Scrisoare urmasilor basarabeni…


Stau si ma gandesc, de multe ori, la noi – poporul dintre Prut si Nistru, basarabenii, moldovenii, „rusii” cum ne numesc fratii de peste Prut, „mamalajnaie maldavane” cum ne porecleaza rusii (atat cei din „sfanta” Rusie, cat si cei autohtoni)… La noi romanii… Cine suntem? Ce vrem de la viata data de Domnul prea Sfant? Ce avem?… As continua sirul intrebarilor, dar nu vreau sa fac o mare filosofie la identitatea si calitatile noastre, ci mai degraba sa-mi expun pe foaie (desi e electronica) gindurile mele…

Sutem poporul ce ne-am dezbinat si ne-am impartit in cei filoromani si filorusi, rusofobi si romanofobi si, in sfarsit, statalisti si unionisti. Dar, sa nu uitam si de cea mai mare categorie de oameni din acest spatiu – Indiferentii! Despre acestea va si merge vorba, caci in cazul celor dezbinati si asa este clar cine sunt si ce vor. Indiferentii este cea mai mare categorie din basarabeni si care, de fapt, determina soarta intregului spatiu romanesc la est de Prut. Deci, indiferentii reprezinta intregul popor si, astfel, acestea intruchipeaza toti basarabenii.

ªi, totusi, cine suntem noi basarabenii? As folosi toate cuvintele dure pe care le foloseste, de obicei, marele basarabean Paul Goma in operele sale si toate injuraturile din lume pentru a ne caracteriza. Dar…constiinta mea si putina cultura de invatacel (student) pe care o posed nu-mi permite sa o fac. Am sa folosesc doar cuvinte dure, pentru a inlatura orice iluzie la calitatile moldovenilor (romanilor). Suntem nemernici caracterizati prin ura, invidie, dorinta de a strangula pentru orice banut murdar de glod, dorinta de a trai in lux, dar nu a munci, ci ,mai degraba prin vinderea trupului si sufletului… A ramas din noi doar o bucata de carne, ce se putrifica de toata indobitocirea si de care nici sacalii nu se vor apropia…

Stau si ma gandesc… Da… comunismului i-a reusit sa ne indobitoceasca si ne-a orbit defenitiv. Eforturile „marelui proletar” Lenin si al tatucului Stalin combinate cu cele a politicienilor autohtoni (sa nu zic comunisti, caci pot fi chiar numit „dusman al poporului” ca si bunicii nostri) si a pseudoistoricilor au facut din basarabeni creaturi aidoma amibiilor si a paramecilor, lipsiti de constiinta. Nu vrea sa-mi reamintesc de toate evenimentele prin care noi am trecut, ci doar cel privind Independenta de la 27 august 1991. Unirea era atat de aproape, dar vai… conjunctura internationala si situatia tensionata din cadrul fostei republici nu ne-au permis sa o realizam. ªi ne-am impacat cu gandul ca asa-i soarta moldoveanului. Pe linga acestea toate valorile nationale romanesti, de care am inceput sa ne bucuram, au inceput sa fie atacate de pseudovalorile unui moldovenism defaimator, incepind cu agrarienii si terminind cu comunistii – burghezi a lui Voronin.

Stau si ma gandesc… Oare are actualitate scrierile lui Dimitrie Cantemir referitor la calitatile moldovenilor? Am sa i-au doar ospitalitatea noastra si am sa afirm ca, in mica mea experienta de operator de interviuri in domeniul marketingului si al sociologiei, n-am avut de a face de multe ori cu o asemenea comoara. Pe linga cazurile ce le pot numara pe degete (probabil trei sau patru), nimeni nu l-a chemat pe bietul strain in casa sa se fereasca de gerul aprig sau seceta istovitoare, sa-i propuna o cana de apa sau o vorba buna…

Stau si ma gandesc… Ce avem noi? Tirfe pe la toate colturile, hoti la drumul larg, aventurieri, intelectuali pe care Ion Vatamanu i-a numit tarani cu diplome sovietice”, vagabonzi, saracie, incultura si…

Stau si ma gindesc… imi pare rau ca sunt basarabean si in conceptia determinismului geopolitic sunt mereu legat de acest pamant al tradarii si al preacurvirei… imi pare rau ca m-am nascut sovietic, traiesc ca basarabean roman si voi muri ca “moldovan”…Dar, totusi, sunt Basarabean si ma mandresc!

Stau si ma gandesc…Basarabia, lupta continua?

 

P.S. inainte de a face comentarii, aducetiva aminte de troleibus, maxitaxi, piata, la serviciu, universitate si de multi oameni din aceasta ambianta…


40 de răspunsuri la “Scrisoare urmasilor basarabeni…”

  1. IMI SPUNE CINEVA VA ROG!
    IN PRIVINTA CU CREDITELE ASTEA NOI, OFERITE TINERILOR, CU PROPORTIE DE 60/40 PE TERMEN MEDIU 5 ANI. O ADRESA, SAU UN NR. DE TEL.!
    MULTUMESC!!!

  2. Uite la atitudinea, primului comentariu, asta e realitatea realitatilor, Basarabia e o epava de unde scapa toti romanofilii si rusofilii si raman cei indiferenti, care o scufunda tot mai adanc.

  3. Sa cautam vinovatul doar in speranta, care va muri ultima.
    Sa ne agatam de ultimele ramasite ale iluziilor muritoare.
    Ce avem noi? avem o lene, patrunzatoare si canceroasa, avem o atitudine sfidatoare fata de noi insine, avem un comportament denigrator, care se suprapune peste aceasta indiferenta.

