E doar o senzaţie sau e purul adevăr? Am fost cândva oare îmbibaţi în alcool dar nu am fost scurşi? Mergem clătinându-ne pe stradă şi zâmbim oricărui dobitoc? Arătăm veseli şi unsuroşi pe faţă, iar cu ochii intredeschişi mai avem puterea să strigăm: bădie, toarnă încă unul, promit, e ultimul, promit!

Ziua Vinului. Naţională! „Ziua Naţională a Vinului” – ei şi ce oare spune asta despre naţiunea noastră? E grav. Era vorba să fie expoziţie, nu? Prin definiţie, o expoziţie înseamnă un lucru frumos. Trebuie să trezească sentimente oamenilor, emoţii. Trebuie să stăm in picioare mult şi să admirăm ceea ce este expus la expoziţie…

Care dracu’ expoziţie? Încercăm să ne amagim doar pe noi inşine sau şi pe străinii care ne vizitează ţara? – Vai ce ţară frumoasă HÂC! Şi expoziţia este HÂC – excepţională – HÂC! Tot blegi care au venit în Moldova doar ca să bea mai ieftin.

Ştim foarte bine că bem ca nişte cămile întoarse după un drum lung. Apoi scuipăm.

Vineri, inainte de expoziţie am fost prin Piaţa Marii Adunări Naţionale. Am discutat cu nişte băieţi şi fete care lucrau la amenajarea cabanelor cu stuf. De exemplu domnul Gutun este din Malcoci, dar reprezintă o firmă din Străşeni. Stuful de pe cabană la strâns cu soţia lui “din fundul iazului din Malcoci” – aşa zice el. Ştiţi gardurile astea din crengi impletite? Astea care arată bine – tot el le-a facut, cu mâna lui. Lucrul a durat câteva săptămâni. Frumos, uite aceasta este artă, asta e o expoziţie adevărată.

Ceea ce s-a intamplat ulterior, in zilele imediat următoare NU A FOST ARTĂ cu siguranţă.

Sâmbata, prima zi de beţie din cele două. Ce se întâmpla? Treceam pe lângă aceleaşi cabane. Lânga una din ele, un băiat il apucă pe altul de umăr: – 35 de lei litrul? Te-ai pălit la cap? Au plecat amândoi, probabil să caute ceva mai ieftin.

Pe scenă era un fel de haos pentru proşti. Riki Ardezianul a cântat de pe casetă, Aura tot, dar de Voinovan Georgeta nu sunt sigur. Ce fel de nume mai e şi ăsta? RIKI? Fără supărare, dar seamănă a papagal. Kiki Riki Miki. Miki Riki Kiki. In fine, pe “ai noştri băieţi şi fete” nu ii interesa muzica. De era live ori de era de pe casetă, nu a contat niciodată. Chef să fie, vin să fie, tovarăşi de beţie – ce-ţi poate face viaţa mai dulce?

Un băiat şi o fată s-au apropiat de mine:

– Izvini, ia Vadim, a ăta Axana. Zdelai nam fatagrafiiu.

– Zâmbiţi, păsărica, ţac!

– Spasiba ciuvac!

Amândoi erau fericiţi. Mi-au spus de unde au venit, dar am uitat. Erau de la nord, nu din Chişinău. Mi-a părut de râs că nu m-au intrebat cum să facă rost de poză. Care-o fi sensul să-ţi facă cineva poze doar pentru colecţia proprie? Oare boala VI AI PI –ului sau temperatura din vene? Mai apoi privirea-mi fu smulsă de 2 fete, liceene, de prin clasa a şasea. Mergeau agale prin mulţime, ţinându-se una de alta de braţ. Aveau intre palme – BERE in stilcă mare din plastic. Ele păreau un fel de EMO foarte vesele. Probabil că daca ar bea in fiecare zi, cei care se numesc EMO ar dispărea treptat.

Luni, după 2 zile de beţie înveterată, trotuarul era aproape curat. Scena a rămas in picioare pentru alt prilej de beţie crâncenă. Ei cum să nu te îmbibi şi de ziua oraşului? Mare sărbătoare! Să ridicam paharele, stimaţi concetăţeni! Ce mai urmează? Sau.. cine?

Mai multe articole la:
Paul Hodorogea (click)