De cand ma tin minte tot ma plimb prin perimetrele labirintice ale psihicului uman si sunt biciuita de descoperirea aproape constanta ca suntem incapabili sa comunicam autentic. Uneori ma plictisesc de redundanta acestui fenomen incat iata am decis sa fac ordine in propria minte. Iar daca imi accepti aroganta, chiar si in a ta… Desi deja stiu ca geniul tau ti-a adus faima.
Intrebarea imediata este: la ce iti foloseste aceasta comunicare onesta? Si eu ma intreb uneori de ce sa renunt la confortabilul mod de a fi artificiala, ipocrita, falsa!? De ce sa nu te mai manipulez, controlez, de ce sa nu mai vreau sa te folosesc in modul meu oportunist si sa obtin ceea ce vreau?
Si tu poti avea o multime de raspunsuri, al meu este: pentru ca altfel NU AM SANSA SA TE INTALNESC NICIODATA! Indiferent de tipul de relatie in care suntem, fie simpli vecini la coada de la paine, fie parteneri de cuplu sau membri ai unei familii suntem uneori la ani lumina din punct de vedere psihologic, traind in dimensiuni paralele, atemporale. Si asta dincolo de diplomatie!
Ecuatia este extrem de simpla: cand nu reusim sa comunicam onest, nu exista contact, iar fara contact nu exista dezvoltare personala si evolutie relationala. Poate te intrebi la ce naiba iti trebuie aceasta dezvoltare personala. Pai cam la nimic, deseori chiar te impiedica sa fii marsav si nepasator. Insa ceea ce pierzi este bucuria simpla de a depasi acel minuscul Eu, incantarea de a experimenta lipsa granitelor, uneori chiar relevarea monumentelor de prostie in spatele unei fragile inteligente (cel mai des descoper asta la mine, sic!)
Ideea e ca nu ne putem dezvolta fara aceasta intalnire reala dintre noi. Altfel ramanem ingraditi in galaxiile noastre infime, mistuiti de frigul cosmic al lipsei de intelegere. Aceasta intalnire, in adevaratul ei sens al cuvantului transforma relatia din subiect-obiect in subiect-subiect (castig-castig). In speranta ca aceasta egalitate nu te inspaimanta voi merge la mai mult de cat atat: diferenta dintre onestitate si ipocrizie seamana cu diferenta intre dans si lupta. Cand dansam, nu cautam performante, ambii castigam pentru ca ne intereseaza bucuria exprimarii. In lupta e altceva, unul castiga si fiecare vrea sa il dezavantajeze pe celalalt. Cand te tratez ca pe un obiect, activez in tine toate mecanismele ofensive/defensive de care dispui si ceea ce numim comunicare nu este decat o colectie de jocuri psiho in care toti suntem profesori eminenti (si asta fara a avea nevoie de vreo academie, hm….).
Felul de a surprinde realitatea incepe sa semene cu caracterul unei afaceri, pana si la nivel religios in care sper sa il insel un pic, un pic pe Dumnezeu (ca de exemplu sa primesc un loc in Paradis, central, cu multiple amenajari, cu vedere spre parc si… exclus intermediari 😉 ). Obiectele au rol primordial, casa mareata, un 4×4 ca sa lesine lumea, bijuterii, un sot/o sotie (si evident un amant/o amanta), o pisica siberiana si un portofoliu de clienti (pe care ca sa-i obtin, numai autenticitatea nu a fost prezenta).
Asa se face ca legea de a iubi oamenii si a folosi obiectele s-a rasturnat intr-o lume cu insasi normalitatea data cu capul in jos: iubim obiectele si folosim oamenii. Un hobby in care si eu fac performanta impecabila.
Cand sunt sclava temerilor mele te percep ca un adversar si atunci mecanismele mele psihologice apeleaza la mita, dominatie, respingere, manipulare, amenintare, armele convingerii, evaluare, dezaprobare, invalidare, viclenie, poate chiar vrajitorie sau magie neagra etc. Iar pentru a te controla, mai intai trebuie sa ma controlez pe mine. Rezultatul nu suna deloc fain pentru ca eu sunt prima victima. Iar disconfortul e simtit fizic, confundat cu ceea ce se numeste stress.