  4. Nu avem probleme cu sistemul ci cu atitudinea si mentalitataea noastra, Sistemul s-a instalat usor prin lipsa noastra de convingeri!! De aici trebuie sa incepem schimbarea.
    Sa nu mai fim negri de invidie si ura, critica si prostie, mai degraba ar trebui sa ne mindrim cu putinele lucruri care ne-au mai ramas ca sa impunem respect!
    Recomand respect, insistenta si Curaj!

  5. Conform tuturor scrierilor istoricilor cu adevarat profesionisti basarabenii sunt romani, chiar daca unii nu recunoasc acest lucru fie din mtive legate de indoctrinarea bolsevica, fie din alte interese mult mai materiale si cu toata ca sunt facuti rusi de romanii mai putin informati ( imediat dupa unire si transilvanenii erau facuti „unguri”, acum prin convieturi in cadrul aceleasi patrii, fenomenul a disparut de mult). Personal cred ca acest fapt nu mai trebuie demonstrat. Cat despre celalte aspecte, ele sunt vizibile, mai mult sau mai putin si la noi in Romania. Dupa perioada de „aflux” revolutionar din anii ’90 a urmat refluxul si inca mai urmeaza. Poate se va ajunge candva, sper cat mai repede si la o societate normala. Din pacate idealismul si patriotismul, in sensul bun al cuvantului au pierit ele fiind demonetizate in peerioda comun ista de lipsuri si au fost inlocuite de un materialism consumist. Probail ca la fel este situatia si la voi in Basarabia. Ce- de fact, vorba unui clasic marxist? Nu am inca nici o idee, nici macr pentru noi cei din Romania. Imi pastrez insa convingerile si idealurile si lupt pentru ele macar punctual. Ce puteti face voi in Basarabis? In afara de faptul de a pastra speranta chiar nu stiu si nici nu as spune pentru ca am fost deja”injurat” ca ma dau „fratele cel mare” si dau sfaturi. Am totusi increderea ca in momentele hotaratoare se va gasi intelepciunea de a se curma acest drum spere nicaieri si se va face o cotitura pe drumul care sa conduca spre progres. Sper sa nu ma insel, oricum speranta moare ultima.

  6. Da, basarabene, cred ca ai dat-o in bara cu identitatea. Te-ai numit si las, si tradator, ai spus ca urasti basarabia, si totodata te mandresti cu faptul ca esti basarabean… Nu te inteleg. Poate, te determini odata, in loc sa stai si sa te tot gandesti? Nu te supara, dar ce concret faci TU pentru a crea o imagine Basarabiei? Ia spune, te rog, te vezi parte a neamului romanesc, sau tot basarabean „moldovan” esti? ªi inca — tu chiar crezi ca fratii nostri de peste Prut ne doresc?
    Ai spus ceva de speranta unirii din 27 august 1991. Dar anume, prin 27 august si s-a fortificat sarma ghimpata si s-au ars podurile de flori. Prin aceiasi frontisti, care se declara romani, dar, gratie lui Iuri Ivanovici (vo!)-Rosca, consolideaza cortina de fier intre malurile Prutului — prin instigarea romanofobiei in tara. Nu observi oare lucrul acesta?

  7. Bogdane, cu toata stima, chiar doriti voi, fratii nostri, sa reintregiti tara, stabilindu-i granita la Nistru in loc de Prut? Eu nu prea cred, pentru ca Basescu al vostru in declaratii este cel mai mare amic al basarabiei, iar in realitate este un populist si o „tulbura-aerul”. Spune ca suntem si noi romani — dar une-i cetatenia noastra romaneasca? Eu personal nu voi merge niciodata la consulatul Romaniei sa cersesc pasaportul — eu sunt roman si fara pasaportul vostru. il vreau pe o tava adus acasa — tot asa cum l-ati retras candva demult buneilor mei. Ai sa ma ataci acusica, probabil, spunand ca sovieticii mi l-au retras… Nu l-ar fi facut fara tacita incuviintare a Bucurestiului. Numai nu spune ca nu ati avut incotro, ca asa au fost imprejurarile, si tot felul de rahate, chiar te rog.

  8. Pot sa-ti raspund doar pentru mine si majoritatea cunoscutilor mei, ca noi vrem unirea. Cat despre cetatenie eu am spus clar ca trebuie restabilita prin lege in sensul in care RFG o acorda automat pentru cei din RDG. Cei fara de putere nu au inca puterea ca sa ma refer la ceea ce a spus candva Havel si sunt destui care fac totul pentru a denigra pe basarabeni in ochii romanilor si pe roamni in ochii basarabenilor. Totusi sper ca esti de acord cu mine ca cetatenia nu se poate restabili (e diferenta fata de acordare celor ce au manifestari antiromanesti. Pasaportul nu o sa ti-l dea nimeni pe tava. Si eu cetatean roman a trebuit sa fac vreo doua cozi pentru el. In ceea ce priveste pierdera cetateniei romane (pierdere pe care nu au dorit-o majoritatea antecesorilor romanilor din Basarabia si de care cu atat mai putin sunt responsabili urmasii acestora) e putin mai complicat pentru ca legislatia URSS nu prevedea dubla cetatenie. In 1941 a fost restabilita dar doar pentru catva ani pentru a o pierde din nou. Si cam ce puteai sa te astepti de la comunistii ( inclusiv cei romani) pentru care patria nu conta, sa ceara ei la centrul de comanda de la Moscova cetatenia basarabenilor? Nu ei au permis vanarea basarabenilor ce se refugiasera in Romania si „repatrierea” lor, de regula prin Gulag. Iar dupa ’89 au fost la conducere cam tot comunistii reformati care nu au vrut sa spere mama Rusie. In privinta etnicitaiti vad ca oricum esti de acord cu mine, basarabenii sunt romani. Pentru mine in ceea ce te priveste cel mai important lucru este ca in sufletul tau te simti roman. Dac ar fi mai multi ca tine cred ca s-ar schimba multe lucruri chiar si numai In R.Moldova. Eu ce am putut am facut, am semnat toate petitiile ce revendicau restabilirea cetateniei si o voi face in continuare cand voi avea ocazia. In plus, fac si „propaganda” impotriva ideii ca basarabeniisunt”rusi”. Daca tu crezi ca mai pot face si altceva pentru toti basarabenii, nu doar punctual pentru cate unul, astept idei. Cat despre Basescu, desi nu sunt fanul lui neconditionat, l-am votat pentru ca alternativa era dezastroasa, oricum sa stii ca, din informatiile mele e singurul care a zis hotarat cate ceva despre Basarabia si basarabeni, chiar asa poulist cum este. Daca la tatuca Iliescu nu pot avea pretentii, in shimb de la Milica, nascut in Basarabia speram mult mai mult si pe acesta tema. Raman oricum cu speranta ca odata si odata se va face si dreptate.

