in RM, conceptul de democratie este inteles destul de unilateral, fiind promovat mai ales de luptatorii de la ’89, care au rezistat eroic pe baricade impotriva tancurilor si a katiuselor: tot felul de cucoane si voluntari care au suferit cumplit in timpul revolutiei, iar acum asteapta recompensa bine meritata. Se creeaza impresia ca majoritatea cetatenilor, partidelor si miscarilor social-politice autohtone sunt ipostaze ale Partidului Comunistilor. Dar ultimul are cel putin scuza ca, in esenta, nu este un partid democratic si nici nu face mare secret din aceasta.
Este destul de distractiv sa-i urmaresti in actiune pe asa-numitii promotori indigeni ai democratiei, de exemplu la Vocea Basarabiei sau pe PMAN. Dupa ce se pune in discutie o problema, formulata ca o intrebare retorica, incep sa se dea cu parerea persoanele interesate. Toate discursurile seamana ca doua picaturi de apa, armonia e generala, iar moderatorul nu face decat sa inlature disonantele, ca doar n-o sa ne batem noi intre noi. Dar cateodata se mai intampla sa ia pozitie cineva care cunoaste mai in profunzime problema sau este, pur si simplu, iritat de trancaneala adulatoare, dirijata de propagandistii mass-media. ªi aici incepe scandalul, ostracizarea sau linsarea. Mania sfanta a fostilor si actualilor patrioti si patrioate isi iese din matca, amenintarile curg din toate partile, iar disidentul este diabolizat, capatand trasaturi satanice sau ale dusmanului ideologic. Astfel, daca te pronunti impotriva NATO, esti in mod obligatoriu omul Moscovei, mancurt, aliat al ocupantilor, bolnav psihic, infantil si lista poate fi continuata la nesfarsit. Iar in cazul in care ai rezerve vizavi de predarea religiei in scoli sau afisarea icoanelor si simbolurilor religioase in institutiile publice, esti proclamat fara niciun drept de apel comunist, mason, Iuda, vandut, tradator si multe altele. O a treia cale nu exista.
Toate acestea ma determina sa am dubii serioase fata de promisiunile de democratizare a tarii, facute de partidele care au in titulatura lor si termenul “democrat” si care se bucura de sustinerea unor asemenea specimene. Mai mult, acum imi vine destul de greu sa realizez care tip de dictatura e mai periculos: al comunistilor sau al democrat-patriotilor cu ochelari de cal?
Poate ca ar fi posibile anumite schimbari in mentalitatea aprigilor patrioti si democrati, daca am reusi sa-i convingem ca modul in care se manifesta si ideile pe care le promoveaza cu atata obstinatie nu sunt deloc democratice sau in concordanta cu legile firii si intentiile Domnului, asa cum isi imagineaza ei. Dar, cel mai degraba, ar fi o aventura fara sorti de izbanda, o utopie a unui visator care isi pierde timpul prin biblioteci. Nu credeti? in acest caz va invit sa audiati emisiunile interactive (practic, unicele din spatiu moldav) de la Vocea Basarabiei sau intrunirile din Scuarul Operei, care se pretind de libera exprimare, organizate de aceiasi oameni. Bineinteles, cu riscul de a va pierde optimismul…
2 răspunsuri la “Cucoanele crestin-democrate, barbatii neamului si democratia”
Parca ai privit ultima scena din serialul meu 😉
Astfel de manifestari au fost si la noi, pe celalalt mal al Prutului la Inceputil anilor ’90. Poate mai tineti minte APACA isterizata de Petre Roman, de unde si distihurile „Nu vrem bani, nu vrem valuta//Vrem pe Roman sa ne f….//”. Unde sunt zapezile de acum un an? Petrica nu mai are votanti nici cat sa intre in parlament.Din categoria „chilotareselor” cum le-a numit un ziarist, fesenisto-fedesenisto-pedeseriste isterizate mi se par reprezentaive cele care in iunie ’90 incarcate de ura aplaudau crimele mineresti, denuntau cu „manie proletara” orice suspect cu aer de opozant, intelectual, student. Si nu erau numai femei. Pe de alta parte, la orice intrunire a opozitiei, cand incecai o critica constructiva si bineintentionata, propunand si solutii erai categoruisit de „chilotaresele” cu semn invers drept comunist, securist, provocator si mai stiu eu cum. Din fericire timpul a calmat spiritele, oamenii s-au intors la problemele ,destule, ale cotidianului si cei putini cu astfel de manifestari, daca nu au probleme psihice, sunt sanctionati de „opinia publica” prin ignorare, la fel ca si cei ce „se coboara la mintea lor” si intra in disputa. Probabil ca, odata cu normalizarea situatie, la fel se va intampla si in Basarabia. Dar sper ca activismul oamenilor normali nu va diparea.