Una din consecintele comunicarii autentice este ca aducem adevarul in relatia noastra. Indiferent daca ceea ce imi spui imi place sau nu, testul inalt de a primi incredere naste o potentialitate de neimaginat. Ne apropiem in loc sa ne departam, ne crestem reciproc imbogatind universurile noastre cu cognitii si emotii diversificate, intense. Cand aleg sa fiu onest/onesta, risc sa fiu ceea ce sunt. Si acesta este un semn al unei maturitati emotionale. Iar daca celalalt te accepta asa cum esti, inseamna ca e loc de prietenie, crestere, dezvoltare. Chiar daca astfel de relatii sunt pietre rare, tot e mai bine sa ai macar un diamant pretios decat zeci de coliere imitatii. Daca nu spun ceea ce nu imi place, in ciclicitatea lui dinamica psihicul gaseste alte forme de expresie. Cu cat militez mai fals pentru pace, cu atat in interior pregatesc armele razboiului. Iar acesta fie ca va fi exploziv sau rece, tot razboi este, tot distrugere creaza si deseori in masa.
Fara a incheia subiectul, imi doresc sa ajung la performanta onestitatii in fata onestitatii.
31 de răspunsuri la “Charta comunicarii”
Daca nu te-as cunoaste meseria…as zice ca ai nevoie urgenta de un psiholog…
Zatmby, ce-ar fi sa mai citesti cate ceva, si apoi sa dai sfaturi?
Liliana, ai vorbit f. frumos, doar ca imi raman neclare anumite dihotomii din textul tau, cum ar obiect-subiect. Din cate stiu, in unele directii ale filosofiei subiectul s-a cam evaporat.
Cred ca, totusi, psihologia e mai aproape de poezie si religie decat de filosofie si stiinta…
Hm… Depinde de fiecare suflet… Unii sunt mai cognitivi, altii mai afectivi, fiecare cu emisfera care ii functioneaza mai bine 😉
Eu fiind femeie nu am cum sa ma separ de emotie, fiind constienta de puterea afectivitatii, o integrez in viata mea.
Raferitor la subiect-obiect, poate nu am fost foarte clara in text (din nevoia mea de subtilitate, desi stiam carui „public” ma adresez…) este atunci cant eu – OM, ma adresez tie ca unui obiect care imi satisface propriile nevoi, adica pur si simplu te folosesc. Te pot folosi ca sa imi primesc mofturile, te pot folosi ca sa imi exercit puterea, te pot folosi pe post de achizitie (de ex barbatii care isi „cumpara” femei frumoase si atat), te pot folosi ca sa imi ating avantajele materiale, sociale, sexuale sau mai stiu eu cum. Cand „TU” esti obiect pentru mine, atunci nevoile tale nu mai conteaza, nu imi pasa de ceea ce simti, iar daca simti ceva, imi vine sa te anihilez sau sa te abandonez…
Cam asta e in mintea unui om care isi trateaza semenii ca obiecte.
Voi poate mai bine stiti, astept lectii!
Iar vizavi de PSIHOLOGIE – ca stiinta sau arta – inca exista controverse care invadeaza paginile manualelor de specialitate. Sunt mult prea multe curente. Curentele care mi-au placut si le-am ales ca psiholog si ca om sunt Psihologia Umanista (cu metoda psihoterapiei experientiale) si Psihologia Transpersonala.
Yes!!! O sa avem si noi vraciul nostru! Ca prea multi bludnishi haladuiesc pe Curaj. Poate reusesti sa le reintorci ratiunea…
Dl Blaga, dvs spuneti ca am nevoie de psiholog, altii spun ca am nevoie de duhovnic… iar eu, in spiritul onestitatii pe care il promovez, spun ca mai bine … ma duc sa fac o plimbare in contemplarea nocturna a lacului din Herestrau. Parca pare mai constructiv… 😉
Ma amuzam teribil de o colega la facultate, extrem de desteapta, care spunea, fratilor, decat sa merg la o sedinta de terapie, mai bine de banii aia imi cumpar o rochie… parca m-as simti mai bine. Fara sa imi accentuez inutilitatea meseriei mele, psihologia e cu 2 taisuri, ai grija cum tai… (si aici ma refer la manipulare in masa sau spalare de creiere prin elicoptere holotropice sau substanta miraculoasa din CocaCola)
Totusi, nu mi-ai raspuns la intrebarea de la textul despre extinderea pietei ofertelor sexuale, referitoare la emancipare…
Gheorg, nu poti sa fii destept, frumos si bogat pt nimeni … Daca cineva nu constientizeaza ca ceva e in neregula cu el, daca ii spui ca e nebun, el va spune ca de fapt tu esti nebun. Nici o psihoterapie nu functioneaza fara acordul clientului. Iar eu din pacate am renuntat sa mai schimb lumea, incercand sa imi schimb perceptia mea asupra ei… Si oricum, asa cum punctam pe undeva, inca mai caut acel graunte de umanitate, sper sa am ochi sa il identific…
Imediat ma uit…
Daca tot vorbeam de aplicatii, ma propun eu ca obiect de studiu, chiar daca nu e un caz clinic (sper eu). Intra pe http://www.enervant.wordpress.com (textul „La vanatoare”, care mai are si o referinta – „Initiere ratata”). Sunt curios sa-ti aud concluziile, ma rog – diagnosticul…
diagnosticul: alcoolic cronic…
Nu-i adevarat. Consum doar in situatii speciale, dar am observat ca obtin efectul exact invers, asa ca am renuntat…
Ok, voi intra, am de terminat ceva acum, chiar sunt f curioasa!
