„Lasa sa stie o lume intreaga ca aici copiilor romani le sunt incalcate drepturile si nimeni nu stie cum sa ne apere„

Elena Padurean, de 14 ani, eleva a liceului romanesc „Lucian Blaga” din Tiraspol, ne-a trimis o emotionanta pledoarie pentru romanism…… cu atat mai impresionanta, cu cat vine de la romanii uitati, ignorati, martirizati, lasati la discretia Armatei a 14-a, a hoardelor paramilitare de gardisti si cazaci cu apucaturi de Ivan cel Groaznic, … vine de la romanii serviti ca moneda de schimb intr-un murdar joc politico-strategic european, si nu numai!

Ca si romanii din Timoc sau Ucraina, si cei din Transnistria sunt zilnic batjocoriti, umiliti, jigniti, tratati ca o rasa inferioara, lipsita de drepturi, numiti „fascisti romani” si „viitori ucigasi”.

A fi roman este acolo ceva de ocara, a vorbi romaneste este o rusine si un semn de Inferioritate sociala si culturala.

Sa ne reamintim ca in Transnistria exista 8 scoli, care si-au castigat statutul de scoli romanesti, cu grafie latina, sub jurisdictia Republicii Moldova, in iulie 1992, in urma sangerosului razboi de pe Nistru, soldat cu un adevarat genocid asupra populatiei romanesti.

Declansat ca o reactie a conservatorilor rusofoni din Transnistria fata de procesul de Redesteptare a sentimentului romanesc in RSS Moldoveneasca, razboiul desfasurat intre 2 martie si 31 iulie 1992, a avut ca dusmani romanii, tricolorul romanesc, grafia latina si

limba romana. Armata a 14-a (cu tancuri, blindate, tunuri, lansatoare de grenada), cazacii de pe Don, batalioane de voluntari de la Moscova si Sank Petersburg, gardistii locali, dublati de puscariasi special eliberati, au bombardat si atacat – cu mine, grenade si rachete, dar si arme neconventionale – satele si orasele Transnistriei, terorizand populatia civila si aruncand in aer poduri, sosele, unitati economice, baraje, releele, locuinte. Vanati pe strada, in case, in autobuz, in spital, la scoala sau gradinita – barbati, copii, batrani, femei gravide erau impuscati, jefuiti, violati, terorizati, batuti, torturati salbatic, mutilati sau executati; la adapostul noptii, romanii erau rapiti, apoi cadavrele erau descoperite aruncate la groapa de gunoi sau in fantani sau plutind pe Nistru, mutilate, arse, jupuite, sau chiar crucificate.

Victoria scolilor romanesti, obtinuta cu asemena sacrificii de sange, va dura pana la 15 iulie 2004, cand scolile vor fi efectiv atacate de catre fortele de ordine ale regimului separatist – in urma hotararii asa-zisul Soviet Suprem de la Tiraspol de inchidere a tuturor scolilor de grafie latina si rechizitionarea sediilor. Scolile au fost atacate, incercuite cu militia transnistreana, deconectate de la electricitate, apa si alte servicii, elevii, parintii si profesorii fiind supusi amenintarilor si atacurilor fizice, unii concediati sau chiar arestati. Dupa indelungi tratative si demonstratii, la 1 iulie 2005, doar 4 scoli romanesti din Transnistria au primit „inregistrarea permanenta”, in calitate de scoli „nestatale”, cu statut de persoane juridice.

In aceste conditii, micii eroi din Transnistria scriu poezii de dragoste fata de limba romana, Poporul roman si Romania, tara lor de vis, dand lectie de romanism si demnitate elitelor politice, culturale si artistice de la Bucuresti, care ii ignora total, cuprinse de rusinea de a fi roman sau de a fi ortodox, ori de a vorbi limba romana, limba lui Eminescu – socotit, in mod deranjant pentru ei, poet national, sau, mai rau, constiinta nationala !

