sau Basarabia română

În 2006 şi 2007 reuşisem imposibilul: cu resurse extrem de puţine (imaginaţi-vă buzunarele voastre şi a altor 20 de prieteni) am putut promova campania „Basarabia pământ românesc” în Piaţa Universităţii din Bucureşti prin muzică, ocazia fiind Ziua LImbii române. Le mulţumesc şi le voi mulţumi mereu celor care ne-au ajutat la cele 2 concerte şi în restul acţiunilor campaniei, LUPTA CONTINUĂ!

Anul ăsta eu am mers la Chişinău pentru a participa la serbările de aici, pentru a „lua pulsul românismului” din Basarabia şi, de ce nu, pentru a regăsi o sămânţă de patriotism, pe care foarte rar o mai găseşti în aerul jegos de Bucureşti.

Prima veste proastă am primit-o când eram pe drum: Gheorghe Zamfir a fost călcat de o maşină în Bucureşti şi e la spitalul de urgenţe. Deja mintea unora zbura spre un accident similar din 1992, din fericire nu a fost cazul… Marele Gheorghe Zamfir e bine şi salută Basarabia!

A doua veste proastă a fost legată de Vlad Pîrău (Rusu), puştiul ce fusese expulzat pe 27 martie din republica Moldova. Deşi contestase în instanţă decizia şi a câştigat, vameşii moldoveni nu i-au permis să se bucure de ultima zi de vară în Chişinău, alături de noi. La 17 ani şi 50 de kile, Voronin şi gaşca lui au un duşman de temut în persoana lui Vlad din cîte văd … oricum, braşoveanul şi-a văzut de treabă, făcuse reviste având în centru România Mare, le-a trimis cu un autocar care a scăpat din vederea „vigilenţilor” apărători ai neamului „moldovenesc”. Aveam să văd revistele cu pricina ulterior la românii din Chişinău.

Ajuns în Chişinău dimineaţa, deja vedeam urme a unei situaţii mai bune pentru români: toate inscripţiile magazinelor erau în română, apoi în rusă (câteodată chiar deloc); sărbătoarea limbii române era semnalată cum trebuie, cu panouri mari pe care scria LIMBA NOASTRĂ ROMÂNĂ (în anii trecuţi şobolanii roşii goliseră sărbătoarea de conţinut, numind-o Limba noastră.) iar panourile din oraş arătau clar orientarea ce trebuie urmată (oricît de mult sau de puţin am simpatiza-o) dacă vrem ca în viitorul apropiat să ne simţim ca acăsă din toate punctele de vedere la Chişinău:

Romînii sunt majoritari în republica Moldova. Oricît de prostiţi ar fi de propaganda comunistă, oricît de multe recensământe ar măslui şi cîte alegeri ar fura mancurţii, adevărul se cunoaşte. Îl ştiu si politicienii, care s-au adunat în turme mari, de felurite culori la monumentul lui Ştefan cel Mare.

Unii galbeni, alţii verzi, alţii albaştri, separat cei oranj (a lui Iurie Roşca, cel care s-a aliat cu Voronin în 2005, distrugînd speranţele unioniste ale unei generaţii întregi).

Ultimi au fost oamenii de rînd, cu flori mai puţine dar parcă mult mai preţioase.

A urmat apoi o promenada pe aleea Clasicilor. Aici, ca şi Ştefan, toţi marii români erau plini cu flori…

Au urmat discursuri ale mai multor personalităţi, oameni de cultură, invitaţi din România (Eugen Tomac, consilierul lui Băsescu şi o doamnă poetă, nu i-am reţinut numele, decît discursul prost, consiliera lui Tăriceanu – bine măcar că a venit şi se face că lucrează). A vorbit şi primarul Chirtoacă (pentru cine nu ştie prea multe despre lumea de dincolo de Prut, omul are 30 de ani abia împliniţi, cu studiile făcute în România, cu un bunic deportat în Siberia şi cu nişte acţiuni foarte lăudabile până acum, în funcţiile pe care le-a ocupat), după care, cu o răbdare cum rar mi-a fost dat să văd, a pus participanţilor din public insigne în piep cu LImba noastră Română. Nu am purtat cu aşa mîndrie nicicînd o insignă, nici măcar pe ale noastre cu campania BPR. De insignele lui Chirtoacă a mai scris cineva aici. La discursurile de pe Aleea Clasicilor l-am mai văzut pe Ilie Bratu (liderul mişcării unioniste – MURM- ce venise în Bucureşti pe 27 martie şi care, din cîte mi-am dat seama, trebuie să susţină unul din partidele pro-romîneşti de la Chişinău, în loc să fragmenteze şi mai mult spectrul de partide existent), care asemenea PPCD-ului (băieţii în oranj de care v-am povestit mai devreme, prietenii lui Voronin) şi-au făcut propria serbare. De asemenea l-am văzut pe Vasile Şoimaru, al cărui album fotografic (Romanii din jurul Romaniei in imagini) îl caut tot de prin martie, rog pe cineva din Chişinău să-mi zică dacă se găseşte pe undeva…