Si care e efectul invers??? Adica esti intr-o stare de constiinta modificata si cand administrezi alcool, revii la stare de constiinta normala (dpdv psi)?
Nu, consumul alcoolului nu ma dezinhibeaza, dimpotriva… parca am spus ca consum f. rar alcool..
„Nu, consumul alcoolului nu ma dezinhibeaza, dimpotriva… parca am spus ca consum f. rar alcool…”
deci sa inteleg ca sex faci si mai rar… am vazut ca nici dupa ce-ti imbeti partenerii nu prea iti reuseste…
Povestestene mai degraba si povesti cu happy end… asta daca exista… si nu uita detaliile picante… ca sa te putem diagnostica corect…
Zamby, posiol n… di ishi, vidmi shi esti…
Pentru ca mi-ai deformat si falsificat afirmatiile, ti-am sters comentariul…
tu macar constientizezi ce e real si ce e deformat ,ce e adevar si ce e fals… trateaza-te…apoi strerge comentariile cand o sa fii in deplinatatea facultatilor mintale…
autenticitate maxima nu este posibila cu toti oamenii, eu de obicei ma stradui sa fiu autentic, onest
Octavian, am o curiozitate, autentica. Imi poti impartasi situatiile in care onestitatea nu este posibila? Sunt pe bune in cautarea acestui raspuns, m-ar ajuta cum gandesti tu prin prisma propriei experiente. Multumesc!
Deci alcoolul ar avea rol dezinhibant… interesant, si hasisul la fel. Apoi, draga Gheorg, stiintific vorbind, rolul alcoolului si stupefiantelor este sa diminueze pragul contiintei in favoarea mecanismelor inconstiente, sau subcontriente in limbaj mai popular. Din moment ce consumul de alcool te-a inhibat in loc sa te dezinhibe, iata de fapt care e explicatia, in starea ta obisnuita ai cenzura, pe undeva te restrictionezi in exprimarea dezideratelor tale, un proces total ascuns constiintei tale (asta pare chiar utopic in cazul tau) ceea ce favorizeaza la o stare de constiinta modificata generata de alcool sa patrunda la suprafata exact acele inhibitii care in viata de zi cu zi nu iti sunt prezente.
Directii de eficientizare: nu propun nimic decat sa continui comunicarea pe acest forum, in spatele unui ecran ne exprimam mult mai liber!
Nu, Liliana, alcoolul m-a inhibat la nivel fiziologic, nu psihic. As fi fericit sa am in fiecare saptamana cate un partener, chestiile cu rusinea, inhibitiile psihice le-am depasit de mult. Problema e ca ma obosesc inhibitiile din capul celorlalti, si mi-ar lua prea mult timp sa-i „eliberez” in acest sens. Asa ca prefer sa stau intins in pat si sa ma uit in tavan…
Principalul sa nu scuipi in sus…
Poate te muti in alta tara, cu lume mai dezinhibata… Ca in Moldova e clar ca lucrurile nu se vor schimba in curand. Cei dezinhibati s-au cam evaporat din tara… (din pacate sau din fericire)
Aaaaaa, inhibitii fiziologice?? Pai nu stiai ca alcoolul favorizeaza impotenta?
Ei, nici chiar asa…
Atunci fii mai explicit! Deci cum se manifesta inhibitia?
ti-e somn, nu ai chef, oboseala instantanee, disconforturi locale, durere de cap… etc
In alta ordine de idei, ce tip de temperament esti?
Pai, nu se mai manifesta, ca am renuntat sa consum alcool in cantitati exagerate. Se manifesta ca iti esti autosuficient, membrele nu-ti mai apartin, nu ai chef de nimic. Nu ai chilit chiar niciodata?
Iaka nu… am o intoleranta atat la alcool, cat si la fumat…
Asa, si crezi ca la altii le creste cheful la un pahar?
E clar ca aici e vorba de gestiunea cantitatilor ingurgitate – in orice exista un optimum.