  9. la com 2.!
    Bogdane! ai ceva de relatat in privinta mea? daca gindesc corect, dupa vorbele spuse la com. tale ai pretentii la mine, si, crezi ca nepasarea e crunta mentalitatea mea?!
    Gresesti frate!
    A fost doar o intrebare.
    Asa ca, corect a spus si Hitler, mai putina vorbe mai multe fapte!
    Ce folos ca tu traiesti pe asta lume, daca nu ai nici un scop, doar tendinta de a vorbi, si atit. Rusine comunistu-le…

  10. Restabilirea automata (chiar si a celor ce nu vor) inseamna interventie straina (plus ca e nedorita in RM)
    De aia ar fi cazul sa stabiliti ce vreti fara sa puneti in postura de atacant Romania pe care tot alde voi o veti frige cu plangeri pe la rusi.

  11. Restabilirea in masa (pe tava) mai inseamna si renuntarea automata si imediata la cea moldoveneasca.

  12. Nici asta nu ar fi greu de facut, faceti front comun contra comunistilor guvernanti, adunati toate partidele opozitiei intr-unul mare, schimbati si scoateti la dialog RM si vointa voastra.

  13. Ce va scremeti aici, gheaghi si keoki!

    Au fost, sunt si vor fi doua tari distinse si diferite: Rep.Moldova si Romania.
    Noi cetatenii Rep.Moldova avem ce avem cu Romania pentru simplu fapt ca Romania are niste prevederi destinate noua in legea cetateniei romane si alte legi, ordonante, uzante etc Pe cand cetatenii Romaniei nu au nimic cu noi, inafara de ceea ce in legislatia Rep.Moldova se refera la cetatenii si tarile UE (membra a careea este Romania). Mai sunt cateva mici exceptii. Dar in rest – atat.

    Nici un fel de alte povesti si kkturi nu se mai pot discuta sau vorbi aici. Am terminat.

  14. Distinctii daca sunt convinsi ca sunt altceva raman separati nu au pretentii la ceva strain 🙂
    Sunteti moldoveni ? Aveti moldova si cetatenia moldoveana. Be happy!
    Sunteti romani ? davai in Romania daca acolo nu e pamant romanesc ca romanul se trage din Romania nu din Moldova.

  15. Prevederile dublei cetatenii sunt niste compromisuri (pentru voi), ar incurca pe altii daca nu s-ar da dubla cetatenie, ce locuiesc cu ADEVARAT in alte tari diferite ca origine romaneasca.
    In cazul vostru ar trebui drastic stipulat numai o singura cetatenie (la alegere) pentru ca nu e o alta tara si un alt popor se vede destul de clar ce limba vorbiti ce istorie si la cate cereri sunt. Si totusi continuati cu labareala moldoveneasca si cereri romanesti.

  16. Carolina Panfil, voi cetatenii republiciimoldava nu aveti nimic cu Romania, nici un drept, nimic.

  17. Carolici ,Romania spre deosebire de RM chiar este o tara,un stat ,dar R.M.e o fantoma,o iluzie care va disparea ca roua de dimineata 😀

