Calatorind zilnic cu metroul observ fetele cenusii de plictiseala, de indiferenta sau chiar de stupiditate. incerc sa-mi definesc starea launtrica vis-a-vis de aceste f..iin… .. o..sile si constat doar neputinta facultatii mele analitice, de posesia careia odinioara eram convinsa. Particip la declansarea unei dezbateri judiciare ce se desfasoara in judecata mea, cu usile Cuvantului inchise, si caut sa-mi citesc expresia fetei mele in privirea absenta a calatorilor din fata mea. Zadarnic. Nu detest nici cea mai mica participare la polemica galagioasa a judecatii mele. Aceleasi fete grabite, absente, indiferente. Viata in metrou, ca de altfel si afara, se scurge cu iuteala vitezei trenului. Nu e timp de conduita inalta, nici de semne de preocupare, nici de schimbarea unor priviri ce ar substitui banalele discutii de la o statie la alta.
Printre suieraturile trenului strabatu vocativul urlat al judecatii mele: “Calatorule, smulge-te din pasivitate!” ecoul caruia nu avu nici macar efectul deranjarii… Acesti oameni nu iau niciodata parte la ceea ce se petrece in jurul lor. Culcati pe scaune cu picioarele larg intinse si doar pe jumatate treji, se lasa purtati de vibratiile trenului, in loc sa contemple evenimentele si oamenii din jurul lor cu o privire agera alcatuind publicul “absent”, care este in stare sa discrediteze in modul cel mai sigur elementarele virtutii omenesti.
Care ar fi primul pas catre trezirea din aceasta stare letargica?! Pe langa timp, arta de a ramane in centrul vietii iti pretinde, mai inainte de toate, o participare activa. Cu cat participarea va fi mai vie, mai plina de initiative, cu atat vei patrunde mai adanc in interiorul sensului vietii. Or, atata vreme cat omul ramane indiferent la viata si pasiv, viata pastreaza mutenia Sfinxului. Ea nu-si dezvaluie tainele decat aceluia ce se straduieste sa le dezlege.
in concluzie, constiinta umana nu este o simpla oglinda in care sensul vietii se rasfrange de la sine, prin actul insusi de a trai. Este necesar sa se revina neincetat la prioritatile primare ale vietii, sa i se urmareasca cu atentie meandrele, sa se reflecteze asupra celor traite, dar mai cu seama toate acestea sa se faca dintr-o necesitate afectiva, raportandu-se la viata intocmai ca la o fiinta iubita. in sfarsit, efectul vietii asupra sufletului nu s-ar putea explica fara o cauza de natura iubirii…
5 răspunsuri la “Reflectii despre pasivitate intr-o societate a liberei initiative”
Draga Influenzza ai facut o corecta dar putin tarzie contemplare a subteranului.
Hai sa facem un exercitiu de gandire asupra starii de la suprafata, a oamenilor blocati in propriile lor masini in drum spre sau dinspre casa.
De foarte mult timp nu am mai intrat pe acest site insipid – devenit de altfel, dar am citit cu placere comentariul tau, printre povetele unsuroase, ale … dar hai sa nu suparam pe nimeni.
Asta e!
Un material bun, serios, temperat nu e luat in seama nu e citit. Am meditat si eu odata la sensul vietii. Concluzia mea: are sens viata cu sens; cea fara nu are.
Nu des-curaj-a pe motivul ca materialul nu a fost observat, e o dovada ca-i ceva diferit. incearca in continuare sa influentezi in bine.
Succes!
Faptul ca articolul de mai sus a fost vizitat de putini utilizatori denota inca o data prezenta indiferentei. Ea este peste tot, la gradinita, la scoala, in universitati si in societate, la general. Cuvintul „omenire” si-a cam pierdut conotatiile de odinioara, caci in loc sa evoluam la nivel de societate, mai degraba degradam. Nu suntem o societatea sanatoasa, nu ne leaga aceleasi aspiratii, idealuri…fiecare zace in gaoacea sa, multumit de minimum de comfort personal, nimanui nu-i pasa ce se intimpla in jur, nu mai zic sa participe activ la schimbarea lucrurilor spre bine.
Aceasta situatie ar trebui sa ne puna-n garda ! 🙁
P.S. Influenzza felicitari pentru articol si luciditatea si gindirea treaza cu care-ai scris. Impresioneaza!
Subiectul indiferentei abordat „in metrou” nu e nou. Asta am dorit sa spun mai sus. Indiferenta doare indiferent unde este sezizata: in subteran, la suprafata, la birou, acasa, in pat, oriunde.
E adevarat ca cel mai bine vezi acest lucru atunci cand oamenii interactioneaza fizic .. si doar atat. Pasivitatea, indiferenta, mohoreala din METROU a mai fost abordata ca gen. Eu am vrut sa spun mai sus la comm. nr. 1 ca si „la suprafata” este aceesi indiferenta aceeasi nepasare, aceeasi plictis si neutralitate.
Corect spus : „Este necesar sa se revina neincetat la prioritatile primare ale vietii, sa i se urmareasca cu atentie meandrele, …, raportandu-se la viata intocmai ca la o fiinta iubita.”
E in puterea noastra dar si a societatii in care traim. Si totusi, acum 15-20 ani era si mai rau, Influenzza draga.
daaa..interesant articol….