Moldova fără drepturi!!?

Ahile, văr al lui Patrocle?!

Am aflat această nouă versiune a mitului aseară, în unul din numeroasele filme despre antichitatea greacă, de regulă americane,  a căror personaje seamănă leit cu  eroii creştinătăţii. În plus, Ahile se săruta aici pătimaş cu o femeie. Dar, din câte ştiu eu, povestea sună un pic altfel. Patrocle era în realitate amantul lui Ahile. În timpul războiului troian, din cauza unei neînţelegeri, Ahile a refuzat să lupte. Deoarece fără aportul său victoria era imposibilă, ceilalţi conducători l-au convins pe Patrocle să participe la lupte, unde a fost ucis de Hector – liderul troienilor.  Intriga a funcţionat perfect, determinându-l pe Ahile, înnebunit de furie şi durere, să se implice în război şi să răzbune moartea amantului său: l-a ucis pe Hector, l-a legat de un car şi l-a târât în jurul cetăţii duşmanului.
De fapt, majoritatea absolută a filmelor despre antichitatea greco-romană, care pun în scenă miturile epocii, falsifică într-un mod grosolan faptele, creştinizându-le. Totul anunţă venirea unei alte epoci, mai umane, mai raţionale şi mai blânde. În acelaşi timp, anticii sunt un fel de creştini deghizaţi, cu obiceiuri şi reflexe identice cu ale noastre. Pe tot parcursul acestor filme, eroii nu fac decât să lupte pentru idealuri, corpul fiind lăsat de izbelişte. Poţi să juri că sunt puritani, atât de indiferenţi sunt faţă de instinctele lor carnale. Nimic nu te face să simţi că e vorba de o altă lume, cu alte valori, cu religii diferite şi moduri de a vedea lumea, care te-ar contraria ori stupefia, cum mi s-a întâmplat mie când am vizionat filmul „Satiricon” al lui Felini – unica producţie cinematografică (din câte am văzut eu), despre o ALTĂ lume, care a reuşit  să facă abstracţie şi să nu fie influenţată de lumea în care creează şi se mişcă  autorul.
Aceeaşi percepţie despre antichitatea greco-romană este formată şi în universităţile din Chişinău. Diferenţele izbitoare, specifice unor epoci şi civilizaţii diferite, sunt eludate. Doar uneori profii simt nevoia să se scuze pentru imoralitatea de care dădeau dovadă anticii, care încă nu fusese creştinizaţi şi, prin urmare, pot fi înţeleşi şi iertaţi, însă felul în care vedeau şi practicau ei dragostea este taxat drept viciu.
În curând, creştinii vor serba Crăciunul. Nu ştiu dacă cu ocazia evenimentului va mai fi prezentată o producţie cinematografică care să prezinte antichitatea greco-romană decadentă şi naşterea lui mesia care va salva lumea, dar de Paşti, cu siguranţă, mai multe canale de televiziune şi mai ales cel oficial vor difuza, ca în fiecare an, serialul despre Hristos – încă  un pretext de a falsifica istoria şi de a-i conferi finalitate creştină.

Enervant

Gheorg Wolfovitz

11 răspunsuri la “Ahile, văr al lui Patrocle?!”

  1. Cam ai dreptate aici GW, dar in privinta unui film nu prea, deoarece filmul in general nu urmareste realitatea istorica, pentru asta sunt filmele documentare, ce o fictiune.

  4. Cât priveşte Mircea, bineînţeles că o producţie artistică trebuie să privilegieze în primul rând dimensiunea estetică. Ei bine, în cazul filmului cu pricina, aceasta e la fel de inexistentă ca şi adevărul istoric. E un film de consum, care nu poate pretinde nu ştiu ce lauri. Şi de ce adică am eluda dimensiunea politică a artei, pretinzând că ea se află cocoţată în ceruri, departe de viaţa reală. Falsificarea pe care a operat-o filmul despre care discutăm e una grosolană, care privilegiază o anumită ideologie, justifând-o în acelaşi timp. Deci atenţie, arta, chiar şi cea care se pretinde pură, nu este deloc inocentă…

  5. Deci filmul a reusit ceea ce si-a propus Gheorg… sa se vanda bine ….inclusiv in randurile majoritarilor heterosexuali, care au savurat inclusiv scena cu femeia, cat si homosexualilor minoritari, care au savurat patratelele lui Brad Pitt… Iar cat priveste: „o producţie artistică trebuie să privilegieze în primul rând dimensiunea estetică” si filmul,tv,radio,presa nu au nimic in comun cu „productia artistica” … sunt produse ce se vand bine, sunt o afacere si criteriul estetic este de fatada.

  6. Oricum, în discuţia de faţă nu am pus accentul pe dimensiunea estetică a operelor de artă autentice sau de consum. Mai degrabă aş atenţiona că, într-o măsură mai mare sau mai mică, în toate e prezentă şi dimensiunea politică (înţeleasă în sensul larg al cuvântului), care, de regulă, scapă majorităţii neavizate…

  7. da … sigur … e o mare conspiratie mondiala care promoveaza modul sanatos de viata prin alterarea unor „adevaruri” ale mitologiei grecesti…

  10. Gheorg, ai perfecta dreptate. Dar nu numai antichitatea greaca este tratata astfel. „Agonie si Extaz”, atat cartea lui Irving Stone cat si filmul respectiv, evident, au fost total fictive. Bietul Michelangelo era descris ca fiind indragostit lulea de Vitoria Colonna, care avea cu vreo 30 de ani mai mult ca el. Asta in timp ce maestrul scria scrisori de dragoste lui Cechino di Bracci (care ii raspunde duios: mai trimite bani, maestre!). Si tot indragostit era …de un tanar casatorit, Tomasso Cavalieri, care ii facea pe voie, impresionat de geniul lui!

    A existat o minciuna colectiva generata de asa-zisa morala crestina (care o fi aia?) din care lumea occidentala isi revine cu greu, dar isi revine. Daca numele iubitilor lui Michelangelo au fost feminizate in primul rand de nepotul lui, cel putin originalul s-a pastrat intact. In cazul altora, originalele au disparut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.