  18. BogdanU, merci pentru sustinere. Sincer. Cand spuneam de „tava”, bineinteles ca nu ma refeream la ceva fortat. Nu, nu cred ca trebuie sa-i bata la cap pe cei care nu vor cetatenia romana, adica confirmarea formala ca ei sunt romani. Cei care nu se simt atare, nu au decat sa se autoidentifice asa cum vor. De aceea (in special in replica pentru Anonymous), nu sunt de acord ca va fi o interventie fortata a unui stat, si ca suntem moldoveni, deci, trebuie sa ne multumim cu asta. Alex spune corec, ri. Moldova este o fantoma. Niciodata nu a existat asa stat. A fost tara, dar in limba romana tara inseamna tinut (cel putin atunci acesta era sensul). O zona geografica populata de un neam — romani (slavii intotdeauna i-au numit vlahi). Ei, nu voi relata eu istoria noastra, nu acesta este scopul. Doar vreau sa subliniez ca Carolina (scuzati, dar nu a fost intentionata cacofonia) demonstreaza ignoranta sau o face intentionat, pentru a provoca alte discutii. in cazul cel din urma, e ceva bun in asta, adevarul, dupa cum stim, se afla prin disputare.
    Amicilor, doar am vrut sa spun, fiind romani, pisandu-ne pe felul in care ne identifica vorosca, nu trebuie sa ne plangem. Am fost destul de creduli cand l-am sustinut pe Iuri Ivanovici in PMAN acum 6 ani, dar orice lectie trebuie insusita.
    Nu va mai lamentati atata ca va opreseaza. Cand este vorba de dreptul tau, loveste cu pumnul in masa si impune-l.
    Totodata, trebuie sa tinem cont si de contextul istoric in care noi am devenit „maldaveni”. Rusii nu se afla aici de un an sau doi. Ei in mare majoritate ne cunosc limba (in pofida pretentiilor). Nu o vorbesc din principiu. Cei care nu cunosc, o fac in detrimentul lor. Chiar si cei mai mari nationalisti rusi angajeaza persoane bilingve. Noi, cei care vorbim si ruseste, avem o prioritate — cel care cunoaste multe limbi, are multe inimi — spuneau romanii.
    Nationalismul l-a instigat Rosca si Co. Transnistria a fost creata cu suportul lui masiv. Romania a fost prea credula cand l-a finantat. Sper ca cei de acolo au inteles acest lucru. Rosca a bagat cutitul in spate neamului romanesc. El se pisa pe romanime. Lui nu-i pasa de limba si de neam. Cei care inca nu au inteles acest lucru trebuie doar sa-si deschida larg ochii.
    Amicilor, indrazneala va doresc, dar nu si minte fierbinte. Nu trebuie sa fim radicali, cred eu, dar, totodata, trebuie sa aratam ferm mankurtilor ca noi avem neam, avem casa, avem istorie. Ca noi suntem oameni. Iar cei care ne roaga sa „gavarim pa cilaveceski” sunt adevaratii nationalisti.

  19. Costya sa spunem, ca s-ar da pete noapte la toti care cer, desi nu se poate da fortat cuiva, care are alt statut, si care nu cere (se cheama interventie straina (nesolicitata), amestec in treburi interne, destabilizare, etc…)
    Sa zicem ca ignoram (desi e total absurd, n-ai cum sa ignori opinia altora TOT DE ACOLO, caci ei se vor plange inevitabil de asa ceva), in fine, mai departe pe aberatii …. de cine ar depinde ?
    Ca s-au dus si cetateniile cerute, si ce s-a rezolvat ?
    Tot o RM cu unica modificare ca e cu mai multi romani in acte (dar in continuare si cu aceiasi moldoveni), si care e schimbarea ?

    Ati ajuns tot acolo de unde ati plecat adica aceiasi, cu aceleasi tabere pro si contra, unde tot voi trebuie sa faceti…CEVA (pentru ca altfel iese interventie)
    Nu aveti cum sa sariti peste faptul ca trebuie sa faceti ceva

  20. pentru Costya
    de fapt am zis ca urasc indeferentii si acestea repreyinta intreaga societate dintre Prut si Nistru, caci micile exceptii nu le i-au in calcul nimeni…actiunile de protest au demonstrat-o…cind am fost numit si clovn, si idiot… sa nu mai zic fascist…

  21. M-am saturat de certele privind identitatea mea ca basarabean, CHIAR SI AICI O LUATI RAZna… Suntem romani si basta!!!!Oare cand ve-ti intelege sa nu ne certam…

  22. SINGURA SOLUTIE PENTRU A AFLA CE GANDESC MOLDOVENII ESTE SA SE FACA UN REFERENDUM ,PENTRU UNIREA CU ROMANIA SAU INDEPENDENTA .PANA NU AVEM ACET REFERENDUM , VORBIN DEGEABA.

  23. Aloooo, ce unire??? cine vrea unirea??? poate cineva sa-mi estimeze procentual cat reprezita cei ce vor unirea de ambele maluri, si ganditi-va la motivele ce-i determina pe unii sa strige in gura mare Unirea, eu sunt de acord ce e scris in acest articol, dar eu sunt MOLDOVAN si o sa fiu asa tot timpul, nu ma simt roman nici 1%, sunt MOLDOVAN, bunicii, parintii toti sunt de acolo.Majoritatea prietenelor mai au plecat innapoi pt ca aici nu e acasa.

  24. IMI SPUNE CINEVA VA ROG!
    IN PRIVINTA CU CREDITELE ASTEA NOI, OFERITE TINERILOR, CU PROPORTIE DE 60/40 PE TERMEN MEDIU 5 ANI. O ADRESA, SAU UN NR. DE TEL.!
    VA MULTUMESC!!!

  25. apropo, Panfil are dreptate in unele privinte. Degeaba nu recunoaste-ti. Asta e, ce sa faci!

  26. Catre carolina comentariu №14

    „Nici un fel de alte povesti si kkturi nu se mai pot discuta sau vorbi aici. Am terminat.”

    Apoi daca ai terminat, ea-ti ПОСТУШКА si pleaca la comunizm cu replicile tale laudatoare de comunizm. Si lasa ochii sa citeasca ce-s flamanzi de adevarul care vine.
    Esti bplnava de credinta in adevar numit: alergie la istorie.
    Vei chinui mlntea ta degeaba ca sa convinga pe cei peste un mln. care au depus cererea sa primeasca cet. romana din simplu motiv ca ei se considera romani.
    Apoi cum crezi? Ei vor lasa casale lor voua?
    Dupa ce vor primi cet. romanie vor scuipa in voi, bolsevici comunisti lepadauri din linsilor de fund a comunistilor rusi.

    Voi sustinatori de comunizm sunteti o minoritate cea mai mica din fantoma RMoldavia.
    Da, ati avut simpatizanti. Acum nus. Sau intors cu fundul la voi, daca doresti… fundul basarabanilor e mai aproape decat a rusilor.
    =================================================================

    Carolina, povesteste tuturor paganilor din banda voastra urmatoarea!!!