……………………………………………………………………

Doamne, ce in ceruri esti!

Te rugam sa ne pazesti!

Pazeste tarisoara toata

Sa nu mai fie tradata!

Alunga departe strainul

Sa nu mai planga romanul.

Va scriu o scrisoare in numele copiilor romani din Tiraspol, si va rog, daca puteti, sa o publicati si in alte ziare, pentru alti romani, care nici nu au idee ce mult sufera copiii romani si in conditii foarte grele invata, dar ce lucuri frumoase pot sa faca si ce poezii au scris! Noi nu avem sala de sport, nu avem sala festiva, nu avem laboratoare……avem numai o mica incapere care si asta a fost devastata anul trecut.

Lasa sa stie o lume intreaga ca aici copiilor romani le sunt incalcate drepturile si nimeni nu stie cum sa ne apere. As vrea sa va povestesc atitea lucruri!!

La 15 iulie 2004 a fost o zi de neuitat pentru mine si pentru toti noi, cei ce gindim si judecam romaneste. Eu cu fratele meu, Andrei, trebuia sa plecam la tara la bunici, cind am auzit telefonul sunind. Mama ne-a anuntat ca nu vom pleca nicaeri, am vazut ca a luat aparatul de fotografiat si a iesit repede din odaie, cu ochii in lacrimi, iar noua ne-a spus ca nu iesim nicaeri din casa.

Ca la scoala se intimpla ceva groaznic. Ne-a lasat un numar de telefon si ne-a spus: daca eu nu ma intorc, sa sunati si sa plecati noaptea de acasa sa nu va vada nimeni, si ne-a mai rugat sa nu raspundem nici la un apel telefonic. Nu prea intelegeam ce se intimpla fiindca asta a fost foarte repede. Eu am ascultat, dar fratele meu nu. M-a lasat singura in odaie, m-a incuiat, si a plecat si el ceva mai tirziu la scoala. Dar a venit si el degraba

inapoi, fiindca parintii si profesorii nu permiteau copiilor sa fie acolo alaturi de ei. Andrei mi-a spus ca se intimpla ceva strasnic…

Numai a doua zi am rugat-o pe mama sa vin si eu acolo, fiindca mama nu a dormit toata noaptea, ea mi-a spus ca nu mai avem ce vedea acolo, totul este distrus. Totul a fost furat, incarcat in masini si dus intr-o directie necunoscuta. Am plecat cu mama a doua

zi, si vedeam ca toti profesorii plingeau, si parintii la fel; toti erau agitati si revoltati, scoala era inconjurata de multa militie. Profesorii si noi toti eram alungati peste drum ca niste ciini. Va dati seama cum se comportau ei cu profesorii nostri?

De atunci zilnic mergeam cu mama si protestam in fata scolii, nu puteam sta mult acolo fiindca parintii ne trimiteau acasa. Ei ramineau pina seara acolo. Nu aveau nici mincare nici apa, nimic, (nici WC, ma scuzati). Noi copiii, impreuna cu cei maturi, faceam

sondaj de opinie prin oras: pe foi adunam semnaturi de la populatie, daca sunt de acord cu inchiderea scolii romanesti din Tiraspol.

Foile acestea se mai pastreaza pina in ziua de azi la mama. Atunci am scris eu prima poezie din viata mea:

Voi ati vazut cum plang copiii la Tiraspol?

Ramasi in drum fara adapost si fara scoala

Cum plang sarmanii ca ei vor sa-nvete,

Sa-nvete intr-o noua scoala.

Dar scoala noastra azi e strada

Si care-i vina?

Voi nu stiti?

Sa ne dezicem de limba romana,

Iar straina s-o indragim.

Cum sa invat intr-o limba straina,

Daca limba mea, e limba romana.

Voi ati vazut cum plang copiii la Tiraspol?

Apoi eu personal am inceput sa merg cu mama la diverse mitinguri de protest la Kisinau, si am participat impreuna cu profesorii, colegii mei de scoala si parintii la pichetat ambasada Rusiei pina am revenit la procesul de invatamint.

