Of, of….


Abia acum, dupa opt ani de sedere in Romania (sase ani de facultate si doi de master), ma intreb la modul cel mai serios care au fost motivele pentru care am dorit sa studiez aici. Una din cauzele principale a fost cu siguranta dorinta de a obtine niste studii temeinice in domeniul ales. Mi s-a recomandat scoala romaneasca, ea asigurand pregatirea cea mai serioasa. Am ales Romania si din motivul ca practic suntem acelasi popor, vorbim aceeasi limba, romanii din dreapta si stanga Prutului, deci oricum ramaneam in sanul “familiei”. Mai era si faptul ca studiile efectuate in Romania ar putea fi recunoscute pe viitor, pe teritoriul tarilor UE.
Realitatea a fost si este cu totul alta. In 2004, cu diploma de medic dentist obtinuta n-am putut beneficia de dreptul de libera practica pe teritoriul Romaniei. Pentru colegii romani legislatia de atunci prevedea efectuarea unui an de stagiatura dupa care obtineau dreptul de libera practica, pentru noi – nimic. N-am renuntat, cum au facut multi dintre basarabeni plecand inapoi in Moldova. Am dat la masterat in speranta ca lucrurile se vor schimba.
Suntem in 2006, masteratul se incheie. Intr-adevar legislatia s-a schimbat. Daca pana acum nu era specificat nicaieri despre obtinera dreptului de libera practica pentru basarabeni, acum a devenit foarte clar. Se doreste plecarea noastra de aici. Conform Art. 469 din Titlul 13 , din pachetul de legi si reforme in sanatate, tot ce imi ramane de facut pentru a obtine dreptul de libera practica este fie sa obtin cetatenia romana, fie sa ma casatoresc cu un cetatean roman. Acelasi raspuns l-am primit si de la Colegiul Medicilor Dentisti din Romania. Nu pot profesa pe teritoriul Romaniei daca nu indeplinesc una din aceste doua conditii.
Ori problema obtinerii cetateniei romane este una foarte dureroasa. S-au spus multe pe aceasta tema, cert este ca din octombrie 2002, cand am depus actele pentru redobandirea cetateniei romane nu am obtinut nici un rezultat, lucrurile impotmolindu-se pe zi ce trece din ce in ce mai rau. Partea urata este ca nu-s doar eu in situatia asta. Sunt zeci de colegi care au renuntat de mult si s-au intors acasa. Or este ceva foarte incorect fata de noi, basarabenii, care avem origini comune undeva adanc in istorie cu populatia autohtona. Poate-as intelege o asemenea atitudine daca as fi de o alta etnie, dar asa imi este imposibil.
De ce procesul de redobandire a cetateniei trebuie sa dureze mai mult de 4 ani? De ce macar pentru asa numitii “frati” nu se pot introduce careva facilitati? Dar pana la urma nici macar nu-i vorba despre facilitati, ci despre a ne da ceea ce ne apartine de fapt si de drept.
Cu riscul de a parea pesimista, parerea mea este ca nu vom fi acceptati niciodata in Romania nici macar in umilitorul rol de “frati vitregi”, daramite “frati drepti”.

cialic victoria


9 răspunsuri la “Of, of….”

  1. Eu sunt convins ca va veni si vremea cand veti fi acceptati,,frati drepti”

  2. Draga domnisoara doctor,
    Sunt fiu de basarabeni refugiati in Romania dupa razboi
    deci sunt nascut aici in 1950 dar vreau sa te asigur ca f
    fratii raman frati intotdeauna caci sangele apa nu se face niciodatain ciuda oricaror bariere
    niciodata chiar daca legislatia si birocratia pot fi vremelnic mizerabile
    In concluzie , curaj (asa cum este intitulat acest site)
    si capul sus , iar daca ai nevoie de un sprijin nu ezita sa ne c
    contactezi.
    La urma urmei nu inteleg cum tu cu inima de romanca inca n-ai reusit sa ai ca=etatenie
    cand am cunoscut destui rusi ce abia puteau spune „buna ziua !” si foarte greu
    „multamesc !” dar au cumparat cetatenia romana cu numai 300
    300 dolari! Dumnezeu sa te ajute!Urmasii Marelui Stefan
    nu se lasa infranti atat de usor!