    RUSUA: DUMA DE STAT RIDICA INTREBAREA ANULARII ACTULUI DE TRECERE IN COMPONENTA A UKRAINEI A PENINSULEI KRIM (Sevastopol, Kerci…)

    Asta inseamna anularea hasurarii hotarelor de catre Nichita Hrushev.
    Adica se uneste Krim-ul cu Rusia si Hotinul, Cernautul, Cetatea Alba si Chilia cu Basarabia si de la r. Bug pina la r. Prut.

    Si aici se include si anularea puterii pactului Molotov-Ribentrop. Si reunirea Romaniei este facuta cu ajutorul Rusiei.

    Ce vei face atunci carolinut-o???

    Eata de ce Rusia se dezice de transnistria. si acum transnistrenii sa nu fie uriti si alungati sau ponigriti, ei singuri vor in NATO si UE.
    Dupa cum urmaresc presa, Ei sunt decisi sa schimbe legea mai repede ca combnditii din FRM.
    Ei au arestat secretarul de partid comunist din Dubasari si echipa lui si o pun l duba.
    Comm. din rusia se lupta cum pot, dar fara rost.
    Daca se uneste mine transnistria voronin primu pleaca la duba. de acea e nu vrea unire cu transnistria. si mai sunt acolo motive.
    De aceia varon-in cauta ajutor de la Medvedev si Putin.
    Gata, cu cantora voastra.
    Drept a facut ca ia propus demisia binevola lui varon-in, poate nul zguduiau viitorii politicieni. Daca voronin ii prost, singur trage latul la gitul lui.
    Ca si d-na Carolin-co.
    Moae limba cit nui tirziu, si priveste cum va desparea doua tari fantome: 1- FRM, 2-FUkr.

    Удачи Каролькина

  27. Ute Cariolina cum bcesc combanditii tai, citeste bine si vara-n cap:

    Е.И. Копышев.
    Первый зам Председателя Совета СКП-КПСС,
    Председатель ЦИК МССО, генерал-майор авиации

    Президенту ПМР

    И.Н. СМИРНОВУ

    Факс + 373533- 9-52-57, тлф: 6-24-01

    Вице – президенту ПМР Председателю ВС ПМР

    А.И. КОРОЛЕВУ Е.В. ШЕВЧУКУ

    +373533 – 6-24-27, факс: 6-24-27 факс: + 373533-8-05-17

    Министру МГБ ПМР Прокурору ПМР Министру МВД ПМР

    В.Ю. АНТЮФЕЕВУ А.А. ГУРЕЦКОМУ Н. КРАСНОСЕЛЬСКОМУ

    +373533-9-46-27 +373533- 8-04-96, ф. 8-07-61 факс +373533-9- 40 -53

    Главе государственной администрации

    Дубоссарского района и города

    И. Л. МАЗУРУ

    Факс: 8-10373215 – 3-53-32

    Коммунисты государств братских народов СССР, советские офицеры, верные присяге трудовому народу, обращают Ваше внимание на продолжающийся под Вашим руководством политический террор против коммунистов, всех сторонников советского народовластия и социальной справедливости, борцов за соблюдение Конституции ПМР, прописанных в ней прав и свобод гражданина.

    Именно под этими лозунгами Вы поднимали приднестровцев на борьбу с румынским национализмом в 1992 году. Тогда люди поверили Вам и с оружием в руках отстояли свободу и независимость своей Республики, доверили Вам государственную власть Но, придя к власти, Вы на деле отказались от провозглашенных целей, распродали общенародную собственность в частные руки, превратились в исполнителей воли крупной приднестровской буржуазии.

    В результате, за годы Вашего правления население ПМР сократилось более чем на 200 тысяч человек, общество расколото на кучку богачей и десятки тысяч бедных. Новоявленные буржуи возводят себе хоромы, их столы ломятся от ананасов и рябчиков, а созидатели и защитники республики преждевременно уходят в мир иной. Каждый второй-третий приднестровец ищет работу за пределами своего Отечества. Цены на продукты питания, товары первой необходимости растут безудержными темпами, значительно опережая подачки с барского стола. И все это при том, что в республике сосредоточено 40 процентов промышленного и 90 процентов энергетического потенциала всей Молдавии на 16 процентов её населения.

    В таких условиях социальный протест неизбежен. Он может происходить в форме единичных актов мести богачам и их чиновникам, а также в виде бунта, бессмысленного и беспощадного, какие были в истории России. Но в ПМР есть Коммунистическая партия во главе с О.О. Хоржаном и его соратниками, которая пытается придать растущему протесту осмысленный и организованный характер.

    Вам бы прислушаться к требованиям коммунистов и их сторонников, пересмотреть социально-экономическую политику в интересах трудового народа. Но, выполняя волю приднестровской крупной буржуазии, Вы встали на путь политических репрессий и государственного экстремизма. Он проявляется в превентивных арестах членов ПКП, наложении штрафов на распространителей листовок, увольнениях с работы активистов, конфискации имущества партии, запрете деятельности её районных организаций, в уголовщине и правовом беспределе. Так, в декабре 2005 года была подожжена квартира О.О. Хоржана с запертыми в ней его женой и сыном. В марте 2007 года руководители партии были брошены в КПЗ, в камеры к уголовникам, а затем О.О. Хоржан был осужден на полтора года условно за попытку провести митинг у памятника В.И. Ленину-святого места для каждого труженика. Тогда вы расписались в ненависти к вождю международного пролетариата, гению человечества, неуважении к трудовому народу ПМР, предали свое пионерское, комсомольское и партийное прошлое.