Da, am uitat sa va spun, ca noi am fost imprastiati pe la diferite scoli. Eu zilnic mergeam la un liceu romanesc din dreapta Nistrului, tocmai la 25 km. Si intr-o zi am avut un accident. Cind ne intorceam de la Copanca, acolo unde invatam, a cazut roata la autocar. In

autocar erau aproximativ 100 de copii. Ne-am speriat toti. Si profesorii ce ne insoteau s-au speriat mai mult decit noi. Acolo, la Copanca, invatam in diferite clase. Ne predau profesorii de acolo, iar profesorii nostri faceau reparatie impreuna cu constructorii si

parintii ca sa termine mai degraba refacerea scolii, si noi sa ne intoarcem cat de curand in locasul nostru. Era periculos sa circulam zilnic fiindca treceam prin postul de „graniceri transnistreni” si uneori ne opreau si niste oameni inarmati cereu actele de la cei maturi, apoi, daca ei aratau actele, gaseau alt motiv de a ne retine…adica spuneau ca in autocar trebuie sa fie numai 35-40 de oameni, iar noi eram de 2 ori mai multi. Aveam un autocar micut.

Ce ne-a facut sa rezistam? Suntem „moldoveni”, dar profesorii la scola ne-au explicat de ce suntem noi „moldoveni” si nu suntem romani. Foarte mult discutam cu profesorii de istorie si mai ales cu d-na Andries Tatiana, care este director adjunct si profesoara de Limba Romana. Iar mama zice: „…Ne-au distrus ticalosii pe noi atitia ani ani…acum nu voi permite ca copiii mei sa fie robii cuiva..”

Poate suntem inca micuti si nu pricepem inca multe lucruri, dar stim una: avem o limba atit de frumoasa si un popor atit de destept…de ce sa studiem in alta limba, daca tre sa stim cine suntem noi, sa stim si noi iar cind vom creste mari si vom avea si noi copii, sa

stie si copiii nostri cine le-au fost stramosii lor. Daca vom studia in limba rusa si copiii nostri la fel, n-o sa mai stim cine suntem si de unde ne vin radacinile.

Anul trecut cind priveam emisiunile la televiziunea locala, Doamne fereste ce cuvinte murdare Spuneau despre profesorii nostri!!!! Mama mi-a interzis sa mai ascult fiindca au vorbit atit de urit.. mi-i rusine sa va spun ce cuvinte ziceau! [1]

Dar noi avem cei mai buni profesori si cei mai destepti elevi din oras si poate si din Basarabia. Fiindca aud de la mama ca au venit scrisori de multumire la liceu, unde fostii nostri elevi sunt laudati ca invata bine. Unii copii, ai caror parinti au fost amenintati ca ii da afara de la serviciu daca nu-si iau copiii de la scoala romana, s-au dus sa studieze in scolile rusesti, iar acum au luat toti locuri de frunte la olimpiadele pe obiecte in Transnistria.

Voi stiti ce dorim noi, copiii romani din Tiraspol?

Dorim sa fim auziti de toata lumea, sa avem si noi drepturi egale cu toti copiii, sa invatam in conditii normale.

Iar acum va spun ultima mea dorinta :

sa avem o tara mare

sa nu mai fie hotare

pomii sa ne infloreasca

holdele sa inverzeasca

iar strainul sa dispara

sa nu mai aiba loc in tara

si la petreceri

sa ne intilnim frate cu frate

sa ne iubim pina la moarte !

Elena Padurean, Tiraspol, 29 ianuarie 2006, elena777p@…

Note : [1] La Televiziunea transnitreana, ex-ministrul justitiei, Balala, spunea ca scolile romanesti din Transnistria sunt niste secte, iar profesorii sunt pedofili si ragaiala societatii.
[2] Mai multe detalii despre Situatia scolilor romanesti din Transnistria