deoarece „protestul era nedorit şi neîntemeiat” (cererea nr. 33482/06); deoarece pentru aceeaşi zi erau planificate o serie de evenimente în centrul oraşului, inclusiv în parcul Ştefan cel Mare (cererea nr. 45094/06); deoarece Parlamentul nu era responsabil de organizarea concursului Eurovision, care a avut loc în Ucraina, şi că cererea este lipsită de temei, deoarece se referă la acţiuni care deja au avut loc (cererea nr. 45095/06). Curtea a notat că asemenea motive sunt inconsistente cu prevederile Legii întrunirilor, care în art. 6 şi 7 stipulează temeiurile în baza cărora o cerere de organizare a unei întruniri poate fi respinsă. Asemenea motive nu pot fi considerate compatibile cu art. 11 CEDO. Nu au existat sugestii că organizatorii ar fi intenţionat să atenteze la ordinea publică sau să caute confruntări cu autorităţile. Intenţia lor a fost, mai degrabă, să atragă atenţia asupra situaţiei studenţilor moldoveni în România; să organizeze un miting în susţinerea libertăţii de exprimare; şi să protesteze în privinţa concursului de muzică Eurovision şi a modului în care autorităţile moldoveneşti au organizat votarea în Moldova. Garantarea dreptului la libertatea de întrunire nu poate fi lăsată la discreţia autorităţilor şi la percepţia lor a ceea ce merită sau nu autorizarea. Prin urmare, Curtea nu a putut decât să constate că refuzul de a autoriza întrunirile nu a răspuns unei necesităţi sociale imperioase.

În acelaşi timp, Curtea a notat că instanţele judecătoreşti naţionale au adus şi alte motive când au respins cererile de anulare a deciziilor primăriei. Ea a considerat că aceste motive urmează a fi trecute cu vederea, deoarece Legea cu privire la întruniri nu dădea dreptul instanţei judecătoreşti să substituie administraţia locală şi să autorizeze întrunirile. Mai mult, aceste motive au fost indicate în hotărârile judecătoreşti cu mult timp după data planificată pentru organizarea întrunirilor.

În lumina constatărilor făcute în temeiul art. 11 CEDO, Curtea nu a considerat necesară examinarea separată pretenţiei privind art. 6 § 1 CEDO.

Curtea a acordat reclamanţilor suma totală de EUR 9,000 (câte EUR 3,000 în fiecare hotărâre) cu titlu de prejudiciu moral şi suma totală de EUR 3,000 (câte EUR 1,000 în fiecare hotărâre) cu titlu de costuri şi cheltuieli. Aceste sume urmează a fi plătite reprezentantului reclamantului la Curte.

Reclamanţii au fost reprezentaţi la CtEDO de către Alexandru POSTICĂ, avocat din Chişinău şi membrul asociaţiei Promo-Lex