    30 мая с.г. ваши подчиненные в Дубоссарах трижды превентивно арестовывали руководство и активистов партии, в их числе и депутата Городского совета, за распространение листовок с протестом против троекратного отказа под надуманными предлогами в проведении митинга в защиту социальных прав населения города. На 6 июня назначен суд над руководством партии.

    В эти дни, по опыту прошлого суда, вероятно, уже фабрикуются протоколы с фальшивыми „доказательствами”, готовятся лжесвидетели. Одновременно в Дубоссарах сегодня, 4 июня, беспрепятственно распространяются листовки тиражом около 50 000 экземпляров с грубой ложью в адрес компартии и её лидера, в том числе с обвинением их в шпионаже в пользу Румынии. Напоминаю, что О.О. Хоржан в 1992 году в возрасте 16 лет работал в Дубоссарском госпитале, добровольно выполняя самую черную работу по спасению раненых. В рядах ПКП состоят многие товарищи, награжденные орденами и медалями ПМР за проявленное мужество в борьбе с агрессией румынского национализма. Они и сейчас верны своему народу.

    На наш взгляд, привлечение к незаконному суду О.О. Хоржана и его товарищей преследует цель превратить условное наказание в реальное и запретить легальную деятельность ПКП к радости буржуев Приднестровья. Если это произойдет, то весь мир в очередной раз узнает о „демократии” по-приднестровски и приведет к еще большей международной изоляции руководства ПМР.

    С надеждой на понимание

    Е.И. Копышев.

    Первый зам Председателя Совета СКП-КПСС,

    Председатель ЦИК МССО, генерал-майор авиации

    =============================================================

    Doamne de ce nu l-au aresta la mormant lui mamasa, si pe voronin???

  28. Ute Cariolina cum bcesc combanditii tai, citeste bine si vara-n cap:

    Е.И. Копышев.
    Первый зам Председателя Совета СКП-КПСС,
    Председатель ЦИК МССО, генерал-майор авиации

    Президенту ПМР

    И.Н. СМИРНОВУ

    Факс + 373533- 9-52-57, тлф: 6-24-01

    Вице – президенту ПМР Председателю ВС ПМР

    А.И. КОРОЛЕВУ Е.В. ШЕВЧУКУ

    +373533 – 6-24-27, факс: 6-24-27 факс: + 373533-8-05-17

    Министру МГБ ПМР Прокурору ПМР Министру МВД ПМР

    В.Ю. АНТЮФЕЕВУ А.А. ГУРЕЦКОМУ Н. КРАСНОСЕЛЬСКОМУ

    +373533-9-46-27 +373533- 8-04-96, ф. 8-07-61 факс +373533-9- 40 -53

    Главе государственной администрации

    Дубоссарского района и города

    И. Л. МАЗУРУ

    Факс: 8-10373215 – 3-53-32

    Коммунисты государств братских народов СССР, советские офицеры, верные присяге трудовому народу, обращают Ваше внимание на продолжающийся под Вашим руководством политический террор против коммунистов, всех сторонников советского народовластия и социальной справедливости, борцов за соблюдение Конституции ПМР, прописанных в ней прав и свобод гражданина.

    Именно под этими лозунгами Вы поднимали приднестровцев на борьбу с румынским национализмом в 1992 году. Тогда люди поверили Вам и с оружием в руках отстояли свободу и независимость своей Республики, доверили Вам государственную власть Но, придя к власти, Вы на деле отказались от провозглашенных целей, распродали общенародную собственность в частные руки, превратились в исполнителей воли крупной приднестровской буржуазии.

    В результате, за годы Вашего правления население ПМР сократилось более чем на 200 тысяч человек, общество расколото на кучку богачей и десятки тысяч бедных. Новоявленные буржуи возводят себе хоромы, их столы ломятся от ананасов и рябчиков, а созидатели и защитники республики преждевременно уходят в мир иной. Каждый второй-третий приднестровец ищет работу за пределами своего Отечества. Цены на продукты питания, товары первой необходимости растут безудержными темпами, значительно опережая подачки с барского стола. И все это при том, что в республике сосредоточено 40 процентов промышленного и 90 процентов энергетического потенциала всей Молдавии на 16 процентов её населения.

    В таких условиях социальный протест неизбежен. Он может происходить в форме единичных актов мести богачам и их чиновникам, а также в виде бунта, бессмысленного и беспощадного, какие были в истории России. Но в ПМР есть Коммунистическая партия во главе с О.О. Хоржаном и его соратниками, которая пытается придать растущему протесту осмысленный и организованный характер.

    Вам бы прислушаться к требованиям коммунистов и их сторонников, пересмотреть социально-экономическую политику в интересах трудового народа. Но, выполняя волю приднестровской крупной буржуазии, Вы встали на путь политических репрессий и государственного экстремизма. Он проявляется в превентивных арестах членов ПКП, наложении штрафов на распространителей листовок, увольнениях с работы активистов, конфискации имущества партии, запрете деятельности её районных организаций, в уголовщине и правовом беспределе. Так, в декабре 2005 года была подожжена квартира О.О. Хоржана с запертыми в ней его женой и сыном. В марте 2007 года руководители партии были брошены в КПЗ, в камеры к уголовникам, а затем О.О. Хоржан был осужден на полтора года условно за попытку провести митинг у памятника В.И. Ленину-святого места для каждого труженика. Тогда вы расписались в ненависти к вождю международного пролетариата, гению человечества, неуважении к трудовому народу ПМР, предали свое пионерское, комсомольское и партийное прошлое.