Între timp, în Piaţa Marii Adunări Naţionale pregătirile erau în toi…

Iar la o biserică alăturată, 2 prieteni, 2 romîni, ea din Basarabia, el din Bucureşti au ales să-şi unească destinele. Cu speranţa că şi campania noastră v-a adus mai aproape, vă urăm CASĂ DE PIATRĂ!

Restul orelor l-am petrecut cu prieteni, toţi implicaţi într-o formă sau alta în acţiuni care ne vor aduce un pic mai aprope de unirea-n cuget şi-n simţiri pe care o dorim.

A venit şi un securist ce vroia sa ne tragă de limbă dar l-am expediat repede că nu vroiam să ne strice sărbătoarea.

Ajunşi în piaţă, după ce am trecut pe lîngă un mare grup de babe şi moşi ce m-au îmbrăţişat foarte cald cînd le-am răspuns că sunt din Bucureşti, am atras priviri. Nu eu, ci băieţii cu care venisem. Aveau un steag tricolor fără bourul moldav la mijloc şi miliţienii nu vroiau aşa ceva. Pe şefii miliţienilor îi mai văzusem şi pe la alte mitinguri (la fel de cretini ca ai noştri), tot înverşunaţi anti-romîni. Poate ar trebui să se gîndească tovarăşii puţin că vremurile se schimbă, comuniştii mai au puţin şi se duc dracului în pizda mamii lor şi atunci noul stăpân nu se ştie cine va fi…

Rezultatul îndrăznelii fluturării steagului a fost arestarea şefului unuia din grupurile ce activează activ în Basarabia pentru cauza romînească. Omul e bine, nu e genul care poate fi intimidat cu o arestare, în schimb după aia i-am văzut pe restul tinerilor din jur dispersaţi, umblînd cam bezmetici, fără ţintă… Nu au mai participat în continuare la restul concertului, umblînd ca nişte boemi prin cafenele şi baruri. Eu am rămas să observ cum se manifestau simplii cetăţeni într-o duminică seară, de Ziua limbii mamei (cum spuneau unii artişti pe scenă).

Pentru ei s-a pus în mişcare un întreg arsenal, cu peste 30 de cîntăreţi, ansambluri si formaţii. Au început cei cu muzica populară, din care mulţi din România. Singurul lucru pe care îl regret e că nu am reuşit să îi văd pe toţi (6 ore au fost muuult prea mult după o noapte nedormită).

La Chişinău deja parcă şi pereţii erau pro-români…

Lumea a venit la concert în număr foarte mare, a băut bere, a jucat hore, s-a relaxat, a cîntat împreună cu artiştii, a aplaudat, s-a bucurat. Mai pe scurt, s-a simţit bine.

Pe scenă , între zecile de formaţii au urcat şi preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mihai Cimpoi, urmat de preşedintele partidului LIberal, Mihai Ghimpu. Omul a fost primit cu răceală de publicul basarabean , care însă s-a întors cu 180 de grade cînd Ghimpu a spus Jos comuniştii! Surpriza serii pentru mine a fost tot primarul, Dorin Chirtoacă. Din ce mi s-a părut, omul e o personalitate calculată, mai calmă, în nici un caz genul de om care să participe la mitinguri sau să scandeze ceva. Ei bine, acest om, în uralele audienţei, a strigat pe scenă TRĂIASCĂ, TRĂIASCĂ ŞI-NFLOREASCĂ, MOLDOVA, ARDEALUL ŞI ŢARA ROMÂNEASCĂ. Primarul Chişinăului! Omul care a fost ales în oraşul unde locuiesc peste un sfert din basarabeni. Gest uimitor şi dădător de speranţe.

Din păcate, am aşteptat pînă azi, la 5 zile de la concert, iar acest gest, ca şi întreaga serbare de altfel, au fost ignorate de presă, doar rar putând fi găsite unele articole veridice, poate pentru a nu da speranţe şi „idei” altora.

Eu mi-am făcut datoria şi am povestit tuturor ce am găsit în Basarabia romînă în 31 august 2008, rămîne ca şi voi, cititorii acestui (poate prea) lung articol să transmiteţi mai departe şi să ajutaţi în orice fel la consolidarea unei lupte ce e încă la început dar care promite un CER SENIN pentru noi, care MERGEM PE CALEA DREAPTĂ.