  3. Ati putea incerca sa va casatoriti cu un cetatean roman.
    Poate ati rezolva mai usor problema….

  4. Draga Victoria, te inteleg perfect!
    E greu sa fii optimist in aceasta situatie… si iti impartasesc opinia…
    Si eu sunt in Romania din 1999, acum sunt si la masterat…am depus dosarul pentru obtinerea cetateniei in septembrie 2002… Deci situatiile noastre sunt incredibil de similare…Am urmarit cu sufletul la gura fiecare Hotarare de Guvern…am observat ca primesc cetatenii doar dupa un an de asteptare si basarabeni care au depus dosarele in 2004 …Sunt foarte curioasa dupa ce criterii… Am deseori momente cand ma gandesc daca a meritat si merita efortul psihic( si fizic …de ce nu?) sa tinem cu dintii de Romania… si sa mai luptam cu morile de vant…am facut demersuri si la nivel mai inalt decat replici pe site-uri… Nu e deloc usor… Apreciez incurajarile din partea celor care sunt de partea opusa a baricadei..dar, in fond, GREUL ramane pe umerii nostri…
    Am atatea colege de facultate in situatia mea…si char daca, unele, sau casatorit cu cetateni romani nu si-au putut inlesni decat sederea pe teritoriul Romaniei, nu obtinerea propriu-zisa a cetateniei romane… Conform celor mai recente modificari legislative, cetatenii basarabeni, casatoriti cu cetateni romani, pot depune dosarul de obtinere a cetateniei abia dupa 5 ani de sedere legala in Romania. Ce inseamna sedere legala? Plimbat an de an la Serviciul pentru Straini cu dosare doldora de dovezi legale de tot soiul si chitante de la CEC cu taxe pe masura…asta fara sa mai mentionam schimbarile de procedura foarte frecvente care , in caz ca nu sunt respectate costa. ( De exemplu.. fiecare zi de intarziere a depunerii acestui dosar costa aprox 1 milion de lei vechi…) Sa damitem ca trec cei 5 ani de sedere legala…si ce se intampla? Depui dosarul de obtinere a cetateniei, altfel spus, te pui la coada celor 14 mii de dosare de redobandire a cetateniei(cifra valabila in acest moment) si astepti…Astepti alti nu mai stiu cati ani in situatia in care , in medie, sunt aprobate aproximativ 40 de dosare pe luna, adica vreo 500 pe an…
    Fara sa fiu patetica: CINSTE VOUA, CELOR CARE REZISTATI IN ASEMENEA CONDITII !

  5. Va multumesc pentru rabdarea dumneavoastra…Stiu ca nu va veti lasa, curaj!
    Traiasca Romania Mare!

  6. As vrea sa va intreb daca sunteti de acord cu interpretarea mea „geo-politica” a faptului ca romanilor basarabeni nu li se acorda automat cetatenia romana. Mai intai, sa precizez ca sunt roman, nascut si traitor in Bucuresti. Am doua date concrete:
    1) In Romania, venitul pe cap de locuitor (echivalent in putere de cumparare) este de 4 ori mai mare decat in Rep. Moldova. Cam la fel este si in Rusia.
    2) a) In 1989, in Basarabia traiau 66% moldoveni/romani
    b) La ultimul referendum, moldoveni+romani (cf. terminologiei din referendum) sunt 79%.
    Eu vad deci un aspect pozitiv pe termen lung al starii de lucruri actuale: conditiile grele de trai din R. Moldova determina populatia rusa si ucraineana sa emigreze in Rusia si Ucraina, mai ales ca nu au legaturi profunde cu Moldova fiind colonizati in timpul ocupatiei. Aceleasi conditii grele ii imping pe romanii din Basarabia sa se stabileasca in Romania. Insa interesul nostru al tuturor este ca tendinta actuala de romanizare a R. Moldova sa continue. In ritmul actual, in 10 ani R. Moldova va fi locuita in proportie de 90% de romani si Unirea va deveni inevitabila. Deci daca imposibilitatea obtinerii cetateniei romane ii determina pe basarabeni sa se reintoarca in R. Moldova, cu atat mai bine! Sigur ca la nivel individual se provoaca, din pacate, mii de drame. Nu am nici o informatie cum ca starea de lucruri in ce priveste cetatenia ar fi voita de autoritatile romane, e doar ipoteza mea. Aveti toata simpatia mea pentru dificultatile prin care treceti.

  7. Aceiasi situatie o am si eu, am absolvit facultatea si masterul in Bucuresti, dosarul pentru cetateniea romana in asteptare din 2002 lucrez in Bucuresti la negru sunt casatorit cu cetatean roman si stau ilegal in romania din 2004 acum am intrat in posesia a unui nou pasaport moldovenesc datorita unei legi a RM si consulatului din Bucuresti dar fara stampila de intrare o sa es cu asta vechi din romania si o sa incerc poate voi mai putea intra inapoi, de cateva saptamaini incerc sa-mi pregatesc actele de prelungire a legitimatiei de sedere temporara dar au inceput sa ma taxeze la ghisee cel mai rau e la asigurari de sanatate CASMB care ma luat retroactiv din 1999. Taxe imense si asta e numai inceputu. Sper sa es cu bine din Romania cu pasaportul vechi si sa intru cu cel nou inapoi, si atunci cred eu ca voi putea depune dosarul pentru legitimatie de sedere fara probleme.Dar totusi cu neincredere.Lunga e asteptarea asta pentru cetatenie…

  8. Domnule Sergiu Moroianu, si eu sunt romanca, nascuta si crescuta in Bucuresti,
    desi nu mai traiesc acolo de aproape cinci ani. In primul rand vreau sa stiti ca
    si eu sunt optimista in privinta unirii. Insa am o intrebare: Din cate inteleg,
    in Rep. Moldova, comunismul detine puterea la guvernare. Atata timp cat asta este
    situatia, credeti ca unirea va fi posibila? Dupa parerea mea, comunismul sta in calea
    visurilor noastre.
    Vreau sa stiu parerea dumneavoastra si a altora.

  9. In aceeasi situatie sunt si eu.
    Am terminat facultatea in Romania,masteratul si toate astea cu gindul la o viata mai buna.Pina la urma s-a dovetit a fi un cosmar visul asta al meu.
    Nu pot sa ma angajez deoarece nu am cetatenie,am depus actele pentru cetatenie dar au trecut 3 ani si nimic!
    In august ma casatoresc cu un cetatean roman,si nu pentru a obtine cetatenia ci pentruca ne placem.Si sincer,sunt asa obosita sa lupt cu toate legile din Romania incit imi vine sa ma casatoresc si sa ma intorc inapoi in Moldova!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.