    30 мая с.г. ваши подчиненные в Дубоссарах трижды превентивно арестовывали руководство и активистов партии, в их числе и депутата Городского совета, за распространение листовок с протестом против троекратного отказа под надуманными предлогами в проведении митинга в защиту социальных прав населения города. На 6 июня назначен суд над руководством партии.

    В эти дни, по опыту прошлого суда, вероятно, уже фабрикуются протоколы с фальшивыми „доказательствами”, готовятся лжесвидетели. Одновременно в Дубоссарах сегодня, 4 июня, беспрепятственно распространяются листовки тиражом около 50 000 экземпляров с грубой ложью в адрес компартии и её лидера, в том числе с обвинением их в шпионаже в пользу Румынии. Напоминаю, что О.О. Хоржан в 1992 году в возрасте 16 лет работал в Дубоссарском госпитале, добровольно выполняя самую черную работу по спасению раненых. В рядах ПКП состоят многие товарищи, награжденные орденами и медалями ПМР за проявленное мужество в борьбе с агрессией румынского национализма. Они и сейчас верны своему народу.

    На наш взгляд, привлечение к незаконному суду О.О. Хоржана и его товарищей преследует цель превратить условное наказание в реальное и запретить легальную деятельность ПКП к радости буржуев Приднестровья. Если это произойдет, то весь мир в очередной раз узнает о „демократии” по-приднестровски и приведет к еще большей международной изоляции руководства ПМР.

    С надеждой на понимание

    Е.И. Копышев.

    Первый зам Председателя Совета СКП-КПСС,

    Председатель ЦИК МССО, генерал-майор авиации

    =============================================================

    Doamne de ce nu l-au aresta la mormant lui mamasa, si pe voronin???

  29. Iushenco, la lagarul de concentare a comunistilor din or. Solovetsc (RUSIA)

    Cititi cu bagare de sama:

    Президент Украины передал архимандриту Мефодию памятные подарки для Соловецкого монастыря: икону Николая Чудотворца, украинский рушник, блюдо петриковской росписи и книгу «Украинская иконопись». Он также передал в подарок Музею исследования института археографии и источниковедения Национальной академии наук Украины и СБУ «Последний адрес» к 60-летию Соловецкой трагедии. Это уникальные архивные материалы, большая часть которых печатается впервые, поясняет пресс-служба Ющенко. Они рассказывают о судьбах заключенных Соловецкого лагеря. Кроме того, Ющенко подарил рассекреченные архивные данные СБУ на восьми заключенных – Аркадия Барбару, Владимира Подгаецкого, Владимира Удовенко, Григория Холодного, Марка Вороного, Николая Зерова, Анания Лебидя и Павла Филиповича.

    Президент Украины оставил запись в Книге почетных гостей Музея. «С невыразимой болью и глубокой скорбью склоняю голову перед всеми жертвами тоталитаризма, которые погибли на Соловецких островах», – написал Ющенко.

    «На этой священной для нас земле упокоились последний кошевой атаман Запорожской Сечи Петр Калнышевский, лучшие сыновья украинского народа, цвет и надежда нашего национального возрождения, уничтоженные преступным коммунистическим режимом», – говорится в записи главы украинского государства.

    =============================================================

    zComunistii din FRM sunt singuri in pustiu.

    Gunoiul ii asteapta. Anul acesta ii scuura bine. Io trecut „Жизни лeа-фа”

  30. Ioane desteptule, ce dracu postezi in rusa, pai aia e limba de cacat a lui Carolina Panfil. cea mai puternica si antrenata femeie din lume. Femeie? Dracu stie.

  31. Mircea V,
    Anume si lui carolina am si scris, sa vada cum moare si e condamnat idialul ei.

  32. Tradu mai frate, sa intelegem si noi. las-o dracului pe Carolina, ca aia nu-i proasta, dar e dementa de ura.

  33. Ia-ti liber Micio ca nu trebuiesti cu tot cu comentariile tale.

  34. Ce sa-ti spun Costin, e buna piinea romanilor? Nu-ti place, pai aunci carate de unde ai venit, n-o sa-ti duc dorul.

  35. Mircea V,
    Traducerea care ai cerut:

    Comunistii tarilor infratite a popoarelor ai URSS-ului, ofiterii sovetici, credinciosi legamintului poporului muncitoresc, atrag atentia D-stra la ce se prelungeste subt conducerea D-stra terorul politic in potriva comunistilor, tuturor adeptilor puterilor sovetice-populare si egalitate sociala, luptatorilor pentru indeplinirea constitutiei transnistrene, inscrisa in ea dreptul la libertate a cetateanului.

    Anume subt aceasta lozinca D-ta ridicai transnistrienii la lupta cu nationalizmul roman in anul 1992. Atunci oamenii v-au crezut D-stra si cu arma in mana au aparat libertatea si independenta Republicii, s-au incredintat d-stra putere de stat Dar, venind la putere, d-stra in cauza ati renuntat la proclamarea scopului, ati vandut proprietatea obsteasca in mani private, v-ati transformat in executori vointei mari burghezii ai transnistriei.

    Ca rezultat, in anii de conducere a d-stra a populatiei rep.mold.tran. s-a micsorat mai mult decat 200 mii de oameni, societatea dezbinata in mogila de bogati si zeci de mii saraci. Noiaparutii burgeji isi construesc casteluri, mesele lor se sfarma de ananas si reabcicov (pasari mici), iar CREATORII si APARATORII REPUBLICII inainte de timp pleaca in lumea ce-a lalta. Fiecare al doilea-treilea transnistrean cauta de lucru peste hotarele tarii. Preturile la producte alimentare, marfii primei necesitati cresc in ritmuri neoprite, cu mult intrecind donatiilor de la masa frateasca. Si toate acestea cu, ce in pepublica (transnistrana) este 40 procente promislenosti si 90 procente din potentialul energetic din toata Moldova (se ea in vedere si intre Nistru si Prut) si doar 16 procente din populatia ei.

    In asa conditii PROTEST SOCIAL E INEVITABIL. El poate fi petrecut in forme unice acte de razbunare bogatilor si a lucratorilor lor, la fel si in fel de rascoala, fara motiv si fara mila, care au fost in istoria Risiei. Dar in transnistria este partidul comunist in frinte cu O.O. Xorjanom (al doilea voronin) si ai lui demnitari, care se starue sa dee protestului crescator carecter ORGANIZATORIC si BINEGANDIT.

    D-stra trebu sa ascultati cerintele comunistilor si simpatizantilor, sa revedeti politica sotiala economica in interesul poporului muncitoresc (cum face voronin). Dar, indeplinind vointa burjuazie transnistrene, d-stra ati sta pe calea represiilor politice extremiste statale. El se evidentiaza in arestai preventive membrilor part.comun.transn., amendarilor pentru raspindirea foilor volante, eliberarii din serviciul, confiscarea averii partidului comunist, interzicerea activitatii ei in organizatii raionale, in faradelegi. Asa in decembrie a anului 2005 conducatorii partidului au fost aruncati in KPZ (unde a fost Ghenadii si Oleg membr. Hyde Park) in celule cu criminalii, iar dupa O.O. Horjan a fost condamnat la un an si jumate pentru ca a vrut sa petrea miting la monumentul (criminalului) lenin loc svint pentru fiecare (criminal). Atunci d-stra v-ati condamnat la ura la conducatoru international al banditilor comunisti, geniu timpit al omenirii (Ziuganov) nestimarii a poporului muncitoresc din trasnistria, ati tradat al d-stra pioneria, comsomolul, si trecutul partiinic.

    30 mai anul curent demnitarii d-stra in Dubasari au arestat preventiv de trei ori conducerea si activistii partidului, si in numarul lor deputatul in sovietul orasanesc, pentru raspindirea foilor volante cu protestul in potrivaa refuzului repetat pentru petrecerea mitingului in apararea drepturilor sociale a poporuui orasului. Pe data de 6 iunie este ziua judecatii asupra conducatorilor de partid (pacat ca si voronin nui cu ei).

    In zilele acestea (adica 6 iunie), dupa pildele din judecatiile din trecut (pilda cu Ilascu), posibil, ca deja se fabrica protocoale cu false “dovezi”, se pregatesc martorii minciunosi. Totodata astazi in Dubasari, 4 iunie, fara obstacol se raspindeste foi volante cu tirajul in jurul a 50 000 exemplare cu minciuni in adresa partidului communist si liderii lor, si in acelas rind cu invinuiri in spionaj in folosul Romaniei. V-a aduc la cunostinta, ca O.O. Horjan in anul 1992 in virsta de 16 ani a lucrat in hospital-militar din Dubasari, binevol indeplinea cea mai murder lucru pentru salvarea ranitilor. In randurile PC sunt multi tovarasi, decorate cu ordene si medalii rep. transnistrene pentru vitejie in lupta cu agresiunea nationalizmului Roman. Ei acum sunt credinciosi poporului sau.

    Dupa parerea noastra, judecati nelegitim O.O. Horjan si tovarasii lui urmareste scopul de a preface pedeapsa conditionata in cea reala si a interzice activitatea legala a PC la bucuria burgejilor din transnistria. Daca aceasta se va petrece, atunci toata lumea in urmatorul rind va afla despre “Democratia” pe-transistreana si va aduce si mai mare izolatie conducerea transnistreana.

    Cu nadajde si intelegere

    E.I. Copisev

    Primul loctiitor Presedintelui Sovetului SPC-PCUniun.Soviet (se socot in URSS)

    Presedinte Com.Cent Execut. MSSO, general-maior de aviatie

    A doua:

    Presedintele Ukrainei a transmis arhimadridului Mefodii, cadouri pentru amintiri pentru manastirea Solovetsc: icoana facatorul de minuni Nicolai, ostilor Ukrainesti, farfurii desenata dupa petrecovsc si cartea “picture de icoane Ukrainesti”. El (Presed. Ukrain.) la fel a transmis cadou Muzeului Institutului Cercetarilor Arhiografiei academiei Nationale de stiinta a Ukrainei si SBU “Ultima adresa” la 60-aniversare tragediei din Slovetsc. Astea unicale materiale din arhiv, marea parte care se editeaza in prima data, explica presa Iusenco.
    Ele povestesc despre soarta temnitatilor lagarului Solovetsc. In afara da asta, Iusenco a cadonat arhive scoase din secret datele SBU pentru opt temnitati – Arcadii Barbaru, Nocolai Zorov, Anania Lebedi, Pavel Filipov, Mark Vonoi, Vladimir Podgaetsci, Vladimir Udovenco si Grigorii Holodnii.

    Presedintele Ukrainii a lasat inscriptii in Cartea oaspetilor de onoare a Muzeului: “ Cu durere nespusa si condoleante aplec capul inaintea tuturor jertvelor totalitarizmului, care au perdut viata pe insula Solovetsc”.- a semnat Iusenco.

    “Pe acest pamint sfint pentru noi, au trecut in eternitate ultimul ataman din Zaporojie Seci Petru Calnisevschii, cei mai mai buni fii poporului Ukrainean, culoarea si nadejda a noastraei natiune si renasterii, nimiciti de regimul criminal communist”,- se spune in scrisele de conducerea de virf a statului Ukrainean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.